URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
17 Ianuarie 2016, 19:55

Promotor de solidaritate: Preşedintele Fundaţiei Comunitare Oradea, Sorin Constantin, vrea să-şi convingă concitadinii să fie uniţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dicţionarul defineşte comunitatea ca fiind grupul de oameni cu interese, credinţe sau norme de viaţă comune. Dincolo de aspectul sociologic, comunitatea înseamnă însă şi viaţă, pasiune, sprijin...

Asta încearcă să-i înveţe pe orădeni Fundaţia Comunitară, una dintre cele mai active ONG-uri din judeţ, care pune preţ pe creşterea sănătoasă şi durabilă a comunităţii locale. "Îmi doresc să văd comunitatea unită", spune preşedintele fundaţiei, Sorin Constantin. Pentru că nu degeaba se spune că unde-s mulţi puterea creşte...

Reîntors acasă

În 2009, Sorin Constantin, acum în vârstă de 34 de ani, lăsa în urmă Clujul, unde a locuit nouă ani, şi s-a reîntors în oraşul natal, Oradea. Nu neapărat pentru că a visat la reîntoarcere, ci pentru că aici l-a adus cariera. De profesie economist, Sorin lucra la UniCredit Ţiriac Bank şi a aplicat pentru funcţia de director regional corporate la Oradea. "Era evident că, dacă era să fiu director regional, preferam să mă întorc acasă decât să merg în altă regiune", explică el.

Totuşi, revenirea l-a găsit oarecum pierdut. "M-am mutat la Cluj când am terminat liceul, aşa că aici nu mi-am mai găsit decât familia şi puţini prieteni. Majoritatea plecaseră şi ei", spune Sorin. A simţit, de asemenea, lipsa "vieţii clujene", superioară Oradiei nu doar din punct de vedere economic, ci şi social şi cultural.

Primele proiecte

Atunci a decis Sorin să nu aleagă resemnarea, ci să se implice activ în viaţa oraşului, ca să contribuie la schimbarea pe care o doreşte pentru oraşul lui. "Făcusem voluntariat şi la Cluj, eram familiarizat cu diferite proiecte", explică el. Primul pas pe care l-a făcut a fost organizarea evenimentului "11even", o întâlnire unde 11 oameni cu diferite experienţe de viaţă, de exemplu medici, avocaţi sau oameni de afaceri, au vorbit, în discursuri de 11 minute, despre provocările prin care au trecut.

A fost doar începutul. Alături de două prietene, Luminiţa Popa şi Ildiko Molnar, Sorin a pus apoi bazele YouthBank Oradea, un program prin care liceenii primesc finanţare pentru proiecte ce vizează comunitatea. Aşa au beneficiat mai mulţi tineri orădeni de bani pentru a promova lectura în şcolile din judeţ sau pentru a pune în scenă piese de teatru.

Filantropie altfel

În 2013, Sorin, Luminţa şi Ildiko au decis să mai facă un pas important. "Asociaţia pentru Relaţii Comunitare Cluj, pe care o cunoşteam de când locuisem acolo, pornise un program de înfiinţare a unor fundaţii comunitare. Acest tip de organizaţii au apărut în urmă cu 100 de ani în America, iar în Europa acum 50 de ani, propunându-şi să coaguleze resursele din comunitate, să identifice necesităţile şi să acţioneze ca un finanţator local pentru proiecte sociale", explică Sorin.

S-a alăturat demersului fără ezitări, ştiind că Oradea are nevoie de o organizaţie care să promoveze colaborarea locală ca soluţie pentru dezvoltare. Altfel spus, care să le spună orădenilor că trebuie să fie uniţi şi să se susţină unii pe alţii! Fundaţia a preluat proiectele derulate anterior de Sorin şi colegele sale, dar a adus şi altele noi, pe care de atunci le desfăşoară an de an, promovând însă un model nou de filantropie: nu doar adună donaţii şi sponsorizări, bătând din uşă în uşă, ci şi creează relaţii între contributori şi cei pe care îi ajută.

Ciudăţenie orădeană

Unul dintre cele mai cunoscute proiecte ale fundaţiei este Swimathon, un maraton de înot în care cetăţeni sau organizaţii din oraş (firme, instituţii sau alte ONG-uri) îşi înscriu în competiţie un proiect sau o cauză, alţi orădeni concurează pentru ele înotând, iar donatorii plătesc pentru fiecare tură de bazin reuşită de înotători. Conceptul a prins printre orădeni, aşa că la fiecare ediţie maratonul a contribuit semnificativ la împlinirea unor visuri.

Un alt proiect al fundaţiei e Bursa Talentelor, prin care 10 tineri primesc bani să-şi dezvolte talentele. Organizaţia nu le dă pur şi simplu banii, ci îi aduce în faţa reprezentanţilor companiilor din oraş, la o gală anume organizată în acest scop. Aici, tinerii îşi prezintă proiectele, iar oamenii de afaceri decid pe care dintre ei îi sprijină.

"Am observat că la Oradea este mult mai eficient să aduni donaţii dacă faci o gală cu pretenţii la un restaurant decât dacă reuneşti reprezentanţii companiilor la un eveniment la bibliotecă, de pildă. Aşa că asta le-am oferit", explică Sorin. Urmarea e că Fundaţia Comunitară organizează an de an Gala Responsabilităţii Sociale Corporative, unde premiază firmele care au iniţiative filantropice, solicitându-le totodată să sprijine proiectele înscrise în Bursa Talentelor. Paradoxal, cel mai greu le este organizatorilor să găsească nu resursele financiare, ci tinerii dornici să primească o bursă!

Proiecte de an nou

Fundaţia Comunitară Oradea mai are acţiuni în derulare, pe care vrea să le continue şi în anul care tocmai a început, dar intenţionează să lanseze şi două programe noi. Unul vizează instituirea Cardului comunitar, prin care magazinele vor oferi discounturi clienţilor şi donaţii Fundaţiei, iar celălalt, a aşa-numitului Fond Ştiinţescu, menit să finanţeze proiectele profesorilor bihoreni.

Tot în acest an, Fundaţia Comunitară îşi va căuta "acţionari", cetăţeni dornici să cumpere aşa-zise acţiuni ale organizaţiei. "O fundaţie comunitară aparţine comunităţii. Este important să ne coagulăm, să încurajăm colaborarea între oamenii comunităţii", explică Sorin, convins că doar unită şi responsabilă comunitatea devine aşa cum vrea, mai puternică...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON