URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 IANUARIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În ultimii ani, s-au dat peste 600 milioane de euro de la bugetul de stat pentru construirea de stadioane. Mai sunt pe ţeavă încă şase, printre care şi stadionul din Oradea, aşa că, până la final, statul va băga în infrastructura sportivă aproape un miliard de euro. Este remarcabil că reuşim să facem într-un timp relativ mic aşa puzderie de temple ale sportului, dar din ’90 încoace nu ne-am învrednicit să ridicăm un spital din iarbă verde.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel ca în bancurile cu olteanul care, atunci când nu are ce face, se dezbracă și își păzește hainele, Compania Națională Poșta Română - firmă de stat care, spre deosebire de oltean, are însă multe de făcut ca să iasă din înapoiere - a intentat BIHOREANULUI un proces pentru o serie de articole publicate în primăvară.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Probele medicale ar putea fi trimise cu drona de la Spitalul Județean la laboratorul din Rogerius. Ce părere aveți despre inițiativă?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finele anului trecut, Camera Deputaților, în calitatea de cameră decizională, a adoptat o propunere legislativă de modificare a legislației privind acordarea ajutorului public judiciar pentru cetățenii care nu își permit să susțină financiar un proces. Legea este trimisă Președintelui României pentru promulgare, urmând să intre în vigoare în viitorul apropiat. Pe cine ajută ea?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Indigestia sau dispepsia sunt termeni des utilizaţi de către pacienţi pentru descrierea unor simptome digestive variate, cum sunt durerea abdominală superioară (pusă frecvent în legătură cu consumul unor alimente), pirozis ("arsurile" stomacului), eructaţii (râgâituri), flatulenţă (eliminarea de gaze), balonare sau intoleranţă la unele alimente.
31 Ianuarie 2017, 22:20

PE ASCUNS! Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi OUG privind modificarea Codurilor penale!

PE ASCUNS! Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi OUG privind modificarea Codurilor penale! foto: romanialibera.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale, anunță agenția de știri Mediafax.

Hotărârile au fost adoptate pe ascuns, ședința de marți seară fiind convocată, oficial, pentru adoptarea proiectului de buget.

"Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri pilot la CEDO şi în acest sens am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Cel de-al doilea proiect de lege vizează Legea pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor", a declarat Florin Iordache (foto) la finalul întâlnirii, potrivit site-ului Antena3.ro.

"Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii 296 Cod Penal şi a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă, am făcut şi am pus în concordanţă deciziile Curţii Constituţionale care (...) trebuiau să fie implementate fie de către Guvern, fie de către Parlament", a adăugat Florin Iordache la Palatul Victoria.

Potrivit Digi24.ro, referindu-se la prevederile privind abuzul în serviciu, Florin Iordache a declarat că s-a eliminat punerea în mişcare la plângerea prealabilă, iar cuantumul a rămas în valoarea la 200.000 de lei.

Nu va fi nimeni sancţionat sub această sumă, dar prejudiciul se va recupera în civil.

Mediafax notează și că favorizarea infractorului a fost dezincriminată inclusiv pentru adoptarea de acte normative, semn că reprezentanţii puterii doresc să se pună la adăpost.

Întrebat de ce Guvernul a adoptat aceste acte normative marţi seara după ora 21, Iordache a replicat: ''Pentru că la această oră a fost şedinţa de Guvern''. Cât priveşte transparenţa acestui demers, el a susţinut că ordinea de zi a fost suplimentată pentru că Executivul are acest drept, mai scrie Mediafax.

Alte măsuri aprobate vizează regimul de executare al pedepselor şi construirea a trei penitenciare noi.

„La această oră a fost şedinţa de Guvern. În ordinea de zi există mai multe proiecte, eu le-am prezentat pe cele care vizează justiţia. Ordinea de zi a fost suplimentată, Guvernul poate suplimenta ordinea de zi. Oportunitatea o stabileşte Guvernul”, a motivat decizia luată în această seară ministrul Justiţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Povestea p (r) ostului
Nu mai încercați să_i lămuriți cretini va stradiuti degeaba nu sa născut ala deștept care să_l lămurească pe prostul că e prost si neapărat tre sa fie si fudul doar nu credeți că îl interesează pe dragnea de Pușcăriași său de condițiile în care trăiesc ei pe el îl arde de pielea lui să_și scape piele în condițiile începeperi si a următorului proces care ar putea însemna să devină coleg cu Varanu doar nu credeți că de Pușcăriași îl arde pe el e pretextul olteanului asta prost care crede că poate baga pumnul în gură romanilor ascunzanduse după votul a 18.5 % din România cărora nu le_a povestit de coduri si ordonanțe înainte de alegeri le vorbea de spitale pensii,etc de asta nu cedează el pentru că nu are altă variantă ori ordonanțele ori probabil în curând pușcăria si trecerea la lada de gunoi a politici .văd că televiuniunile ventilatoare ra.hat cu deontologi din aparatul de specialitate manipulează la greu OTV e 0/ pe lângă ăștia îți vine să_ti smulgi parul din cap când îi auzi pensionari însă stau lipiți de RTV si a3 că de lada cu mire sunt ușor de manipulat din păcate asta si vor ei de fapt un popor de prosti usor de manipulat
Postat 02 Februarie 2017, 20:26 de sss
...ce-mi place
...când vad ca se vorbeste despre faptul ca "in alte tari nu se sanctioneaza....". In alte, acele tari, clasa politica si functionarii au coloane vertebrala, adica au o pozitie bipeda, ferma, nu au o coloana vertebrala moale care sa le permita sa faca pe traseistul, nu sunt nevoiti sa pupe in ruc pe unul si pe altul. Cred cu tarie ca tara asta poate fi salvata doar de un partid NATIONALIST si de introducerea pedepsei cu moartea, inclusiv pentru TRADARE, SPIONAJ si SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE SI A INTERESULUI PUBLIC. SAU POATE DE O LEGE MARTIALA. Ca de politicieni am vazut ce pot face. Apropo, ITM-ul nu verifca daca parlamentarii au declarat lucru de noapte ca pe noi civilii ne rup. Glumesc desigur, poate.
Postat 02 Februarie 2017, 12:17 de FLORIN64
mda...
Parca si vad discutii intre functionari, "Ionica, vino semneaza tu te rog, ca eu am furat deja 195.000 de lei"
Postat 01 Februarie 2017, 13:11 de seth
@TSD
Mai Bombonel de Oradea lasa-ne pana cand infractionalitatea de la noi va fi comparabila cu cea din tarile la care te referi, aceste tari vor avea la fel de multi penali in parlament, guvern, administratie sau macar pana cand pedepsele aplicate la noi vor fi comparabile cu ale lor. Pana atunci nu te agita, stai relaxat si nu uita de traditionalele MEDICAMENTE. Odihna placuta.
Postat 01 Februarie 2017, 10:32 de Ducustrigacucu
@tsd O mica parte dintre hotii si escrocii pt. te zbati
Ioan Adam, Ion Iliescu, Victor Viorel Ponta, Adrian Năstase (spre exemplu, în dosarul “Trofeul Calităţii” principala infracţiune este abuzul în serviciu, iar Năstase este beneficiarul folosului), Dan Șova (şi toţi responsabilii de la CE Turceni şi Rovinari, care i-au îmbogăţit pe Ponta şi Șova), Darius Vâlcov (fost ministru PSD al Finanţelor), Sebastian Ghiţă, Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Dan Ioan Popescu, Liviu Dragnea, Ecaterina Andronescu, Corneliu Iacubov, Mihai Tănăsescu, Eugen Bejinariu, Mădălin Voicu, Nicolae Păun, Nicolae Bădălău, Robert Negoiţă, Olguţa Vasilescu, Paul Stănescu, Cristian Rizea, Tudor Pendiuc, Cătălin Rădulescu, Constatin Nicolescu, Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Gabriel Mutu, Bunea Stancu, Marian Vanghelie, Gheorghe Nichita, Adrian Severin, Mircea Cosma, Vlad Cosma, Andreea Cosma, Ovidiu Marius Isăilă, Cătălin Voicu, Adrian Duicu, Constatin Popescu, Serban Mihăilescu, Dan Nica, Mircea Drăghici, Constantin Adăscăliţei, Radu Băbuş, Daniel Bărbulescu, Dan Bordeianu, Florin Constantinescu, Alexandru Cordoş, Marian Ghivenciu, Vasile Gliga, Iulian Iancu, Sorin Lazar, Marius Manolache, Eduard Martin, Alexandru Mazăre, Lucian Șova, Gabriel Vlase, Vasile Duţă, Emil Cutean, Ion Stan, Anghel Stanciu şi mulţi, mulţi alţii.
Postat 01 Februarie 2017, 10:21 de pinonel
CE SA VEZI....
@Ducustrigacucu: Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR)/acum fost/, a declarat ca in Europa mai sunt 12 tari care sanctioneaza cu inchisoarea abuzul in serviciu, insa admite ca formularea actuala din legea romana poate da nastere interpretarilor. Augustin Zegrean a aratat ca abuzul in serviciu nu reprezinta o mica prevedere din lege, ci una foarte importanta, Romania avandu-l definit in doua legi, atat in Codul penal (Cp), cat si in Legea 78/2000. In toate tarile sunt preocupari in acest domeniu. In Europa, din cate am verificat si am constatat, mai sunt 12 tari care sanctioneaza cu inchisoarea abuzul in serviciu, restul nu sanctioneaza. Adica nu-l sanctioneaza cu inchisoarea. Sunt tari in care li se interzice sa mai poata sa ocupe functii publice pe o anumita perioada de timp, dar la noi s-a mers pe aceasta varianta. La noi, din cate stiu, din timpul comunismului s-a introdus aceasta infractiune in Codul penal si acolo a ramas", a afirmat Zegrean !
Postat 01 Februarie 2017, 09:16 de TDS
Hotii si fufele de pe centura actioneaza noaptea.
Dragnea are o condamnare cu suspendare si un al doilea dosar in instanta. Daca este gasit vinovat nu poate primi o a doua suspendare ci doar o pedeapsa cu executare ceea ce ar insemna sfarsitul lui politic. Clar ? De asemenea scapa peste o mie de infractori si pierdem peste un miliard de euro. Justitiarii care au muncit la dosare au fost umiliti iar statul de drept a luat un sut in fund.
Postat 01 Februarie 2017, 08:50 de Ducustrigacucu
Când e votat un infractor, mafia e legiferată
,,În seara aceasta, România a primit o lecție dură. Poate cea mai dură lecție, de la Mineriade încoace. A învățat ce se întâmplă când puterea ajunge la un infractor. Infractorul Liviu Dragnea a mers până la capăt. În ciuda protestelor fără precedent din ultimele două săptămâni. În ciuda normelor elementare de Drept și chiar în ciuda bunului-simț, infractorul Liviu Dragnea a dispus să fie emise ordonanțele penale care îl scapă pe el și pe alte câteva mii de politicieni penali de Justiție. Livid la față, cu o mină cadaverică, ministrul Justiției a anunțat marți seara că mafia e oficial legiferată în România. Pentru că așa a vrut un condamnat penal care e șeful PSD și pentru că acest partid are cei mai mulți politicieni cu probleme penale, Iordache a anunțat că a emis ordonanțele de urgență care satisfac pretențiile lui Dragnea." Malin BOT, ziarist
Postat 01 Februarie 2017, 05:45 de pinonel
Liber la furat!
Nu a fost pe ascuns! Toata lumea se astepta ca dupa avizarea bugetului in Csat sa se dea startul la furat.
Postat 31 Ianuarie 2017, 23:11 de Petcu
HAI LELITA-N DEAL LA VIE...
Guvernul Ciolos a adoptat ceva " live " ?Pruna cum a modificat NCP ? Nu prin Ordonante ? Sau trebuia invitata si d-ra Lascu ? Poate era ocupata !
Postat 31 Ianuarie 2017, 22:33 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4936 RON
  • 1 EUR = 4.903 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON