URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
16 Ianuarie 2016, 15:42

Refluxul gastroesofagian

Refluxul gastroesofagian foto: evz.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).

Există unele substanţe care produc scăderea presiunii sfincterului esofagian inferior, cum sunt alcoolul, tutunul, cafeaua, grăsimile, iar altele pot creşte această presiune, ca de exemplu antiacidele, metoclopramida, indometacina ş.a.

Există şi unii factori care favorizează apariţia refluxului gastroesofagian, cum sunt obezitatea, sarcina, tumorile abdominale masive şi orice stare care determină ceşterea presiunii intraabdominale (tusea, efortul de defecaţie, un corset sau o centură prea strânse etc.). Polineuropatia diabetică şi sclerodermia pot determina apariţia bolii.

Simptomele tipice sunt senzaţia de arsură esofagiană (pirozis) şi râgâielile (regurgitaţiile) acide. Alcoolul şi lichidele fierbinţi (ceaiul sau cafeaua) accentuează pirozisul. Pot exista şi alte simptome, ca de exemplu gustul metalic în gură, dureri la nivelul stomacului după mâncare, tuse, sau dureri la nivelul ficatului. Diagnosticul se pune uşor în prezenţa simptomelor tipice, iar pentru confirmare este nevoie de examen radiologic baritat în poziţie înclinată şi unele analize de laborator.

ATENŢIE! Evoluţia bolii este de lungă durată, iar complicaţiile sunt multiple: esofagita peptică, ulcerul esofagian, stenoza esofagiană, hemoragie digestivă superioară, pneumopatii acute (prin pătrunderea conţinutului gastric sau acid în căile respiratorii) şi cronice, cancer esofagian. Tratamentul istituit precoce, înaintea apariţiei complicaţiilor, determină vindecare.

REŢINEŢI! Tratamentul medical include un regim alimentar specific (mese mici şi repetate, bogate în proteine şi sărace în dulciuri şi făinoase, cu evitarea alcoolului, cafelei şi stoparea ingestiei oricărui aliment cu 2 ore înainte de culcare), reducerea presiunii intraabdominale (înlăturarea corsetelor şi centurilor strânse, combaterea constipaţiei, evitarea statului în poziţie culcată imediat după masă), evitarea fumatului şi administrarea de antiacide la 1-2 ore după mese şi înainte de culcare. Tratamentul chirurgical se adresează cazurilor care nu răspund favorabil la tratamentul conservator.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON