URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Martie 2023, 12:09

Regulile salubrității din Bihor, pe telefon: Doritorii pot descărca o aplicație cu informații despre colectarea separată și calendarul ridicărilor deșeurilor (VIDEO)

Dacă nu știți când vin muncitorii de salubritate în fața porții dvs. sau ce pubele vor goli ori unde anume să aruncați un anumit tip de deșeu, aveți acum o soluție la îndemână.

Ecolect Bihor, asociația care gestionează salubritatea din județ, a lansat aplicația pentru telefoane mobile „Bihor curat”, cu numeroase date utile privind acest sistem.

Tot prin aplicație, bihorenii vor putea face reclamații ori schimb de produse pe care nu le mai folosesc.

Pe bani europeni

„Astăzi (n.r. 29 martie) se lansează aplicația „Bihor curat - WasteBook”, o aplicație prin care bihorenii vor avea acces la toate informațiile necesare pentru a colecta corespunzător deșeurile. Această aplicație se poate deja descărca pe telefoanele cu Android, în zilele următoare va putea fi descărcată și pe telefoanele care folosesc sistemul iOS”, a declarat președintele Ecolect, Mircea Mălan, miercuri, într-o conferință de presă.

Aplicația, realizată de firma Eco Soluții SRL, în cadrul unui proiect european derulat de Ecolect, afișează graficele de colectare a deșeurilor din fiecare localitate din Bihor, un ghid de colectare a deșeurilor și o hartă a centrelor de aport voluntar, acolo unde cetățenii pot duce deșeuri de mari dimensiuni ori din construcții.

Pe măsură ce Consiliul Județean Bihor va finaliza mai multe asemenea platforme, având în lucru câteva zeci de proiecte de acest tip, acestea vor apărea pe hartă.

Reclamați aici!

Aplicația are o secțiune dedicată sesizărilor și reclamațiilor.

„Cetățenii vor putea prin intermediul acestei aplicații și să depună sesizări în legătură cu deșeurile care sunt abandonate. Vor face o poză și prin sistem GPS vor transmite locația exactă a acestor deșeuri, precizând în același timp și dimensiunea deșeului respectiv, astfel încât cei care merg să îl ridice să știe cu ce fel de vehicul să meargă acolo”, a declarat Mălan.

Tot prin aplicație, bihorenii pot face reclamații față de operatorii de salubritate, toate urmând să fie gestionate de angajații Ecolect Bihor.

În „Bihor curat”, cetățenii vor mai găsi și informații interesante despre deșeuri, la rubrica „știați că?”, întrebări frecvente ridicate de cetățeni, cu tot cu răspunsuri, și vor putea solicita să le fie ridicate de acasă anumite tipuri de deșeuri. Toate informațiile din aplicație sunt disponibile în limbile română, maghiară și engleză.

O altă facilitate oferită de aplicație vizează reutilizarea obiectelor, înainte de a deveni deșeuri.

„Va fi un centru virtual pentru a oferi spre folosință altora acele bunuri care sunt în stare bună de funcționare. Cineva decide să schimbe mobilierul din casă sau covorul, obiecte care sunt într-o stare corespunzătoare, și le oferă gratuit altora”, a explicat președintele Ecolect.

Ușor de folosit

Înregistrarea în aplicație este ușoară: utilizatorul trebuie să își facă un cont, oferindu-și și adresa de domiciliu, astfel încât să primească notificări cu informații privind colectarea deșeurilor de la locuința sa. Dacă mai are o casă la țară sau o cabană la munte, de pildă, poate adăuga și respectiva adresă în aplicație, pentru a vedea zilele de colectare și la aceste imobile.

Aplicația a costat 114.000 lei, din bugetul total de 424.000 lei al proiectului european, iar până în luna iunie va fi în teste. Astfel, bihorenii care sesizează disfuncționalități sunt îndemnați să le transmită Ecolect, iar angajații asociației (foto jos) le vor răspunde. Proiectul se va închide la finalul lunii iunie și de aceea autoritățile vor să aibă până atunci o aplicație pusă la punct.

„Este o aplicație foarte simplu de utilizat. (...) Odată cu punerea ei în funcțiune, sperăm ca lucrurile să se îmbunătățească și mai mult în ceea ce privește această problemă a colectării deșeurilor în județul nostru”, a mai spus Mălan.

Pentru a-i convinge pe bihoreni să își instaleze aplicația pe telefon, Ecolect are de gând să o folosească în campania de curățenie generală din luna mai.

„Gândim ca în cadrul lunii curățeniei, în competiția Eco-Provocarea, care se va adresa, așa cum se întâmplă în fiecare an, copiilor din Bihor, copiii să fie încurajați să convingă cel puțin 3 adulți să descarce această aplicație, tocmai ca să oferim posibilitatea să se vorbească despre deșeuri”, a spus Mălan.

Regulamentul celei de-a treia ediții a lunii curățeniei urmează să fie anunțat de CJ Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Unde e aplicatia?
E data de 30-03,ora 21,35. Deci ar trebui sa fie a doua zi de functionare a aplicatiei. Problema e ca eu nu o gasesc pe Google Play. A gasit-o cineva pana acum?
Postat 30 Martie 2023, 21:38 de bWise
RE: Unde e aplicatia?
Da, înainte de a scrie știrea, am descărcat-o și testat-o pe telefon. Am căutat „Bihor curat” în magazinul de aplicații, pentru Android.
Postat 30 Martie 2023, 22:04 de Adriana Totorean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON