URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
08 Mai 2023, 08:02

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Șeful Aeroportului arată de ce se nu se va închide pista pentru noile lucrări

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel comentează evenimentele săptămânii trecute, în stilul său:

Luni

Vio către Ghiusi: "Văd că faceţi mare pelerinaj dedicat întemeietorului oraşului, Sfântul Ladislau. Îi dezveliţi şi statuia cu această ocazie?". "Ne mai gândim. Poate totuşi facem rost de un amplasament mai central, că în Cetate ne-aţi oferit un loc mai după uşă".

Marţi 

Şeful Aeroportului vine cu veşti bune: "Avem o grămadă de bani, facem multe investiţii, dar ce-i mai important e că nu se va închide pista pe durata lucrărilor". "Păi, Bolovan a lansat la un moment dat ideea că nu se poate lucra sub trafic". "Declaraţia ne-a cam speriat muşteriii. Dar se poate lucra sub trafic. În vamă, bieţii vameşi şi poliţişti de frontieră lucrează non-stop sub trafic. E drept, trafic de ţigări şi persoane".

Miercuri

Un viceprimar de cătă Binş a fost găsit cu stive de lemne în curte: "Recunosc că la mine în ocol e mai mult lemn ca într-un Ocol Silvic. Habar n-am cum a ajuns la mine în bătătură. Cred că cineva vrea să mă compromită şi nu m-ar mira să mă trezesc că şi în conturi îmi bagă dujmanii o grămadă de bani, tot din acelaşi motiv".

Joi

Cu şeful de la Grădina Zoologică: "Văd că are mare succes metoda adoptării animalelor". "Da. Aşa măcar au şi animăluţele cine să le mângâie, să le suplimenteze norma de hrană, să le facă poze". "Vă gândiţi şi la alte iniţiative?". "Mă gândeam ca localnicii să-i adopte şi pe gibonii care vandalizează mobilierul urban. Poate-i mai educă puţin".

Vineri

Un primar pesedist, nervos pe Bolovan: "Acuma lansează concurs de curăţenie, dar noi, ăştia  de stânga, nu mai concurăm". "De ce? E aşa curat la voi în comună?". "Da, că noi, dacă nu facem mizerie, nici n-avem de ce să dăm cu mătura". "Dar n-am văzut satele voastre să strălucească de curăţenie". "Nici n-ai cum, din cauza bălăriilor".

Sâmbătă

Birtaşul, despre banii daţi ONG-urilor: "În ultima vreme s-au mai selectat şi aceste organizaţii, aşa că merită să sprijinim proiectele bune". "Dar de ce au dispărut cei care stăteau mereu la mila publică?". "Pentru că le-am cerut să pună în practică proiectele propuse, ceea ce nu le-a convenit".

Duminică

La ce preţuri sunt la Street Food, clienţii sunt sfătuiţi să vină cu mâncare de acasă.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON