URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 22 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
29 Februarie 2016, 11:25

Program cinema. Află ce filme sunt de văzut zilele acestea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

CINEMA CORTINA 29 februarie-3 martie

Billion Star Hotel

Billion Star Hotel este un film în regia lui Alecs Năstoiu, avându-i în rolurile principale pe Rudy Moca, Nicu Mihoc, Dan Rădulescu şi Teo Marton. Este reconstituirea dramelor sufleteşti a trei personaje aparent ciudate – Sică Generalu', Panait Surdu şi Arthur Popescu, care se întâlnesc într-un moment zero, într-un tren al vieţii. Este o poveste cârpită din poveşti, spusă cu răbdare de Tata Rudi unui puşti "atent" care "înfulecă" povestea şi, cu minuţiozitate, ordonează piesele acestui puzzle cu mii şi mii de stele pe el.

Regia: Alecs Nastoiu

Distribuţia: Rudy Moca, Nicu Mihoc, Dan Rădulescu

PROGRAM

A Bigger Splash avanpremieră, miercuri, joi 20.15

Grimsby avanpremieră, miercuri, joi 20.45

Despre oameni şi oi premieră, luni-joi 13.15, 19.10

Zeii Egiptului 3D, premieră, luni-joi 13.30, 20, 21.45

Spotlight premieră, luni, marţi 15.30, 19.15; miercuri 11, 15.30, 19.15; joi 15.30, 19.15

Jane: Lupta pentru supravieţuire premieră, luni-joi 18.30, 20.30

Billion Star Hotel luni, marţi 16.35; miercuri 11, 16.35; joi 16.35

Ave, Cezar! luni-joi 16.25, 22.55

Mândrie, prejudecată şi zombi luni-joi 15.05, 21, 23.05  

Fură steagul, salvează Luna 3D luni, marţi 18; miercuri 10.20, 18; joi 18 (subtitrat); luni-joi 12.20, 17.15 (dublat)

Orizont luni-joi 16.15

Deadpool luni, marţi 14.15, 20.45, 22; miercuri 10.05, 14.15, 22; joi 14.15, 22

Zoolander no. 2 luni-joi 14.35

Cum să fii singur şi fericit luni-joi 12.10, 18.35

Bunicul dezlănţuit luni, marţi 14.15, 20.15, 22.40; miercuri 10.15, 14.15, 22.40; joi 14.15, 22.40

Un poliţist şi trei sferturi luni-joi 12.15, 18.10

Alvin şi veveriţele: Marea aventură luni, marţi 17.15; miercuri 11.20, 17.15; joi 17.15

Năzdrăvanii din pădure. Speriosul sperioşilor 2D, dublat, luni-joi 12.55

The Revenant: Legenda lui Hugh Glass luni-joi 14.20

Trauma luni-joi 22.30


CINEMA PALACE 29 februarie-3 martie

Grimsby

Sebastian, asasin de top al MI6, are un frate. Microbist din orăşelul Grimsby, Nobby are tot ce şi-ar putea dori un bărbat: 9 copii şi cea mai atrăgătoare iubită din nordul Angliei. Un singur lucru îi lipseşte lui Nobby: fratele Sebastian. După ce au fost adoptaţi de familii diferite, Nobby şi-a petrecut următorii 28 de ani căutându-şi fratele. Aflând unde îl poate găsi pe Sebastian, Nobby pleacă să-l caute. Dar nu are idee că Sebastian este agent de top al MI6 şi că a descoperit o conspiraţie periculoasă.

Regia: Louis Leterrier

Distribuţia: Sacha Baron Cohen, Rebel Wilson, Penelope Cruz, Isla Fisher

PROGRAM

Grimsby avanpremieră, miercuri, joi 20.25

A Bigger Splash avanpremieră, miercuri, joi 20.35

Spotlight premieră, luni, marţi 15.35, 22.45; luni-joi 19.55; miercuri 11.05, 15.35; joi 15.35; miercuri-joi 22.55

Zeii Egiptului 3D, premieră, luni, marţi, joi 12.40, 15.05, 19.35, 22; miercuri 10.15, 12.40, 15.05, 19.35, 22; luni-joi 18

Jane: Lupta pentru supravieţuire premieră, luni, marţi 13.55, 19, 20.55; miercuri, joi 13.55, 17.30, 19

Usturoi luni, marţi 15.45; miercuri 10.10, 15.45; joi 15.45

Fură steagul, salvează Luna 3D, luni, marţi, joi 12.25, 18.05; miercuri 10.25, 12.15, 18.05

Mândrie, prejudecată şi zombi luni-joi 15, 21.30

Ave, Cezar! luni-joi 16.30

Deadpool luni, marţi 13.30, 16, 20.25, 22.20; luni-joi 17.25; miercuri, joi 13.30, 16, 20.50, 22.05

Cum să fii singur şi fericit luni, marţi 12.30, 18.30, 20.35; miercuri, joi 12.30, 18.30

Alvin şi veveriţele: Marea aventură luni, marţi, joi 14.15; miercuri 11.30, 14.05

Bunicul dezlănţuit luni, marţi 17.30, 19.30, 22.30; luni-joi 14.35; miercuri, joi 19.30, 22.20

Năzdrăvanii din pădure. Speriosul sperioşilor, dublat, miercuri 10.50, 13.15; luni, marţi 12.20; joi 12.20

The Revenant: Legenda lui Hugh Glass luni, marţi 22.35; miercuri, joi 22.50

Un poliţist şi trei sferturi luni, marţi, joi 13, 17; miercuri 11.55, 17

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6638 RON
  • 1 EUR = 4.9707 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON