URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Noiembrie 2013, 08:01

Poliţistul care a spart cu BMW-ul magistrala CET şi a lăsat o jumătate de oraş fără căldură şi apă caldă, bun de plată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa definitivă în cazul ofiţerului de poliţie care, în iarna anului 2010, a provocat un spectaculos accident pe podul din capătul Bulevardului Dacia.

Accidentul s-a petrecut în seara zilei de 22 ianuarie. Aflat la volanul unui BMW seria 5, Iulian Sehleanu, ofiţer în cadrul Poliţiei Bihor, venea dinspre Bulevardul Ştefan cel Mare spre Ioşia Nord, iar pe podul care trece peste Şoseaua Borşului, a pierdut controlul direcţiei, s-a "catapultat" pe troturar, a acroşat o femeie care aştepta în staţia de autobuz, a rupt un copac, a desprins balustrada din oţel a podului din fundaţia de beton în care era ancorată şi s-a rotit în aer, aterizând peste o magistrală de apă caldă, cu plafonul în jos şi roţile în aer.

În urma accidentului atât el, cât şi orădeanca lovită au ajuns în spital. Pe de altă parte, zeci de mii de orădeni au rămas în frig, iar CET a pierdut peste 500 de metri cubi de apă fierbinte, fiind necesară şi oprirea circulaţiei tramvaielor şi autobuzelor în zona Podului, deoarece apa, ajunsă pe carosabil, îngheţa din cauza gerului şi risca să determine şi alte accidente.

Trimis în judecată pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă, Sehleanu a fost condamnat condamnat acum la 4.000 de lei amendă penală, respectiv la despăgubiri totale de 84.000 lei în favoarea victimei, OTL şi CET.

Cea mai mare parte a despăgubirilor, de 60.000 lei, au fost acordate de instanţă victimei ofiţerului. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a rămas cu un handicap de pe urma leziunilor, având probleme cu auzul.

Totodată, ofiţerul va trebui să plătească 13.000 lei către Electrocentrale Oradea şi 11.000 Societăţi de Transport local, contravaloarea reparaţiilor la magistrală respectiv la echipamentul OTL distrus în urma accidentului.

Sentinţa Curţii de Apel Oradea este definitivă.

Citiţi despre spectaculosul accident care a lăsat oraşul fără apă caldă în articolul: Accident spectaculos: un poliţist a lovit o femeie şi a lăsat fără căldură jumătate de oraş (FOTO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
militianu aburit
greu cu militienii astia, ei fac doar ce vrea pulanu lor...
Postat 13 Noiembrie 2013, 22:12 de garcea
asigurarea plateste,de aceea esti obligat sa o ai
din propia experienta va spun nu va mai lasati fraieriti cu genu,buni de plata....,asigurarea(RCA) plateste pt toate mai putin,amenda penala
Postat 12 Noiembrie 2013, 19:59 de gh
Nu da la nimeni nimic !
In buna ,,traditie" a smecherilor a divortat, intreaga avere a ramas la nevasta, ce sa executi ?! Leafa ?! In cati ani plateste din leafa ?!
Postat 12 Noiembrie 2013, 13:23 de militistul
Sa i se acorde titlul de DOREL !
...
Postat 12 Noiembrie 2013, 09:10 de Able
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON