URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
26 Octombrie 2012, 16:11

Preşedintele Bulgariei dă vina pe România pentru eşecul aderării la Schengen

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a dat vina pe România pentru eşecul aderării la Spaţiul Schengen, citând viitorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), iar ministrul de Interne pe "dezbateri politice interne" în anumite state membre UE.

Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne de marţi a amânat, aşa cum se aştepta, o decizie cu privire la aderarea celor două ţări la spaţiul de circulaţie liberă în cadrul Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens nu a fost adoptată până în prezent deoarece nu s-a ajuns la o susţinere unanimă.

"Pot să afirm în mod ferm că problema nu este a Bulgariei", a declarat Plevneliev, citat de presa locală. "Abordarea în etape este acceptabilă atât pentru noi, cât şi pentru România, dar se pare că trebuie să aşteptăm până când România îşi face treaba", a adăugat şeful statului bulgar, informează site-ul Novinite.com.

În opinia preşedintelui bulgar, "marea diferenţă" a fost făcută de Comisia Europeană (CE) prin programarea unui raport MCV asupra situaţiei din România la sfârşitul lui 2012 şi unuia pentru situaţia Bulgariei la sfârşitul lui 2013.

Pe de altă parte, ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov a declarat că Bulgaria "a devenit, din nefericire, victima unor dezbateri politice interne în unele state europene". El dat vina pentru amânarea aderării la Spaţiul Schengen pe "populism". El a adăugat că ţara sa susţine acordarea unui regim fără vize de călătorie ţărilor din Balcanii de vest.

În septembrie, când miniştrii de Interne din statele membre UE urmau să discute extinderea Spaţiului Schengen, reuniunea a fost amânată din cauză că prea puţine probleme de pe agendă au atins un stadiu care să permită adoptarea unei decizii. De asemenea, în ultimele luni, s-a intensificat scepticismul Germaniei şi Belgiei faţă de aderarea celor două state.

Propunerea curentă pentru cei doi cei mai noi membri UE sugerează o abordare în doi paşi, şi anume anularea controalelor la frontierele interne maritime şi aeriene, alături de aderarea deplină la Sistemul de Informaţii Schengen (SIS) într-un prim pas, urmând ca în al doilea pas să fie anulate şi verificările la frontierele terestre.

Sursa: Mediafax

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Are dreptate
Nu ,,Romania'', ce copy-lotul impreuna cu căcărău si gasca lor de imbecili !
Postat 27 Octombrie 2012, 06:49 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON