Ministerul Mediului lansează un program menit să-i ajute pe români să-și încălzească locuințele mai eficient, intitulat Rabla pentru sobe, prin care cetățenii din 27 de județe, inclusiv Bihor, vor putea să-și cumpere aparate de încălzit mai performante.
Bani pentru termosobe, șeminee, termoșeminee
Programul pilot a fost prezentat miercuri de ministrul mediului, Mircea Fechet, care a anunțat că unui solicitant i se va acorda finanțare în procent de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o gospodărie.
„Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 27 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor”, a subliniat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
Voucherele vor putea fi folosite pentru achiziția de aparate care folosesc drept combustibil lemnul pentru foc, peleți sau bricheți, fiind acceptate inclusiv termosobele, șemineele, termoșemineele care respectă standardele din Directiva EcoDesign. Ele trebuie să aibă o putere nominală de 8kw - 35kw, randament de minimum 80%, emisii de particule (PM) sub 40mg/m3, emisii de gaze volatile sub 120 mg/m3, emisii de monoxid de carbon sub 1500 mg/m3, emisii de oxizi de azot sub 300 mg/m3.
Primăriile vor trebui să se înscrie în programul ce are o finanțare alocată de 500 de milioane lei prin Administrația Fondului pentru Mediu. După publicarea listei cu primăriile acceptate în program, cetățenii se vor putea înscrie direct în platforma informatică pusă la dispoziție de AFM, în limita bugetului alocat fiecărei primării în parte. Apoi, fiecare dintre cei care s-au înscris vor primi un voucher cu care vor putea cumpăra noua sobă.
Rabla pentru tractoare
Tot miercuri, Fechet a anunțat și bugetele alocate pentru alte programe care se vor derula prin Administrația Fondului de Mediu.
În premieră, Statul va acorda bani pentru înlocuirea utilajelor folosite de fermieri, Rabla pentru tractoare și mașini agricole având un buget de 500 de milioane lei. Vor continua și programele pentru înlocuirea autoturismelor, Rabla Plus, cu un buget de 1 miliard de lei, și Rabla Clasic, cu 300 de milioane lei.
Programul Casa Verde Fotovoltaice va avea cel mai mare buget alocat până în prezent, de două miliarde lei.
Un alt program pilot derulat de AFM în acest an este Rangerii Juniori, care are alocat un buget de 10 milioane lei pentru ca elevii să desfășoare activități recreative în ariile protejate din țară.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.