Povara retrocedărilor

Nu ştiu cât se bucură concetăţenii noştri de etnie maghiară că Statul Român restituie bisericilor lor tradiţionale şi vechilor grofi averi de miliarde de euro, dar retrocedările au ajuns să ne doară la buzunar pe toţi la fel, români şi minoritari deopotrivă.

De parcă nu ar fi fost de ajuns că politicienii noştri şi ai lor fură cot la cot, secătuind resursele pentru dezvoltare (drumuri, şcoli, spitale etc), orice progres e şi mai greu de realizat când statul trebuie să cedeze sediile unor aşezăminte publice şi să improvizeze altele, să plătească despăgubiri când nu le poate restitui în natură ori să le folosească doar contra unor chirii serioase către vechii-noi proprietari.

Niciun alt stat fost socialist nu a practicat aberaţia "Restitutio in integrum". Serbia, Polonia, Cehia, Slovacia nici nu vor să audă de aşa ceva, iar despre Ungaria tot ce ne amintim e că şi-a însuşit inclusiv averea Fundaţiei Gojdu de la Budapesta. Doar noi suntem mai catolici decât Papa şi, cu toate că legal pot fi înapoiate numai bunurile confiscate între 6 martie 1945-22 decembrie 1989, am coborât cu retrocedările până în Evul Mediu.

O cauză e lăcomia: guvernanţii primesc comisioane în bani sau în voturi din partea UDMR sau a capilor bisericilor. O a alta este sărăcia: juriştii statului au lefuri mizere, aşa că iau exemplul politicienilor când cineva le oferă câteva mii de euro pentru a rătăci ori a greşi un act. De vină e şi ignoranţa: aceiaşi jurişti, absolvenţi a tot felul de "Sorbonici" de stat ori private, nu au învăţat nici istorie, nici drept.

Câţi ştiu că mulţi "revendicatori" au fost despăgubiţi ca optanţi după Marea Unire, fiindcă au ales să devină cetăţeni ai Ungariei, iar proprietăţile le-au fost răscumpărate de România, cu sprijin financiar inclusiv din partea Franţei şi Angliei? Probabil niciunul, de vreme ce urmaşii unor optanţi celebri precum Tisza, Banffy ori Teleki au reprimit proprietăţi uriaşe.

Câţi ştiu că şi după cel dintâi, şi după al doilea război mondial, România a făcut reforme agrare despăgubind grofii unguri şi moşierii români? Câţi au auzit de legea CASBI, prin care Statul, prin Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice, a preluat averile celor care pactizaseră cu duşmanul, finanţând şi conducând grupări paramilitare horthyiste şi hitleriste? Şi, mai ales, câţi au măcar atâta brumă de patriotism încât să devină curioşi şi să cerceteze arhivele când revendicările sunt prea groase?

BIHOREANUL începe, cu un "episod-pilot", un serial emblematic despre grozăvia pretenţiilor imobiliare ale Ordinului călugărilor Premonstratens, şi care arată doar o parte din cât putem pierde din pricina indolenţei, lăcomiei, miserupismului politicienilor şi funcţionarilor. Nu numai ca prestigiu, ci şi economic, fiindcă le creăm copiilor şi nepoţilor obligaţia de a plăti despăgubiri aproape cât datoriile luate de la FMI. Le-am aranjat viitorul pentru a repara un trecut când necunoscut, când de-a dreptul măsluit.