URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
11 Decembrie 2012, 08:31

Preşedintelui PDL, Vasile Blaga, i se cere demisia, în urma rezultatelor proaste de la alegeri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, consideră că preşedintele PDL, Vasile Blaga, trebuie să-şi depună mandatul, întrucât a existat un obiectiv de 24% la alegerile parlamentare, care nu a fost atins, aceasta fiind "o chestie de onoare", pentru a se porni discuţii privind o mişcare de dreapta.

Falcă a fost întrebat, la B1 Tv, ce ar trebui să se întâmple în perioada următoare, având în vedere rezultatul obţinut de ARD în alegerile parlamentare.

"O analiză în primul rând la PDL, aşa cum s-au analizat alegerile locale şi cineva a cerut ca întreg Biroul să-şi depună mandatul existând alţi oameni care doresc să conducă, cum a fost echipa care a urmat după domnul Boc, să vedem ce urmează după depunerea unui mandat, să vedem o viziune exact pe ideea de a crea o dreaptă, pentru că o dreaptă nu se creează mâine, ci doar mâine se dă semnalul", a spus el.

Falcă a mai fost întrebat dacă, în opinia sa, actuala conducere a PDL, în frunte cu Vasile Blaga, mai poate rămâne la conducerea partidului. "Eu cred că, la fel cum domnul Blaga şi alte persoane cereau ca Biroul Permanent Naţional să-şi depună mandatul după alegerile locale, lucrul acesta se va întâmpla şi în acest moment", a menţionat el.

Solicitat să precizeze dacă spune că Blaga trebuie să-şi depună mandatul, Falcă a arătat că a obiectivul de 24% din voturi la alegerile parlamentare nu a fost atins, iar aceasta ar fi "o chestie de onoare".

"A fost un scor propus, un punct de atins 24% la alegerile parlamentare, ca şi la alegerile locale, nu s-a atins acest lucru, eu cred că este o chestie de onoare, nu e o chestie de duşmănie, o chestie de onoare exact pentru a se da drumul la discuţii şi la alte poate proceduri de a deschide o mişcare de dreapta, pentru că ea nu se face într-o zi, astfel încât la următoarea competiţie dreapta să fie pregătită şi din punct de vedere uman, dar şi cu o altă platformă, pentru că societatea evoluează", a spus el.

Sursa: Mediafax.ro

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
GRUP ORGANIZAT CRIMINAL , nu e de gluma!
BOUREANU a clakat, ROBETA bye, bye ce a facut ARD cu asemenea NULITATII POLITICIE ?UDREA a mners unde stia ca orice membru PDL iesea la cati banii publici a investit in locatia respectiva, salarii si fonduri nerambursabile, ORICUL PDL va umple inchisorile de acum in 5 decenii :)))) GRUP ORGANIZAT CRIMINAL , nu e de gluma! au murit oamenii nevinovati la ordinul unui TIRAN.
Postat 11 Decembrie 2012, 10:03 de genocid SOCIAL
BOU PDL ist cu aere de COTROCENI !
BOUL inghenuncheat de Udrea si se da grade in fata noastra :))))!
Postat 11 Decembrie 2012, 09:46 de UDREA te intrece :))
ZDREANZTA bascista, amin !
ASTA si cu tot clanul BASCIST trebuia sa plece cu GUVERNUL BOC dar nu si nu BOUL nu si recunoaste infirmitatea si nevolnicia, altii sunt vinovati ca ei nu mai au JUDECATA asa cum prevede un act medical :))))) lasati naibi de ZDREANZTA bascista, amin ! UDREA se mai agata in tocuri dar sa nu i intre in KUUUR unul :))))) very sooon ! ASA MIZERII nu am avut in POLITICA , chiar ne lipseau , ne au calit :))))
Postat 11 Decembrie 2012, 09:44 de ZDREANZTA bascista,
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON