URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2012, 11:00

PPMT=PPDD

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu ani în urmă, am semnat, pe rând, pentru înfiinţarea PCM, pentru candidatura lui Tokes la Parlamentul European şi pentru înregistrarea PPMT. Nu fiindcă le-aş susţine revendicările, ci pentru că Ion Raţiu m-a învăţat că democraţia înseamnă şi libertatea celuilalt de a nu fi de acord cu tine. Potrivit bătrânului ţărănist care în anii '90 militase pentru legalizarea Partidului Socialist al Muncii, sănătos e ca extremele să se exprime în legalitate, deoarece aceasta este singura care le poate "înmuia". Că a avut dreptate, o arată însăşi dispariţia PSM.

N-am regretat niciodată aportul la crearea celor două formaţiuni ori la eurodeputăţia lui Tokes: tocmai asta a dovedit că românii nu-i extermină pe unguri, aşa că nimeni nu mai "cumpără" delirul lui naţionalist, pe când dacă fostul episcop nu ajungea la Bruxelles s-ar fi găsit destui europeni să plângă discriminarea maghiarimii.

În ce priveşte PPMT, n-am socotit nicio clipă că va împiedica UDMR să intre în Parlament (va reuşi, pe legea asta, chiar şi dacă strânge doar 1,5% din voturi), ci am vrut concurenţă şi între politicienii maghiari. Să nu mai aibă nimeni monopol pe reprezentarea conlocuitorilor. Să fie cineva care, în aceeaşi limbă, să cenzureze şi furtul de lemne în stil Chereştoy, şi scamatoriile cu forinţi a la Mecena, şi curvia de a guverna cu oricine. Ca atare, o vreme, am apreciat că PPMT-iştii spun ce gândesc. Că nu-s ipocriţi. Că dacă federalizare au în cap, federalizare zic, fără a o fredona cu autonomia culturală şi regionalizarea.

Se pare, însă, că sunt pe cale să mă înşel din nou. Mai precis, să fiu înşelat. Săptămâna trecută, în plină campanie, PPMT a montat în faţa Colegiului Eminescu un "lanţ uman" cu lumânări, asemănător cu o adunare de pensionaţi dintr-un Ku-Klux-Klan răblăgit, în care toţi jurau că imobilul a fost "furat" de regimul comunist. Asta deşi actele atestă că el aparţine Statului Român încă din 1936, deci mult înainte ca bolşevismul adus de tancurile sovietice să pună la administrarea Transilvaniei ştăbimea evreiască şi ungurească.

Cel mai mult m-a deranjat, totuşi, o găinărie la care nu credeam că inşi precum Csomortanyi Istvan şi Szilagyi Zsolt se puteau preta: în inscripţiile vopsite pe trotuarul din faţa şcolii, protestatarii au scris în româneşte că aceasta e o "proprietate furată", iar în ungureşte că-i o "proprietate maghiară". O diferenţă enormă, pentru că şi dacă imobilul ar fi al Ordinului Premonstratens, cum pretind PPMT-iştii, tot n-ar fi unguresc, din simplul motiv că Biserica Romano-Catolică e universală, că nu are "naţie".

Să fi luat campania minţile şi acestor oameni, de vreme ce au preferat ipocrizia laşă şi dublul limbaj ieftin şi periculos? Văd că da, că PPMT, în loc să devină o alternativă la UDMR, nu face decât să se întreacă în făgăduieli cu neputinţă de onorat, care deja insultă nu doar coarda naţională a majorităţii, ci de-a dreptul inteligenţa. Partidul domnului episcop seamănă tot mai mult cu secta lu' domnu' Dan...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
15 Comentarii
Ridica-te frate romane! RIDICA-TE
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! " de Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru pătule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tau ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tăpşane o claie de zări şi-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies înainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! DACA NU TU ATUNCI CINE SE V-A RIDICA PENTRU TINE?
Postat 25 Noiembrie 2012, 01:18 de scortosul
scortosule
buda si pesta porcinelor peste iredentismul hunguresc !
Postat 24 Noiembrie 2012, 23:28 de nail
pt "trasculescu"
escrocule, te chinuie chemarea stepelor Asiei?
Postat 24 Noiembrie 2012, 23:13 de bulanbator
Tokes Laszlo = Diaconescu Dan ???
Ion Raţiu nu a avut cum să te înveţe nimic mr. Criş, pentru că eşti rupt din mintea lui Bolojan. Adică un "murmur" fals şi din ce în ce mai îndepărtat de realitate.
Postat 23 Noiembrie 2012, 13:12 de prof.dr. Trăşculescu
esti slab de memorie....
pai, nu tot ciomortanii asta a umblat prin oras la o manifestatie cu harta gunoiului de ungaria mare, pe spate ?????? vorba ta, astia macar nu se ascund dupa tot felul de "autonomii culturale", etc. astia nu-s ipocriti ca si udemeristii ! astia spun direct, ce colcaie in ei.
Postat 23 Noiembrie 2012, 01:01 de alo crisssssss
Pt Adrian Cris
As mai dori sa comentez afirmatia "Biserica[...] e universala, nu are natie". Pot sa dau 2 contraexemple: In localitatea Ghimes-Faget (jud BC), slujbele nu se tin in maghiara, desi maghiarii sunt majoritari... de ce? un episcop roman din biserica pe care Dvs o numiti universala, nu vrea si gata. Un alt contraexemplu este in cazul romanilor din Banatul sarbesc - acolo de multisor nu se mai tin slujbe in romaneste, din motive sarbesti (de data asta este vorba de Biserica Ortodoxa)
Postat 21 Noiembrie 2012, 22:35 de Sebi
prof.dr. Trăşculescu
Ai dreptate! Nu mai lenevesc! Eu lucru cu coasa! Unde te gasesc? Vin acu!
Postat 21 Noiembrie 2012, 20:19 de scortosul
Frica de adevar in arhivele statului?
" www.ghimpele.ro/2012/10/andreea-varga-lovita-in-centrul-capitalei-a-venit-spre-mine-un-tip-si-m-a-lovit-cu-pumnul-in-fata-pentru-a-ma-intimida " " www.ziare-pe-net.ro/stiri/cat-de-reformate-si-deschise-sunt-astazi-arhivele-romanesti-669441.html "
Postat 21 Noiembrie 2012, 18:24 de EU
Ridică-te Gheorghe! Ridică-te Ioane! .....
..... şi mai mergi dreacului la lucru, că ai lenevit destul .....
Postat 21 Noiembrie 2012, 18:22 de prof.dr. Trăşculescu
Frica de adevar in arhivele statului?
Este interesant si nu intamplator cazul lui Andreea Varga, istoric din Ungaria medaliat al Academiei Romane angajat de Ordinul Premonstratens pentru studierea documntelor din Arhivele Statului, a fost lovită în centrul Bucurestului cu doar câteva zile înainte de termenul de judecată in luna Octombrie 2012, inainte de fi lovit a fost si intimidata.... Arhivele statului oare de ce nu lasa ca Ordinului Premonstratens s-a studieze documnetel pentru acest proces? Totul este intamplator de frica de adevar? Scortosule nu uita ca Radu Gyr acele randuri a scris in 1956 impotriva regimului comunist care a confiscat prorietatile oamenilor indiferent de etnie si era un strigat pentru libertate.
Postat 21 Noiembrie 2012, 18:21 de EU
Foare corecte, gramatical, în fond şi de drept, inscripţionările respective
Şi ce e şocant în asta, că doar proprietăţile devenite maghiare după 1990 în România sunt, de fapt, proprietăţi furate de la români, prin tot felul de acte şi declaraţii mincinoase. Aşa că "proprietatea maghiară" este aceeaşi cu "proprietatea furată". Iar locul inscripţionării este cel mai relevant în urbe, ca veridicitate a acestei egalităţi în termeni.
Postat 21 Noiembrie 2012, 18:18 de Carp III
@adria cris
bravo bai cris, asta e primul articol obiectiv pe care il scrii :)
Postat 21 Noiembrie 2012, 16:56 de xfiles
Stimate Adrian Cris
Precum ati spus Dvs, ati sprijinit infiintarea PPMT, tocmai pt ca si altii care nu sunt de acord cu Dvs sa-si poata exprima opiniile. Probabil nu asta a fost intentia, dar articolul Dvs face tocmai jocurile PPMT - sunteti chiar Dvs omul care le face reclama. Dovada ca acest partid nu are prea multi adepti, este tocmai faptul ca la manifestarile organizate de ei (mai exact, cea descrisa de Dvs) se prezinta doar o mana de oameni, majoritatea idealisti visatori sau pensionari care nu au altceva mai bun de facut - de aici rezulta ca nu au niciun program clar, ci doar scopul sa cultive ura dintre romani si maghiari. Iar Dvs, scriind astfel de articole, le dati o mare mana de ajutor, ducand mai departe scopul lor. Prin materialul scris de Dvs, nu ati reusit decat sa dati insemnatate unui eveniment nationalist banal, unui partid de altfel neinsemnat, sa dezvoltati si sa semanati ura intre doua natiuni, care de altfel traiesc in pace.
Postat 21 Noiembrie 2012, 15:55 de Sebi
imi plac scortosii
... garda moare , dar nu se preda ... !!!
Postat 21 Noiembrie 2012, 15:26 de satana
Ridica-te frate romane! RIDICA-TE
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! " de Radu Gyr Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru pătule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tau ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tăpşane o claie de zări şi-o căciulă de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane şi zarzării ei peste tine să-i scuturi, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Şi ca să pui tot sărutul fierbinte pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, pe toate ce slobode-ţi ies înainte, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! DACA NU TU ATUNCI CINE SE V-A RIDICA PENTRU TINE?
Postat 21 Noiembrie 2012, 13:51 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON