URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
24 Februarie 2016, 16:22

Primăvara vine în avanpremieră la Oradea Shopping City

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La Oradea Shopping City, sărbătorim primăvara în avanpremieră cu mult răsfăţ şi surprize frumoase pentru toate doamnele şi domnişoarele!

Cortina Cinema Digiplex invită fetele la o seară de excepţie – celebrăm în avanpremieră primăvara cu o avanpremiera la cinema: Jane Got a Gun! Joi, 25 Februarie, de la ora 19:00, reprezentantele sexului frumos sunt aşteptate pe covorul roşu cu momente speciale dedicate lor: cadouri inspirate oferite de Avon, Foto Booth, cocktail-uri de la Barcode, deserturi fine din partea Cofetăriei Ooh la la şi multe alte surprize.

Sărbătoarea continuă duminică, 28 Februarie, între orele 17:00 şi 20:00, la Candy Party, unde copiii sunt aşteptaţi la ateliere de creaţie pentru a realiza cele mai originale mărţişoare pentru mame, se vor putea întrece în modelajul de baloane şi se vor bucura de cele mai distractive jocuri interactive alături de Prietenii Veseliei.

Marţi, 1 Martie, în prima zi de primăvară din 2016, Oradea Shopping City întâmpină toate doamnele şi domnişoarele cu multe zâmbete şi sute de mărţişoare simpatice.

Pentru a completa răsfăţul reprezentantelor sexului frumos, Marţi, 8 Martie, Oradea Shoping City celebrează feminitatea cu flori în dar şi un preţ special de 7,50 lei la meniul de Nachos Mic, valabil doar pentru grupurile formate din cel putin 3 persoane de sex feminin, la orice film din programul Cortina Cinema Digiplex.

În plus, în perioada 1 – 8 Martie, magazinele şi cafenelele din Oradea Shopping City menţin starea de sărbătoare cu reduceri de până la 85%.

Parteneri ai campaniei: Famous Brands, Eponge Fashion Paris, Rendez-Vous, Mossa, Samsonite, Intersport, Steilmann, Cofetăriei Ooh la la, Stefabi Cafe, Amaretto Caffe, Pizzeria San Marco, PingPongMania, Be Fit, Octaser, Outlet Center, Casa Rusu, Wilhelem – Mobila de Lux şi Avon.

Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul www.oradeashoppingcity.ro sau pe facebook.com/OradeaShoppingCity.

Rezervări la Cortina Cinema Digiplex la telefon: 0755 33 22 11.

Primăvara vine în avanpremieră la Oradea Shopping City!

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON