URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Noiembrie 2021, 17:36

Primăria Oradea: În a doua săptămână de controale printre gunoaiele orădenilor, 71% din reciclabile şi 50% din biodegradabile erau „curate”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria a prezentat bilanţul celei de-a doua săptămâni în care o echipă a controlat gunoaiele aruncate de orădeni, arătând că situaţia s-a îmbunătăţit.

Concret, în urma verificărilor pe mai multe străzi din centru (Szigligeti Ede, str. Ady Endre, str. Malului, str. Emilian M. Chitul, str. Mărăști, str. Mimozei, str. Armatei Romane, str. George Topârceanu, str. Coziei, str. Bacăului, str. Moților și str. Al. Vaida Voievod), 71% dintre deşeurile reciclabile erau corect aruncate, iar jumătate din deşeurile biodegradabile erau, de asemenea, „curate”, adică neamestecate cu alte tipuri de gunoaie.

În săptămâna precedentă, 59% din deşeurile reciclabile şi doar 31% dintre cele biodegradabile erau conforme.

"Deşeu neconform"

„În urma controlului efectuat în data de 01.11.2021 la fracția de deșeu reciclabil, pe străzile Szigligeti Ede și Ady Endre s-a constatat că dintr-un număr de 132 de utilizatori ai serviciului de salubrizare, 90 de utilizatori au scos recipientele/sacii în vederea colectării și transportului de către operatorul de salubritate. Dintre aceștia, s-au identificat deșeuri neconforme la un număr de 26 de generatori de deșeuri. În aceste situații, deşeul reciclabil a fost contaminat cu alte fracții, de cele mai multe ori cu resturi de mâncare, deșeuri vegetale, tampoane, măști, deșeuri voluminoase, textile, pungi și ambalaje contaminate cu sânge etc.”, a transmis Primăria.

La biodeşeuri, echipa de control a verificat în zilele de 2 şi 4 noiembrie 158 de pubele, dintre care 79 erau neconforme, pentru că printre resturile biodegradabile erau aruncate sticle și recipiente din plastic și aluminiu, tampoane, măști, textile, pungi și ambalaje din hârtie/carton contaminate cu sânge și cu alte produse alimentare etc.

Echipa de control a marcat recipientele ce conţineau deşeuri amestecate cu un autocolant cu menţiunea „deşeu neconform”, ceea ce înseamnă că RER Vest nu poate ridica sacul sau pubela.

„În urma controalelor efectuate, Poliția Locală a aplicat 84 de avertismente, urmând ca la următorul control neconformitățile constatate să fie sancționate cu amendă”, a mai transmis Primăria.

Laude pentru cei care respectă colectarea separată

Primăria Oradea a ţinut să le mulțumească orădenilor care au respectat regulile de colectare selectivă, arătând că deşeurile reciclabile au fost precolectate corect pe strada Ady Endre de către un număr de 44 utilizatori dintr-un total de 54 verificați. "Mulțumim locatarilor imobilelor de la nr. 55, nr. 57, nr. 58, nr. 59, nr. 60, nr. 68, nr. 69, nr. 70, nr. 71, nr. 74, nr. 76, nr. 80. Pe strada Szigligeti Ede au precolectat corect locatarii de la nr. 13, nr. 15, nr. 16, nr. 19, nr. 20, nr. 21, nr. 24, nr. 5, nr. 8 si nr. 9", a transmis municipalitatea.

Deșeul biodegradabil a fost precolectat corect de către utilizatorii din imobilele din strada Mărăști nr. 1, nr. 11, nr. 12, nr. 13, nr. 22, nr. 27, strada Mimozei nr. 11, nr. 16, nr. 25, nr. 27, nr. 31, nr. 6 ap. 5A și ap. 7, nr. 8 ap. 6 și ap. 7, Calea Armatei Române nr. 20 ap. 2 și ap. 5, strada G. Topârceanu nr. 8 și nr. 27, strada Coziei nr. 3, nr. 6, nr. 8,  nr. 13, nr. 19, nr. 20 ap. 2 și ap. 3, nr. 24 și nr. 25, nr. 30, nr. 36, strada Bacăului nr. 36, nr. 40 si nr. 42, strada Moților nr. 3, nr. 13, nr. 14, strada Al. Vaida Voievod nr. 14.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ipocriti
Decat sa faca lucrul pentru care sunt platiti mai bine angajeaza personal de control plus ploitia sa dea amenzi obligand populatia sa scormoneasca in gunoaie!!!
Postat 10 Noiembrie 2021, 17:52 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON