URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
12 Septembrie 2021, 20:52

Peste 500 de poliţişti vor supraveghea luni începerea noului an şcolar. Vedeți ce vă sfătuiesc!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 500 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali vor supraveghea luni începerea noului an şcolar.

„Echipajele vor fi prezente zilnic...”

Potrivit unui comunicat al IPJ Bihor începând din 13 septembrie oamenii legii vor supraveghea toate unitățile şcolare din judeţ pentru a menţine un climat de siguranţă.

"Fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei bihorene, asigurându-se, totodată, supravegherea traseelor de deplasare a elevilor. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor", se menţionează în comunicat.

Pentru siguranţa elevilor cei 117 şoferi de pe autobuzele şcolare au fost verificaţi cu privire la modul în care stăpânesc legislaţia rutieră şi măsurile impuse de autorităţile sanitare pentru limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19.

"Au fost verificate 122 de autovehicule destinate transportului şcolar, iar conducătorii acestora au fost informaţi cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei", a transmis IPJ Bihor.

Poliţiştii bihoreni au transmis părinţilor şi elevilor un set de măsuri menit să îi menţină pe copii în siguranţă.

Părinţi: "Comunicaţi!"

• Comunicaţi cu copilul dumneavoastră! Acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;

• Fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi! Violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;

• Verificaţi de câţi bani de buzunar dispune copilul dumneavoastră şi cum îi cheltuieşte;

• Dacă fiul sau fiica dumneavoastră vine acasă cu obiecte de valoare, verificaţi provenienţa lor şi nu acceptaţi răspunsuri facile;

• Sfătuiţi-vă copilul să nu accepte invitaţia de a se urca în maşina unei persoane necunoscute;

• Educaţi copilul să nu primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul dumneavoastră de lucru;

• Interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;

•  Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii copiilor dumneavoastră şi de familiile lor;

•  Asiguraţi în familie un climat afectiv, de bună înţelegere;

•  Distribuiţi copiilor sarcini clare în desfăşurarea vieţii de familie, care să le dezvolte simţul responsabilităţii şi al utilităţii, fără a exagera însă;

• Atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;

•  Alegeţi comunicarea: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil-părinţi;

•  Când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesori, poliţie, organizaţii neguvernamentale, asociaţii de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.

Elevi: "Fiţi prudenţi!"

•  Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;

•  Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător;

•  Nu intraţi în anturaje dubioase!

•  Evitaţi frecventarea locurilor şi mediilor unde se adună persoane dubioase, se consumă alcool, droguri sau se practică jocuri de noroc;

•  Nu primiţi nimic de la persoane necunoscute sau despre care aveţi puţine informaţii.

"Atenţie la trafic!"

•  Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor;

•  Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

•  Traversaţi numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului electric;

• În intersecţiile fară marcaje, traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent că din ambele părţi că nu se apropie niciun vehicul;

•  Aşteptaţi sosirea autobuzului, troleibuzului sau tramvaiului numai pe trotuar sau pe refugiile special amenajate;

• Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe!

• Folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii.  

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON