În luna decembrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a controlat 94 de operatori economici care vând carne, produse zaharoase, ciocolată, produse de cofetărie şi de patiserie, constatând nereguli la 84 dintre aceştia. Drept urmare, comisarii CJPC Bihor a aplicat amenzi în valoare totală de 160.100 lei.
Potrivit unei informări trimise de directorul adjunct Giani Bura, principalele nereguli constatate au fost nerespectarea cerinţelor privind păstrarea şi expunerea produselor alimentare, precum şi privind vecinătatea produselor alimentare, lipsa monitorizării temperaturilor din spaţiile frigorifice, comercializarea produselor fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare şi lipsa menţionării ingredientelor cu efect alergen într-o formă care să iasă în evidenţă.
De asemenea, s-a mai constatat şi lipsa datelor de identificare şi caracterizare a produselor şi neafişarea preţurilor de vânzare în mod vizibil şi lizibil.
În acest context, CJPC Bihor îi sfătuieşte pe consumatorii bihoreni să fie atenţi înainte să cumpere produsele specifice sărbătorilor de iarnă:
• Pentru produsele neambalate (carne, peste, produse lactate, produse de patiserie şi cofetărie proaspete, etc) analizati aspectul produsului : culoare, miros, consistenta, etc. Acestea trebuie sa fie cele specifice produselor, nefiind admise modificari de nici un fel; Verificati existenta pe carne a stampilelor de verificare sanitar veterinara;
• Urmariti modul de expunere : comerciantul trebuie sa asigure temperatura optimă de păstrare si sa respecte regulile privind vecinatatea produselor; verificati daca este respectata temperatura la care este depozitat/expus la vanzare produsul alimentar ales de dumneavoastra ( temperatura mentionata de producator pe eticheta ce insoteste produsul trebuie sa coincida cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achizitionat);
• Atunci cand cumparati produse alimentare, acordati atentie deosebita asupra modului de prezentare a ambalajului; in cazul in care ambalajul este bombat, prezinta deformari sau este rupt inseamna ca produsul nu mai prezinta deplina siguranta pentru consumator, evitati sa achizitionati astfel de produse;
• Nu recongelati un produs alimentar dupa ce acesta a fost decongelat, daca producatorul interzice acesta actiune ( prin mentionare pe eticheta);
• Refuzati produsele pentru care aveti indoieli privind calitatea si modul de informare prin etichetare;
• Verificati cu atentie data durabilitatii minimale, data limita de consum a produselor (termen de valabilitate) si refuzati produsele care prezinta termenul de valabilitate modificat, sters sau depăsit;
• La cumpararea produselor solicitati si pastrati bonul de casa pentru a putea proba in cazul in care doriti sa reclamati calitatea/siguranta unui produs ;
• Va atragem atentia asupra legumelor si fructelor comercializate in cadrul pietelor in spatii deschise unde temperatura mediului ambiant foarte scazuta afecteaza calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeturilor etc);
• Nu cumparati produse alimentare de la persoane si din locuri neautorizate (ex statii de tramvai); comerciantul respectiv nu are posibilitatea sa asigure conditiile optime de depozitare si comercializare si riscati sa achizitionati un produs neconform sau chiar nesigur care va poate afecta sanatatea. Totodata, nu va poate elibera bon de casa cu care sa justificati tranzactia comerciala in cazul unei eventuale reclamatii.
Consumatorii bihoreni pot adresa sesizari si reclamatii Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, la telefon 0259431817, la sediul din Oradea, str. Sucevei, nr.4/a si pe site-ul www.anpc.gov.ro prin completarea formularului online.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.