URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 08 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
28 Octombrie 2018, 23:04

Raed Arafat la Oradea: "RO-ALERT nu trimite alerte înainte de cutremur, ci după. Populaţia nu este pregătită să afle de un cutremur cu câteva secunde înainte"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, duminică, la Oradea, după cutremurul cu magnitudine de 5,8 din judeţul Buzău, că sistemul RO-ALERT nu este menit să transmită alerte înainte de cutremur, ci ulterior producerii seismului. Motivul? Populaţia nu este pregătită să primească informaţii cu câteva secunde înainte de un cutremur.

Arafat a confirmat declaraţia făcută de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care a transmis că mesajele de avertizare sunt trimise populaţiei în cazul în care există "consecinţe grave" ale seismului.

"Încă de la lansarea aplicaţiei am explicat că RO-ALERT nu este creat pentru a transmite mesaje înaintea cutremurului, ci eventual va fi folosit post cutremur, pentru transmiterea unor indicaţii către populaţie, a unor sfaturi pe care nu era cazul să le transmitem acum, pentru că nu a fost un impact care să creeze situaţii de urgenţă pentru care să transmitem astfel de mesaje. Transmiterea de mesaje cu 10 secunde înainte sau în timpul în care are loc cutremurul nu are absolut nici un rost, ba mai mult,  în cel mai bun caz în care am reuşi să transmitem mesajul cu câteva secunde înainte, înseamnă să induci panică", le-a declarat jurnaliştilor Raed Arafat, la Cetatea Oradea, unde se afla la manifestarea aniversară a SMURD Bihor.

Acesta a subliniat că populaţia României nu este pregătită şi nu ştie exact ce are de făcut în asemenea situaţii. Iar în situaţia în care ar lansa acest mesaj cu câteva secunde înainte, ar putea să se producă accidente, ca oamenii să o ia la fugă buluc, să iasă dintr-un bloc de exemplu, "să creadă că ei pot să coboare 3 etaje în 10 secunde sau să ia liftul şi să-i prindă cutremurul în mijlocul scărilor sau în lift". "Deci pentru asta nu facem acest lucru în acest moment şi RO-ALERT nu trebuia să fie folosit în această situaţie", a spus el.

La Oradea, Arafat a făcut publică şi o informaţie care până atunci nu se ştia. Şi anume aceea că, atât în dispeceratul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pe care îl conduce, aflat în sediul MAI, cât şi la sediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, din Bucureşti, alarma că este cutremur s-a înregistrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu 3-4 secunde după declanşarea cutremurului.

"Sistemul de alertare care ne previne uneori cu câteva secunde înainte, de această dată a sunat la 3-4 secunde după ce a început cutremurul, în ambele dispecerate. Nici asta nu e o defecţiune. Sistemul niciodată nu e precis, să-ţi dea cu 10 secunde înainte sau să-ţi dea în timpul real când începe cutremurul", a susţinut Arafat.

Întrebat de jurnalişti dacă pe viitor RO-ALERT va putea funcţiona înainte de cutremur, Arafat a fost sceptic.

"Dacă cineva depistează metoda prin care să ne dea informaţii că vine un cutremur din timp suficient ca să ne pregătim să alertăm, da. Dar în acest moment, această metodă nu există!", a spus secretarul de stat.

Arafat a insistat că, deşi atât DSU cât şi IGSU au lansat site-uri şi aplicaţii precum Fiipregătit.ro sau DSU, în care cetăţenii pot să găsească toate informaţiile în caz de situaţii de urgenţă, inclusiv cutremur, "populaţia nu intră să se informeze". "Până nu avem mecanismele prin care să exersăm cu populaţia, să o pregătim şi să apară acest mecanism prin care putem afla cu câteva minute înainte sau cu un timp adecvat înaitne ca să-i alertăm RO-ALERT nu are cum să dea alerte din timp asupra cutremurului", a completat secretarul de stat.

După cum se ştie, un cutremur puternic a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în România. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica a Pământului, cutremurul, care s-a produs la ora 03.38, a avut magnitudinea de 5,8 grade Richter. Seismul a fost resimţit puternic şi în Capitală. Numeroşi cetăţeni au comentat negativ faptul că nu au fost preveniţi de producerea seismului prin noul sistem de alertare realizat de autorităţi-

Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă, a fost lansat în 15 septembrie, pe acesta fiind disponibile informaţii despre acest sistem, inclusiv despre configurarea telefonului pentru primirea mesajelor de avertizare. Sistemul a fost testat la nivel naţional, începând din 17 septembrie, devenind apoi operaţional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON