Prezentând bilanţul instituţiei pe care o conduce, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, prefectul Claudiu Pop a afirmat că în acest an calitatea serviciilor publice a crescut considerabil, în timp ce timpii de răspuns la petiţiile cetăţenilor s-au redus pe măsură.
Prefectul a afirmat că în perioada ianuarie – decembrie 2016 numărul audienţelor ce i-au fost solicitate şi pe care le-a acordat (253) a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 (când au fost 332 audienţe), majoritatea persoanelor vizând probleme ce ţin de primării (servicii publice de iluminat, drumuri, ajutoare sociale) şi de retrocedări de proprietăţi. La fel, în 2016 a scăzut şi numărul reclamaţiilor şi sesizărilor făcute prin Telefonul Prefectului (148 faţă de 247 în 2015).
De asemenea, în cursul anului, Prefectura Bihor s-a menţinut în topul celor mai transparente trei asemenea instituţii din ţară, iar pagina de Facebook a instituţiei a fost considerată cea mai bună de către site-ul LikeAlyzer.
Pop a afirmat, de asemenea, că până în prezent au fost făcute controale de legalitate la toate consiliile locale şi primăriile din judeţ după alegerile locale din vară, fără a se constata „deficienţe majore” în activitatea aleşilor.
În ce priveşte recent încheiatul proces al alegerillor parlamentare din 11 decembrie, prefectul a comunicat că acestea au costat 3,283 milioane lei, suma cea mai mare (2,454 milioane lei) reprezentând-o cheltuielile de personal, pentru plata membrilor birourilor secţiilor de votare.
Tot cu referire la anul 2016, prefectul a amintit că acesta a fost anul când s-au dat în folosinţă pasajele supraterane peste şoseaua de centură a Oradiei din dreptul Metro şi al străzilor Ciheiului şi Nojoridului, în care s-a implicat şi el, iar reabilitarea DN 76 se apropie de final, drumul fiind circulabil în condiţii de siguranţă normale.
Pe scurt, prefectul a apreciat anul 2016 ca fiind unul „complicat”, dar mai bun decât 2015, iar despre anul 2017 şi-a exprimat speranţa că va fi unul al „normalităţii”.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.