URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 03 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Noiembrie 2018, 09:33

​Pericolul PSD: Demisia lui Negrescu de la Afaceri Europene, cauzată de atitudinea antieuropeană a PSD

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a susținut, într-un interviu pentru HotNews, că a ales să-și dea demisia în momentul în care în Guvern „s-au propus anumite lucruri cu care eu nu puteam fi de acord”.

Negrescu nu a dat detalii concrete, pe motiv că discuțiile din guvern au fost „la confidențial”, însă a sugerat că acestea au avut legătură cu poziționarea Romaniei față de Uniunea Europeană, valorile și standardele acesteia, precum și cu mandatul țării noastre la președinția Consiliului UE.

„Eu sunt profund atașat de parcursul european al României, profund atașat că trebuie să respectăm standardele europene, că există cutume pe care nu le putem schimba și că putem avea o Românie puternică în UE dacă respectăm toate acestea, fiind capabili în acest fel să ne exprimăm interesele. Eu am crezut că inițiativele propuse de unii dintre colegii mei nu mergeau în această direcție și nu puteam să-mi desfășor activitatea la același nivel”, a spus Negrescu.

Fostul ministru a precizat că, înainte de a-și anunța în Guvern intenția de a demisiona, l-a contactat pe șeful PSD, Liviu Dragnea pentru a-l informa. „A fost o comunicare în scris”, a spus el. Întrebat dacă Dragnea i-a răspuns sau nu la telefon, Negrescu a răspuns doar că „am avut o comunicare și cred că asta este cel mai important”. 

Fostul ministru a precizat că în schimbul de mesaje Liviu Dragnea nu i-a cerut să rămână la minister. „Era vorba să avem o discuție în partid. Am remarcat că luni lucrurile mergeau în altă direcție”, a spus el. 

Negrescu a admis că problematica europeană „nu a fost de foarte multe ori pe agenda” sedințelor conducerii PSD, fără a face prea multe comentarii despre retorica anti-UE a social-democraților. El a sugerat însă că, în acest moment, canalele de dialog între sociali-democrați și Bruxelles sunt blocate. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
CrisDumi
Ce zici tu e sa ne bucuram de ruși tâmpitule. Așa comunist cum era Ceaușescu ia scos afară din țară. Concluzia e că nici comuniștii nu au avut nevoie de ruși. Dummy după război ce am câștigat după ruși??
Postat 22 Noiembrie 2018, 19:29 de Sandu1206
@crisdumi
Renunta....esti prost. Adica psd-ist.
Postat 22 Noiembrie 2018, 16:36 de elev
În schimb însă ...
... ar trebui să ne bucurăm de atitudinea pro-românească ce se transmite constant dinspre Bruxelles !?!
Postat 22 Noiembrie 2018, 12:55 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7307 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON