Din toamnă, funcţia de preşedinte al Curţii de Apel Oradea va fi vacantă. Miercurea trecută, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de cererea de pensionare înaintată de actuala deţinătoare a funcţiei, judecătoarea Dana Cigan, şi hotărât să transmită Administraţiei Prezidenţiale documentaţia pentru eliberarea ei din funcţie începând cu 15 septembrie.
Solicitarea judecătoarei Dana Cigan este oarecum neaşteptată, în condiţiile în care ar fi putut rămâne în funcţie până în 2016, după ce, toamna trecută, şi-a câştigat acest drept la examenul organizat de CSM pentru ocuparea funcţiei. De asemenea, potrivit vârstei, judecătoarea având doar 51 ani, ar mai fi putut profesa încă mult timp în cadrul magistraturii.
Absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, apoi avocată pentru o scurtă perioadă, Dana Cigan a intrat în magistratură în 1990, prin concurs. Judecătoarea a devenit preşedintă a Curţii de Apel Oradea în 2010, după pensionarea fostului deţinător al funcţiei, judecătorul Gheorghe Groza.
Deşi nu a împlinit vârsta de pensionare, judecătoarea şi-a argumentat solicitarea pe faptul că Statutul magistraţilor le permite acestora să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei de 60 ani, dacă au o vechime de cel puţin 25 ani în funcţie, în care se include şi perioada în care a exercitat funcţia de avocat, consilier juridic sau jurisconsult.
"Având în vedere că doamna judecător îndeplineşte condiţiile, având o vechime de 7 ani şi 6 luni în profesia de avocat şi 20 ani şi 6 luni în funcţia de judecător, plenul CSM urmează să propună Preşedintelui României eliberarea din funcţie, prin pensionare", a declarat purtătorul de cuvânt al CSM, Ioana Dobre.
Căutată de BIHOREANUL pentru un punct de vedere legat de solicitarea pe care a făcut-o de a se pensiona înainte de termen, preşedinta Curţii de Apel, Dana Cigan, a refuzat să se exprime.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.