URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 30 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
08 Noiembrie 2012, 15:29

România încheie un nou acord cu FMI

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru "încă un an sau doi".

El a adăugat că în viitor este nevoie de asistenţa FMI pentru a oferi soluţii specializate în vederea aplicării unei strategii pe termen mediu a României, care să asigure creşterea economică.

"Cred că acesta este momentul potrivit să analizăm acordul existent şi să privim şi la câteva elemente ale viitorului acord. Aşa cum am discutat cu premierul şi cu guvernatorul BNR, am decis să avem un nou acord cu FMI pentru încă un an sau doi" , a declarat preşedintele Băsescu, la începutul întrevederii cu delegaţia organismelor internaţionale, aflată de marţi la Bucureşti în a şasea misiune de evaluare în cadrul acordului stand-by încheiat anul trecut.

Preşedintele a remarcat că Guvernul a trimis Comisiei Europene un punct de vedere asupra programelor pentru absorbţia fondurilor europene în perioada 2014-2020, iar reacţia Bruxelles-ului a fost "destul de neplăcută". El a arătat că trebuie stabilită împreună cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică a României.

"De exemplu, noi am trimis, Guvernul a trimis, un punct de vedere asupra dezvoltării viitoare a programelor României până în 2020, iar reacţia Comisiei Europene a fost destul de neplăcută. Cred foarte mult că împreună cu FMI, cu UE şi BM putem prefigura o strategie pe termen mediu cu privire la creşterea economică, cum să asigurăm, cum să garantăm creşterea economică din România privind şi la situaţia bună pe care o avem în prezent", a spus şeful statului.

El a arătat că, deşi România are o stabilitate în prezent datorită nivelului redus al datoriei publice şi al reducerii deficitului bugetar sub 3% din PIB, încă nu a "descoperit cheia garantării creşterii economice".

"Suntem o ţară cu un nivel acceptabil şi redus al datoriei publice, suntem o ţară care în ultimii doi ani a făcut eforturi uriaşe pentru reducerea sub 3% a deficitului bugetar, dar nu am descoperit încă cheia cum să garantăm creşterea. Nu trebuie să plătim ca alte multe ţări din zona euro sume imense de bani pentru datoria publică, nu mai avem o problemă acum să finanţăm România de pe pieţele externe", a mai afirmat Băsescu.

El a arătat că problema este că "rezerva" reprezentată de fondurile UE nu este folosită adecvat pentru a ajuta la o rată ridicată a creşterii economice.

"Trebuie să avem un parteneriat cu dumneavoastră, cu asistenţa dumneavoastră, pentru un program pe termen mediu privind creşterea economică", a apreciat Băsescu, adăugând că în această strategie ar trebui incluse şi obiectivele privind energia, educaţia şi cercetarea fixate şi asumate de România în cadrul UE prin Agenda UE 2020.

Sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ebihoreanul=tribuna usl
Daca tot vreti sa ,,sugerati'' ca Presedintele e ,,vinovat'' de noul acord, va inselati ! Trebuia sa puneti chipul copy-lotului, zis si pontone, guvernul incheie acorduri si parlamentul (eventual) le aproba ! Sau vreti sa sugerati ca pontone e o paiata manuita de marinar ?
Postat 09 Noiembrie 2012, 08:34 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5594 RON
  • 1 EUR = 4.9479 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON