URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Mai 2014, 08:21

Prizonierii lui Kiss

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înaintea reuniunii Consiliului Judeţean de săptămâna trecută, prima desfăşurată după ce DNA a anunţat începerea urmăririi penale împotriva fostului preşedinte Alexandru Kiss, BIHOREANUL a făcut un test simplu, pentru a afla cât le pasă aleşilor bihorenilor de soarta patrimoniului judeţului, pe care acesta a decis-o în urmă cu câţiva ani după bunul plac şi cu consecinţe pe termen lung. Rezultatul? Catastrofal!

Niciunul din consilierii chestionaţi nu a îndrăznit să răspundă "da" la întrebarea dacă va cere o informare privind situaţia terenurilor înstrăinate pe vremea lui Kiss pentru construirea de locuinţe sociale şi ocupate între timp cu apartamente de lux, câte hectare avusese judeţul în Calea Aradului şi pe Armatei Române, cât s-a vândut şi la ce preţ, de ce acesta a fost sub cel al pieţei şi cum s-a stabilit evaluatorul, de ce s-au vândut doar "amprentele" pe care urmau să fie ridicate blocurile, nu şi parcelele pe care se întinde acum tot cartierul Luceafărul.

Nimeni nu şi-a făcut iluzii, cred, că pe perioada cât va fi suspect în ochii procurorilor anticorupţie bossul UDMR va avea tăria să se autosuspende din funcţie pentru ca ulterior să revină, dacă se va dovedi neprihănit, cu o aură de inocent pe creştet. Ce, vi-l închipuiaţi pe Kiss călare pe un cal alb?

În schimb, mărturisesc, sperasem că măcar câţiva dintre ceilalţi aleşi ai bihorenilor vor avea elementara curiozitate de a afla cum a ajuns judeţul fără niciun activ care fie să producă bani, fie să poată fi pus gaj pentru megacreditul plănuit pentru cofinanţarea puţinelor proiecte europene. (Apropo, ştiaţi că veniturile cu care CJ poate garanta creditul sunt realizate în proporţie de peste 90% din alocări de la Ministerul Finanţelor?)

Răspunsurile consilierilor judeţeni m-au dezamăgit total, deşi între ei sunt şi profesionişti excelenţi în domeniile lor. Cea mai surprinzătoare a fost replica unui PSD-ist, supus al domnului Ioan Mang, cel gonit nu demult de Kiss şi Popa de la masa lor: "Am gura fermoar!". Fix ca faimoasa maimuţă care "nu vede, n-aude, nu zice nimic!".

Pentru că, luaţi individual, unii sunt, aşa cum spuneam, remarcabili (dau un exemplu iute: doctoriţa Pantiş), refuz să cred că explicaţia e slaba calitate a materialului uman din care sunt croiţi membrii CJ. Mai degrabă, cred eu, de vină este complicata relaţie de "hate-love" pe care liderul UDMR a impus-o în timp celorlalţi politicieni, din PDL, PNL şi PSD. Kiss a ştiut să-i joace mereu, făcând cadouri şi unora şi altora, de la cele simbolice oferite şi explicate cu haz la microfonul "congreselor" judeţene, până la cele otrăvite: voturile împrumutate când stângii, când dreptei, pentru formarea majorităţilor. Cu camătă enormă, fireşte.

Băgându-se singuri în capcana lui Kiss, acceptând dependenţa de serviciile binevoitoare ale acestuia, politicienii bihoreni s-au predat, singuri, ca ostatici ai acestuia. Dacă ar exista nu doar instanţe penale, ci şi un tribunal moral, cred că toţi ar trebui judecaţi laolaltă cu el. Cum pentru ce? Pentru, să zic şi eu ca procurorii, complicitate, tăinuire şi favorizarea infractorului.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul Aleşii bihorenilor nu vor să ştie ce-a făcut Kiss cu terenurile judeţului. Un consilier: "Am gura fermoar!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
urmeaza si altii
acum i-a venit randul dosarului kiss..., ca sunt mai mult de o gramada de doasre, iar sistemul lucreza la turatia maxima, adica e supracapacitat. chestia tare e ca daca pica kiss, vor pica si altii odata cu el. tot asa pe rand, frumusel.
Postat 12 Mai 2014, 12:44 de vasi
tisztesseg
szegyeld el magadat SANYI,egy senki ember vagy,menj oda ahova meg erdemled!! egy nagy balfasz vagy de magadnak jol megy!!
Postat 10 Mai 2014, 13:50 de moldovan andrei
despre autoritati
@Nail: n-ai interpretat bine! Eu am ceva cu autoritatile locale(Filip, Bolos, mai nou Bolojan)puse in legatura cu IMPact-ul! Ca daca aceste autoritati nu le facea jocul celor de la IMPact situatia era cu totul alta! Dar iti recomand ca atunci cand mai vezi cuvantul impact treci peste! e simplu!
Postat 10 Mai 2014, 09:48 de TDS
Re: EU
Nici vorba, a fost unul care lucra prin primarie ca sef destul de mare si care l-a pus pe faras pe Kiss inca din 2004-2005, la sapat elegant incasand multe porcarii de la hudemerist, la taxat tot timpul si l-a acuzat de hotie prin 2008-2009, a si plecat din cauza asta ca l-au inconjurat banditii cu ziaristi cumparati, dar acum se arata adevarul si a venit plata.
Postat 10 Mai 2014, 08:34 de Able
Criş, eşti penibil şi laş !?!
Crezi că aşa o să scapi "jurnalistule" dar timpul şi memoria colectivă lucrează împotriva ta !?!
Postat 10 Mai 2014, 08:30 de Carp III
SINGURUL OPONENT
Tirle a fost singurul care s-a luptat cu Kiss si asta l-a costat iesirea din viata politica! Ceilalti tin bine de ciolan!
Postat 09 Mai 2014, 10:13 de EU
Au trecut 10 ani de la studiul de caz Kiss si acum incepe!
10 ani de adunat informatii, ca sa poata incepe DNA treaba temeinic. Si asta doar pentru ca s-au sesizat niste anchetatori olandezi si germani, ca altfel mai treceau inca 10 si inca 10. Nu-i asa Cris ca-ti pare rau acum ca i-ai balacarit pe cativa care au stat contra lui Kiss, dupa ce ani la randul ai fost complice scuipand in dreapta si in stanga pe cei care atentau la imaginea angajatorului lui nevasta-ta?
Postat 09 Mai 2014, 08:33 de Java
Re: TDS
Matale ai idei putine si fixe, ai devenit mai batut in cap decat Bolovanul, ca stii una si buna, Impact. Oricine poate fi frustrat de ceva dar se mai abtine uneori si isi revine la normal. Mai lasa-ne cu impactul Impactului pe creier ca ne-ai terorizat pe tema asta destul. Dai prost pe forum cu asta.
Postat 09 Mai 2014, 08:28 de Nail
vai,vai..
Umflatul asta Sany electricianul nu are bunul simt sa-si dea DEMISIA???????????
Postat 08 Mai 2014, 16:00 de gheorghe@sandor
Prizonieri sau COMPLICI ?
daca au acceptat avantaje (foloase) din partea lui kiss, sunt COMPLICI ! acum stau toti "cu morcovul in fund" ! ar trebui luati la intrebari.
Postat 08 Mai 2014, 15:00 de citizen
"hate-love" sau complicitatea ?
"Mai degrabă, cred eu, de vină este complicata relaţie de "hate-love" pe care liderul UDMR a impus-o în timp celorlalţi politicieni, din PDL, PNL şi PSD. Kiss a ştiut să-i joace mereu, făcând cadouri şi unora şi altora, de la cele simbolice oferite şi explicate cu haz la microfonul "congreselor" judeţene, până la cele otrăvite: voturile împrumutate când stângii, când dreptei, pentru formarea majorităţilor. Cu camătă enormă, fireşte. Băgându-se singuri în capcana lui Kiss, acceptând dependenţa de serviciile binevoitoare ale acestuia, politicienii bihoreni s-au predat, singuri, ca ostatici ai acestuia. Dacă ar exista nu doar instanţe penale, ci şi un tribunal moral, cred că toţi ar trebui judecaţi laolaltă cu el. Cum pentru ce? Pentru, să zic şi eu ca procurorii, complicitate, tăinuire şi favorizarea infractorului". ASTEA TOATE SUNA A COMPLICITATE SI TAINUIRE (FAVORIZARE) A INFRACTORULUI ! Ce ne puteti spune despre "caratorii de valiza" si mana lui dreapta, stanga, etc din udmr ?
Postat 08 Mai 2014, 14:54 de Observator
Excrocul
Acest balegar de om , abil, viclean de-a lungul anilor i-q pus in dependenta pe toti sefii actuali si trecuti din BIHOR. pRIN BANI DAR MAI ALES PRIN CADOURI prin facilitarea unor investitori indeosebi din Ungaria.Iar astfel au trebuit sa faca ce spune el. Filip a fost cel mai mare beneficiar al ,, favorurilor ,, facute de Kiss{vezi vila din Paleu, casa din Ginta si alte proprietati din Ungaria. Asa ca acu toata lumea inclusiv Bolojan trebuie sa taca din gura.
Postat 08 Mai 2014, 13:53 de Nelu
danke
Dar pe Filip l-a întrebat cineva DE CE nu a supravegheat(direct sau prin subalterni)derularea contractului de asociere în participațiune 14.519/2004 dintre Consiliul Local și dezvoltatorul IMPact? Sau pe părintele Boloș(că el gestiona chiar DIRECT contractul). Sau pe Bolojan care s-a răsucit în 2013 inițiind o TRANZACȚIE cu IMPact care, chipurile, să fie în folosul municipiului chit că zeci de clienți au fost păgubiți! Și asta după ce singur singurel a declarat că IMPact a tras o țeapă municipiului de 22 milioane EURO! Dar pe cei de la Biroul de Investigare a fraudelor îi întreabă cineva de ce tergiversează cercetările asupra acestui subiect? De ce tot întârzie deși știu foarte bine că pentru a păcăli Instanțele, Consiliul Local, etc. IMPact s-a folosit de contracte de vânzare/cumpărare a caselor FICTIVE, încheiate cu angajați proprii(sau rude, apropiați)? Dar pe cei din Finanțe nu-i întreabă nimeni despre evaziunea fiscală practicată tot de IMPact prin vânzarea de case cu TVA redus de 5%, deși pentru a practica un astfel de TVA redus există niște condiții prescrise de Codul Fiscal, neîndeplinite de IMPact! P.S. O păsărică mi-a ciripit că se pregătește o investigație amplă în Germania(atât în presă cât și la TV)despre corupția din România pe subiectul autorități-IMPact(Oprescu, Chiliman, Cartier Greenfield). Dar tot păsărica zicea în graiul ei că dacă tot vorbim despre IMPact n-ar fi exclus ca investigația să cuprindă și Oradea(respectiv autoritățile locale-IMPact-Cartier EUROPA). Hmmm, să vedem! Pușca und der gürtel lată/Ce puternici eram o dată!
Postat 08 Mai 2014, 09:27 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON