URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2019, 11:35

PSD sub clar de lună: Ministrul Transporturilor, în vizită nocturnă pe autostrada din Bihor, „un şantier pe care vin să mă relaxez" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut, joi seară, o vizită nocturnă pe şantierul autostrăzii care se construieşte între Biharia şi Borş, însoţit de şeful PSD Bihor. "Ăsta este un şantier pe care vin să mă relaxez, toate lucrurile merg foarte bine", le-a spus ministrul jurnaliştilor convocaţi la "vizita inopinată", anticipând că lucrările vor fi gata "în timp record", "tocmai datorită unui antreprenor serios"​​​​​, nu cum sunt cei străini.

Declaraţiile au fost făcute jurnaliștilor şi redate şi pe pagina de Facebook a ministrului. Într-un cadru în care a apărut alături de Beniamin Rus, patronul grupului Selina, şi de preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, ministrul Cuc a lăudat antreprenorul orădean Trameco, firmă care a câştigat licitaţia în asociere cu Vahostav (Slovacia), Drum Asfalt şi East Water Drillings, spunând că firma orădeană merită să fie dată ca exemplu, spre deosebire de antreprenorii străini.

Prezent pe șantier în jurul orei 22, Cuc s-a declarat "uimit" pentru că "avansează foarte bine lucrările" şi a spus că a remarcat avansul acestora şi mobilizarea la terasamente. "Asta înseamnă că suntem în grafic, să finalizăm lucrările, aşa cum s-a anticipat, înainte de termen şi putem da în trafic acest lot de autostradă în timp record, tocmai datorită unui antreprenor serios", a arătat Cuc, spunând că Trameco "este un exemplu foarte bun de urmat".

"Am mai fost şi pe altele (şantiere – n.r.), am fost şi pe Sebeş - Turda şi revin mâine, aşa cum am spus. Trebuie să stau foarte des pe şantierele unde am văzut că nu avansează lucrările aşa cum trebuie. Ăsta (cel de la Biharia – n.r.) este un şantier pe care vin să mă relaxez, aş spune, deci toate lucrurile merg foarte bine, şi chiar ar trebui să aduc şi anumiţi constructori, ca să vadă ce înseamnă în momentul când vrei să faci un proiect cap coadă", a conchis Cuc.

Cu privire la faptul că se efectuează lucrări noaptea, Beniamin Rus, proprietarul grupului Selina, s-a declarat satisfăcut că acestea pot fi realizate graţie vremii bune. „Noi acum suntem norocoși, căci s-ar putea ca peste 2-3 săptămâni să nu mai avem fronturi unde să putem să lucrăm noaptea”, a spus Rus.

Pe de altă parte, cu același prilej, ministrul a continuat războiul cu constructorii străini care au contracte în România. „Lugoj-Deva, impecabil. Biharia-Borș, impecabil, Râșnov-Cristian, impecabil. Culmea, unde sunt antreprenorii români. Într-adevăr, firmele româneşti sunt mult mai serioase faţă de antreprenorii ăştia cu experienţă vastă care, în loc să închidă contracte în termenul contractual de 24, 36 de luni, îl închid în 5-6 ani”, a spus PSD-istul.

Valoarea lucrărilor la tronsonul între Biharia şi Borş este de 28,5 milioane euro (fără TVA). Contractul cu asocierea de firme a fost semnat în decembrie anul trecut, însă lucrările au început abia în primăvara acestui an, din cauza vremii. Termenul contractual de realizare a lucrărilor este de 15 luni.

Și Asociaţia Pro Infrastructură a lăudat compania orădeană, publicând, lunea trecută, imagini de pe şantierul mini-autostrăzii de 5,35 kilometri din Bihor, dintre Biharia şi graniţa cu Ungaria. Potrivit textului care însoţeşte imaginile, tronsonul de autostradă ar putea fi inaugurat în vara anului viitor.

"Dacă se menţine ritmul, sunt şanse ca mini-autostrada să fie inaugurată în vara anului viitor, dacă şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va plăti la timp facturile emise de constructor şi nu vom avea dispute contractuale ca pe alte proiecte", a scris API.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
12 Comentarii
Adevarat
Selina a facut treaba buna unde a avut lucrări. Dacă ar fi avut cât de cât susținerea guvernului si in loc de Behtel se alegea Selina azi aveam autostrada functionala...Vezi centura Oradea, care si in ziua de azi pt cei din sud e autostrada...până să aibă miticii asa ceva mai trec vreo 50 de ani. Si la centura s au amânat platile si nu s a vrut susținere ...asa faceti voi guvernanții, pupati in cur firmele cu capital străin iar cele naționale le lăsați la coada chiar dacă sunt mai eficiente, mai ieftine si mai rapide ca alte firme străine. Nu in ultimul rand alocarea lucrarilor către firme autohtone ar face ca banii să rămână în țară nu sa plece afară!!! Dar de la guvernanți cu 3 clase la ce sa te aștepți?
Postat 15 Septembrie 2019, 02:03 de Adrian_Preda
seriosi sunt toti daca ...
Daca stii sa faci un proiect si un caiet de sarcini clar in care nu exista nimic interpretabil ci e totul clar si faci un contract cum trebuie sa vezi ce seriosi devin toti, nu trebuie sa ii urmaresti noaptea. Noaptea se doarme, se face dragoste cu nevasta, ziua se munceste. Nu trebuie sa vina nimeni in control noaptea ca sa isi faca lumea treaba. Nu cred in discriminari pe nici un criteriu, nici national sau etnic, nici de sex, nici de rasa. Astfel de discriminari apartin evului mediu si perioadei interbelice. PSD!! Traim in alte vremuri! Nu mai alimentati nationalismul daca nu va place cand altii va fac tigani.
Postat 14 Septembrie 2019, 21:13 de cchris26
Asa venea acu cativa ani si..
Asa venea cau cativa ani si se caza la Felix o blonda unde astepta vizitya constructorilor, astepta ca nu avea posete de 6000eu. in dotare, acum are! De ce vine asta sa vada astia 5km de drum care incep in lanul de cucuruz si se termina in alt lan? De aia! Vreti sa vedeti lucrari de infrastructura? Mergeti spre budapesta pe drumul vechi si o sa vedeti cel putin 100km de drum in lucru!
Postat 14 Septembrie 2019, 10:07 de scortosul
1977
Legat de STRABAG, nu mai cred că sânt serioși, m-am convins . Oradea-Satu mare e făcut de ei , și se vede calitatea . Cred că e singurul drum din Romania care după 8 anui de folosință nu are probleme.
Postat 14 Septembrie 2019, 00:45 de Sandu1206
cucule cucule...
Și normal ca vii relaxat la 5 km de autostrada in câmp du-te la unguri sa vezi același câmp și ZECI de kilometri Borș—Debrecen. ȘI mai lasă ieșirile astea comuniste PSD RUS BENIAMIN / MANG ... ăștia au 70 de ani...”fosile” nu sunt generația ta ... ăștia toată viața au căpușat bugetul statului... sau ai și tu apucăturile astea. Ajuta Dumnezeu și scăpăm de voi.
Postat 14 Septembrie 2019, 00:26 de 1977
cucule cucule....
Domnule CUC sunteți in campanie electorală....sau ați venit sa îl lăudați pe domnul BENIAMIN RUS... poate ii faceți și statuie. Legat de firmele străine PORR , STRABAG... va rog sa nu dezinformați populația și sa nu le comparați cu firmele domnului RUS pline de datorii atât la stat cât și la furnizori... Cu STRABAG dacă ai un contract îl respecta ai facturat ți-au plătit conform înțelegerii chiar dacă ministerul nu a plăti către ei.
Postat 14 Septembrie 2019, 00:12 de 1977
Re: moderator
Mulți au crezut, vreme îndelungată, că n-are nicio legătură "sula cu prefectura" !?! Timpul a demonstrat însă o strânsă legătură !?!
Postat 13 Septembrie 2019, 23:11 de CrisDumi
Sloganul?
Noaptea ca hotii. Sigur a furat ceva "fer" de pe acolo
Postat 13 Septembrie 2019, 21:02 de poiu
Capul lui privit sub luna seamana cu-n cap de.....
Capul lui privit sub luna seamana cu-n cap de.....
Postat 13 Septembrie 2019, 18:01 de scortosul
cat de penibil e tuciuriul asta...
imi amitesc cum radea propaganda psdista, in frunte cu mircea badea, de ciotul de autostrada turda-gilau de 50 km ... am ajuns sa facem autostrazi ed 5km si sa ne laudam cu asta, oare pana unde poate merge penibilul?
Postat 13 Septembrie 2019, 14:12 de Traian
Amatorismul jurnalismului bihorean duce către dezvoltarea infrastructurii rutiere românești !?!
Să ajungi tu, ca ministru PSD, să lauzi un "corupt" și un dovedit "cumpărător de influență" de talia lui Beni Rus, de parcă nu tot români sunt angajații altor firme venite să facă drumuri pe la noi ... arată doar că "parandărătul" a plecat anticipat, la vreme, taman ca unul precum acest politruc guvernamental mediocru să-și poată achita "obligația" financiară întocmai și la timp partidului !?!
Postat 13 Septembrie 2019, 12:05 de CrisDumi
RE: Amatorismul jurnalismului bihorean duce către dezvoltarea infrastructurii rutiere românești !?!
Dar care e legatura cu jurnalismul bihorean?
Postat 13 Septembrie 2019, 14:50 de Moderator
vizitatori
Prea multi vizitatori in santier. Inteleg prezenta Ministrului si a conducerii SELINA, dar restu' ??? pt ce?? ca habar nu au ce se intampla acolo, doar vad camioane si movile de pamant (terasamente).
Postat 13 Septembrie 2019, 11:55 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON