URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Ianuarie 2021, 15:25

Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO)

Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
Cum arată Băile Felix în 2021: Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere, parcuri părăsite... (FOTO) sursa foto: Facebook / Emil Popa
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Imagini dezolante cu staţiunea Băile Felix au fost publicate pe Facebook de un bihorean care a ales să îşi petreacă acolo câteva zile de concediu. Clădiri în paragină, hoteluri în descompunere şi parcuri parcă părăsite compun câteva din cadrele surprinse în staţiunea aflată în plin şantier.

"Am fost câteva zile la început de an în concediu. Am ales Băile Felix. Nu mi-a venit să cred în ce hal fără de hal a ajuns renumita staţiune. Decorurile apocaliptice din serialul The Walking Dead sunt nişte vagi caricaturi pe lângă ce poţi vedea aici. Şi nu mă refer la haosul urbanistic, la străzile sparte, mizerie sau aglomeraţie. Ci la o mulţime de clădiri aflate în paragină, la vechile hoteluri în descompunere, la parcuri parcă părăsite, deşi se află în zona centrală a staţiunii, la crengi rupte sau copaci răsturnaţi şi abandonaţi la întâmplare. Nu ştiu care este impresia pe care o au turiştii veniţi din alte zone ale ţării sau de peste hotare, dar eu sunt profund dezamăgit de ce am văzut aici şi mi-a fost pur şi simplu silă să ştiu că Băile Felix a ajuns o aşa ruşine de staţiune", a scris Emil Popa, voluntar la PLUS Beiuş şi director de programe la Asociaţia "Casă Dragă Casă", care ridică locuinţe pentru nevoiaşi.

Postarea sa a stârnit numeroase comentarii. "Prin septembrie am avut si eu ocazia, dupa muuulti ani, sa trec prin Felix si sa-l "admir" in toata splendoarea lui. Absolut horror! Parca era o ruina abandonata in care mai rasareau din loc in loc cateva oaze ratacite de civilizatie", a scris un internaut, în vreme ce altul a completat: "De foarte mulţi ani Băile Felix arată jalnic. Totul e haotic, întortocheat, îngrămădit, pestriţ! De altfel, nici spaţiul nu e generos".

Alţi comentatori iau apărarea administraţiei locale, lăudând faptul că staţiunea se află, totuși, în plin şantier de mordenizare.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, în 2019, Primăria Sânmartin a demarat cel mai amplu program de lucrări din ultimii 30 de ani, lansând o investiţie de 3,5 milioane euro pentru refacerea centrului staţiunii ca zonă de promenadă, cu spaţii verzi şi piste pentru biciclişti.

Şantierul a dat peste cap traficul în localitate şi nu este foarte prietenos pentru turişti, fapt care, coroborat cu problemele create de pandemie, face ca stațiunea să fie aproape goală, astfel că hotelierii și-au trimis cea mai mare parte a angajaților în șomaj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
De parcă Oradea ar arăta mai bine !?!
Ia mai mergeți și pe străzi ... nu chiar principale. Trotuare desfundate, clădiri coșcovite și care mai să cadă, pietriș, nisip și resturi de la șantierele veșnic neterminate, pământ ce se scurge de le dealuri pe asfaltul zonelor adiacente centrului orașului, mizerie cât cuprinde și gunoaie aruncate la capete de străzi, etc, etc. Doar cca. 30% din Oradea arată cât de cât, dar și acolo e in de lucrări neterminate și care deja necesită reparații... restul e haos d.p.v. administrativ !?! În Felix cel puțin, peste tot unde nu sunt prezenți frații Micula cu "blocajele" lor imobiliare ... se face curățenie și se întreține suficient de bine, chiar foarte bine în comparație cu multe dintre stațiune țării !?! Se vede clar că, iar are idei "primul liberal" al județului ... încercând să bage bățu' prin gard pentru diversele combinații imobiliare pe care i le dau, ca temă de casă, sponsorii !?!
Postat 10 Ianuarie 2021, 17:51 de CrisDumi
spuneti NU unirii (sic !)
Cam ăsta era discursul acum câțiva ani când eram la un pas de unire cu Oradea. Ba era lumea speriată că nu va mai putea crește porci și găini lângă hotelul de 5 stele, ba că va plăti un impozit imposibil de vreo 50-60 lei/an pentru o casă. Bolojan, cu toate controversele aferente, asigura o dezvoltare sincronă a stațiunii și garantat toată lumea avea deja de câștigat. Drept e că nici orădenii nu sunt oamenii implicării și mai degrabă din cauza lor nu a avut loc unirea Sânmartinului cu Oradea. Se tot vorbește peiorativ pe la noi despre sudiști, despre moldoveni însă cred că atâta lipsă de implicare civica, ca și din partea orădenilor (vezi alegerile, referendumul) nu prea mai găsești în multe locuri. Aici e locul în care toată lumea așteaptă să se facă, nimeni nu prea pune mâna însă. Până acuma a facut Bolojan, însă fără el probabil că Oradea era ca Baile Felix de acum.
Postat 10 Ianuarie 2021, 16:33 de parker
SCT
Atâta timp cât conducerea SCT este comunistă (Serac) nu se va schimba nimic
Postat 10 Ianuarie 2021, 16:29 de Ionel70
Propunere de adeziune pentru PSD Bihor
Arata la fel de bine ca si cladirile administrate de CRISTIAN NOROCEL POPESCU din articolul de dimineață! Propun PSD Bihor sa ii faca adeziune pentru ca se înscrie perfect in gradul de competență a PSDistilor! Nu stiu daca ar sustine Norocel PSD, dar merita incercat!!! Ce se seamana tot se aduna in final!
Postat 10 Ianuarie 2021, 16:07 de oradearosie
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON