URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
18 Decembrie 2015, 15:55

Proiecte finalizate: Aqua Crisius a investit 3,6 milioane de lei pentru mai buna conservare a şapte arii protejate din Bihor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prin două proiecte finanţate cu fonduri europene, asociaţia Aqua Crisius a investit peste 3,6 milioane de lei în şapte situri Natura 2000 din Bihor, pe care le are în custodie. "A fost un pas mare pentru organizaţia noastră să realizeze aceste proiecte", a declarat preşedintele asociaţiei, Mihai Togor, vineri într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele celor două proiecte.

Potrivit acestuia, banii europeni au fost cât se poate de folositori. Pe de-o parte, Aqua Crisius, în calitate de custode, a reuşit să finanţeze cercetările necesare pentru întocmirea planurilor de management, documente care, după ce vor fi avizate de Ministerul Mediului, vor deveni practic regulamentele celor şapte arii: ROSCI0049 Crişul Negru, ROSCI0050 Crişul Repede amonte de Oradea, ROSPA0123 Lacurile de acumulare de pe Crişul Repede, ROSCI0262 Valea Iadei, ROSCI0061 Defileul Crişului Negru, ROSCI0104 Lunca Inferioară a Crişului Repede, ROSCI0068 Diosig. "În plus, ne-am întărit instituţional, prin echipamente noi achiziţionate, am reuşit să dezvoltăm infrastructura turistică în două situri şi ne deschidem perspective pentru noi proiecte", a declarat Togor, adăugând şi că se bucură că o echipă de tineri a lucrat la aceste proiecte şi, astfel, s-a profesionalizat.

Oameni şi natură

Managerul celor două proiecte, Andrei Togor, a prezentat, în aceeaşi conferinţă de presă, rezultatele concrete. Prin proiectul ce a vizat întocmirea planurilor de management, început în august 2012 şi în valoare totală de 1,6 milioane de lei, Aqua Crisius nu doar că a făcut aceste documente obligatorii, ci şi-a achiziţionat aparatură (staţii radio fixe şi mobile, uniforme pentru rangeri, binoclu, aparate foto, lunete) şi a organizat dezbateri publice în toate cele 27 de comunităţi pe teritoriul cărora se află siturile. De asemenea, asociaţia a pus accent pe activităţile de conştientizare, ţinând lecţii în şcolile din aceste comunităţi.

Cel de-al doilea proiect, demarat în noiembrie 2013 şi în valoare de 2 milioane de lei, a fost mai vizibil, a precizat Andrei Togor. "Am reuşit să elaborăm planurile de pază ale siturilor, să construim şi să dotăm un punct de informare la Şoimi, să realizăm două trasee tematice, unul care are în centru bujorul banatic şi altul pe Valea Iadului. De asemenea, am avut o campanie foarte intensă de promovare: am realizate opt filme documentare, din care unul, "Omul şi natura", de 31 de minute şi care a creat o emulaţie în comunităţile vizate", a declarat managerul. De asemenea, Aqua Crisius a realizat hărţi şi pliante ale zonelor protejate şi a dus în tabere tematice Junior Ranger zeci de copii din satele de pe teritoriul siturilor.

Cercetarea continuă

Aqua Crisius a măsurat şi impactul acţiunilor întreprinse prin două sondaje, unul realizat la debutul proiectelor şi unul la final, iar concluzia este că gradul de conştientizare a necesităţii protejării siturilor a crescut cu 30%. "Practic şi concret, ce am făcut noi este recunoscut", a mai spus Andrei Togor.

Organizaţia vizează ca şi în următorul ciclu financiar să deruleze proiecte pe bani europeni, de data aceasta pentru implementarea planurilor de management, adică pentru refacerea habitatelor protejate sau ocrotirea celor aflate într-o stare bună de conservare. Unul dintre punctele de plecare va fi promovare a agriculturii prietenoase cu mediul. "Deja am fost contactaţi de o fundaţie din Franţa care vrea să ajute la dezvoltarea durabilă prin agricultura ecologică", a precizat Mihai Togor. De asemenea, Aqua Crisius va continua şi activităţile de cercetare în siturile pe care le are în custodie, pentru a cunoaşte şi mai amănunţit speciile existente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
A fost odata un parau....
A fost odata un parau,care se numea Paris.A fost odata o vale care se numea Pasteur. Cate specii de vietuitoare au co-existat in acest habitat si au disparut datorita indolentei,nepasarii,ignorantei si a unor interese de grup mafiot ,ale unor institutii(ABAC,CAO) si ale autoritatilor locale (Primaria Oradea)? Solutia de compromis ? INTUBAREA tuturor cursurilor de apa vie , de pe raza oadei si transformarea lor in canale menajere .Blocuri de locuinte, agenti economici, Spital Judetean de urgenta fara bransare la reteaua de canalizare a orasului, cu deversare directa in paraul Paris,rezolvati intr-o clipita .Si mai ramanem si cu ceva bani.... Proiectantii sunt de-ai nostri si de o parte(intubarea) si de alta(canalizarea) - SC RonoAqua. Frantijii ,va dau deja ceva bani ? Hai sa-ncingem hora mare (APM,ABAC, GNM, Primaria Oradea, Ministerul Fondurilor Europene, ONG... ..),sa traiasca si sa infloreasca fratia intre ...
Postat 19 Decembrie 2015, 00:23 de platona
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON