La iniţiativa organizatorilor celui de-al nouălea Congres de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, desfăşurat săptămâna aceasta la Oradea, în centrul oraşului a fost amenajat un cort complet dotat şi echipat, cu aparatură şi personal calificat, pentru a oferi, gratuit, analize orădenilor care au dorit să-şi măsoare nivelul de zahăr din sânge, dar şi celor deja diagnosticaţi cu diabet, pentru care a fost măsurată hemoglobina glicozilată.
Potrivit informaţiilor furnizate de Dan Popa, managerul firmei care s-a ocupat de organizarea acestei activităţi, în cursul zilelor de joi şi vineri au fost făcute 1.372 de analize. "Joi s-au efectuat 521 de analize, iar vineri 851, costul mediu al unei investigaţii fiind de 100 de lei", a spus Dan Popa. Costurile au fost suportate integral de o companie farmaceutică din SUA, care a participat cu un stand şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, acolo unde s-au desfăşurat lucrările Congresului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
"Fiecare persoană care a beneficiat de aceste analize a primit rezultatul printat, cu care se poate adresa medicului de familie şi medicilor specialişti pentru a beneficia, dacă este cazul, de tratamentele de care are nevoie", a mai spus Dan Popa.
În cadrul Congresului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice desfăşurat la Oradea a mai avut loc un eveniment dedicat pacienţilor, în cursul zilei de joi mai mulţi medici specialişti stând timp de trei ore la dispoziţia bolnavilor pentru a-i consilia cu privire la terapii şi la modificarea stilului de viaţă în aşa fel încât să evite agravarea bolii.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.