Primul torţionar condamnat definitiv: Alexandru Vişinescu – 20 de ani de închisoare pentru crimă la adresa umanităţii

Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 20 de ani de închisoare.

Alexandru Vişinescu a fost ridicat de poliţie de acasă în cursul după amiezii de miercuri şi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Curtea Supremă a respins, miercuri, apelurile formulate de către părţi şi a menţinut hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind condamnarea inculpatului.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Vişinescu era de "o duritate extremă" în procesul de exterminare a deţinuţilor. 

Istoricul Georgeta Filitti a declarat miercuri pentru agenţia de ştiri Mediafax, că acestă condamnare este un moment istoric, care trebuie însemnat şi subliniat în calendar, întrucât Vişinescu a fost "una din marile bestii fabricate de neamul nostru".

Totodată, procurorul general interimar Bogdan Licu a declarat miercuri, conform Agerpres, că dosarul lui Alexandru Vişinescu este un deschizător de drumuri în practica judiciară, iar decizia de condamnare dată de instanţa supremă înseamnă şi stabilirea unui adevăr istoric.

"În perioada 1956 - 1963, inculpatul, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Astfel, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate. Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate", arată rechizitoriului procurorilor.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar erau majoritatea foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile P.N.Ţ. şi P.N.L., foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre M.A.I. după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase, dar au existat şi alte cazuri mai izolate.

"Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariţiei unor afecţiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. col. (r) Vişinescu Alexandru. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani. Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic", au mai reţinut procurorii în rechizitoriu.

Comunicatul Parchetului mai notează că, până în prezent, din documentele studiate a fost identificat un număr de 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în timpul mandatului lui Vişinescu.

Procurorii mai notează şi că regulamentele în materia condiţiilor de detenţie ce erau în vigoare în acea perioadă "alcătuiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare şi colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deţinuţilor politici erau lăsate în grija comandanţilor de penitenciare şi doar amendate prin ordine şi recomandări neoficiale venite pe linie de partid".

Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.