URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
18 Ianuarie 2021, 13:44

Primarul Cristian Laza vrea să-i exproprieze pe „chioşcarii” din centrul Băilor Felix, ca să „creăm condiţii civilizate”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, a declarat că va propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri pentru exproprierea proprietarilor "chioşcurilor" din Băile Felix şi pe cei ai unor terenuri din Băile 1 Mai, pentru că "dorim să dăm o faţă nouă comunei şi celor două staţiuni".

Vicepreşedinte al PSD Bihor, Laza nu a uitat să precizeze că unele chioşcuri şi terenuri sunt ale unor adversari din PNL, însă n-a putut da o soluţie în ce priveşte pavilioanele dărăpănate deţinute de SCT Felix, care nu sunt nici reabilitate, nici demolate.

42 de şantiere

Prezent luni la o conferinţă de presă, în care a vorbit despre reabilitarea termică a blocurilor din comună, Laza s-a referit şi la alte lucrări edilitare începute sau pe cale să înceapă în Sânmartin, arătând că "sunt 36 de şantiere deschise", majoritatea pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, iar pentru alte 6 lucrări licitaţiile sunt finalizate, urmând ca şantierele să fie deschise "când condiţiile meteo vor permite".

Pentru toate aceste lucrări, a spus primarul, sursele de finanţare sunt diverse, 17,2 milioane euro provenind din fonduri europene, ceea ce ar fi record naţional pentru o comună. "Din discuţiile cu cei de la POR, Ro-Hu, AFIR, sunt cele mai multe fonduri accesate de o comună în România", a afirmat Laza.

Exproprieri la adversari

Întrebat când ar urma să fie finalizate lucrările din staţiunile Băile Felix şi Băile 1 Mai, începute în 2019, Laza a afirmat că "speră" ca acestea să fie încheiate "la începutul sezonului turistic, în mai - iunie" şi că toate au avut ca obiectiv dorinţa "să dăm o faţă nouă comunei şi celor două staţiuni".

În context, edilul a anunţat că vrea să propună Consiliului Local exproprierea "tarabagiilor" din Băile Felix, deoarece "chioşcurile încalcă orice normă de bun simţ", precizând că o parte dintre acestea aparţin adversarilor liberali din Sânmartin. El a exemplificat că două chioşcuri sunt ale fostului viceprimar Nicolae Leucea (care iniţial a fost viceprimar PSD) şi un altul, unui "fin al fostului primar Lucian Popuş, momentan consilier local din partea Pro România, Bei Dănuţ".

De asemenea, Laza a spus că ar urma să aibă loc şi în Băile 1 Mai exproprieri de terenuri, deţinute şi acestea de liberali, fără însă a-i nominaliza, dar precizând că "eu nu am o luptă personală cu ei, ci vrem să creăm condiţii civilizate în staţiuni".

"Nu ştiu"

Pe de altă parte, întrebat despre alte construcţii în stare proastă aflate în centrul staţiunii Băile Felix, şi anume clădirile vechilor pavilioane, primarul comunei Sânmartin a recunoscut că nu are nicio soluţie, în condiţiile în care acestea sunt în stare avansată de degradare, iar proprietarul, SC Turism Felix SA, nu doreşte să le reabiliteze, motivând că acest lucru nu este posibil, dar nici să le demoleze nu poate, deşi ar vrea, deoarece sunt "clasificate ca monumente".

"Primăria nu are pârghii", a susţinut Laza, evitând să spună dacă ar propune şi exproprierea SCT Felix, unde înainte de a fi ales prima oară, în 2016, a fost angajat. "Nu ştiu în ce măsură şi-ar permite Primăria să facă astfel de exproprieri", a spus edilul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Încă un primar care gândește cu betonul din cap, nu cu propriul lui creieraș !?!
Aceste tonete dau culoare și farmec oricărei stațiuni ... de la munte la mare și de la Felix la Sovata chiar !?! Plus că e vorba de locuri de muncă și mici afaceri care aduc impizite și taxe localităților care le găzduiesc !?! Băile Felix are atât clienți pentru mai multe stele ... dar mai ales pe cei cu pretenții "populare", care ies la plimbare ca să-și cumpere niște "amintiri", nu numai cu program fix de băi, tratament, mâncare și cazare !?!
Postat 19 Ianuarie 2021, 11:31 de CrisDumi
Un primar care tace si face!
Se gandeste si la locuitorii comunei! Cred ca m-am facut corect inteles.
Postat 19 Ianuarie 2021, 09:02 de pinonel
CORECT!
Corect ceea ce vrea primasul. La oradewa cand? Cand "centrele de afaceri" din piete vor fi "civilizate" si cand vor disprea "culturile" de personaje din jurul acestora, cand vor fi civilizate? La Debrecen au disparut mizeriile astea de 20 de ani, cred ca este timpul sa dispara si din Oradea!
Postat 18 Ianuarie 2021, 19:01 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON