URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ca să vedeți cum se fac marile proiecte de investiții în România! De mult se știa că vor exista fonduri europene pentru dezvoltarea transportului durabil, tramvaie și trenuri urbane. Povestea asta o vântură primarul Emil Boc de 10 ani.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
15 Ianuarie 2013, 16:22

PDL-iştii orădeni s-au pus cu tunurile pe noua putere: USL "brambureşte" ţara şi îşi încalcă promisiunile electorale!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potop de metafore

Primul care şi-a recitat tirada împotriva actualei puteri a fost, în conferinţa de presă desfăşurată marţi, consilierul local Dorin Corcheş, care şi-a intitulat intervenţia în registru caragialesc - "Majorare, majorare, dar să ştim şi noi!".

"Brambureala majorării taxelor şi impozitelor locale a demonstrat, dacă mai era cazul, că odată văzuţi cu sacii de voturi în căruţă, guvernanţi şi aleşi locali deopotrivă au uitat de promisiunile din campania electorală repezindu-se să smulgă cu două mâini ceea ce nici nu au reuşit bine să întindă cu una. Aşa se face că "emanaţii" alegerilor din 9 decembrie nu au mai aşteptat încheierea lunii de miere, dându-şi rapid arama pe faţă, răsucind sula fiscalităţii în coasta alegătorilor în speranţa jecmănirii ultimilor arginţi", şi-a deschis Corcheş speech-ul bombastic.

El a criticat faptul că la trei ani de la ultima actualizare a nivelului taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei, Guvernul a adoptat în ultimele zile ale anului trecut HG 1.309, indexând cu 16,05% dările locale, comentând - autoironic - că "orice asemănare între cuantumul acestei majorări şi scorul obţinut în alegeri de Alianţa România Dreaptă este, desigur, o simplă şi amară coincidenţă".

Lăsând gluma la o parte, a adăugat Corcheş, "am constatat că în ce priveşte Consiliul Local Oradea, lucrurile au luat o turnură tragi-comică", deoarece "din exces de zel" administraţia locală deja actualizase acum doi ani taxele şi impozitele locale cu rata inflaţiei.
În concluzie, a spus Corcheş, municipalitatea "a scos din burtă noi majorări ale taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2013", fapt pentru care Hotărârea de Consiliu din decembrie a trebuit retrasă pentru a se aplica o alta, conformă Hotărârii de Guvern.

Surprinzător, Corcheş a spus că apreciază faptul că banii vor fi folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, afirmând că "Oradea stă foarte bine pe aceste proiecte", dar a comentat că "nu cred că această majorare salvează spectaculos veniturile Primăriei".

De asemenea, el a invocat exemplul altor oraşe din ţară, precum Cluj, Suceava, Braşov, Bucureşti ori Constanţa, care nu au majorat fiscalitatea locală.

Semne rele anul are!

La rându-i, Adelina Coste a criticat faptul că USL "abuzează de încrederea pe care a câştigat-o în rândul românilor la ultimele alegeri, dar refuză să le spună despre ceea ce îi aşteaptă din punct de vedere economic", şi a spus că în condiţiile în care anul a început cu scumpiri la toate produsele de bază, de la energie şi combustibili până la alimente, USL îşi încalcă promisiunile făcute alegătorilor.

"Ritmul de creştere economică a încetinit semnificativ în ultimele 8 luni ale anului 2012. Comparativ cu începutul anului 2012, în care intram cu o creştere economică prognozată la 2,5%, începutul anului 2013 stă sub semnul unei stagnări economice a anului 2012, conform celor mai pesimiste scenarii, şi a unei creşteri foarte reduse, de 0,4%, în anul 2012, conform senariului optimist", a spus Coste.

"PDL va depune amendamente la legea bugetului de stat pe 2013, aşa cum a promis, în direcţia măsurilor de creştere economică şi relaxare fiscală pentru că bunăstarea românilor nu se poate face altfel decât prin dezvoltare economică", a mai spus Adelina Coste, adăugând, de asemenea, că "PDL îndeamnă USL să renunţe la bătălia pentru împărţirea funcţiilor în deconcentrate, să prezinte strategia de dezvoltare economică, bugetul de stat şi să se ţină de cuvânt cu ceea ce au promis pentru ca în felul ăsta au ajuns la putere şi patru ani ei trebuie să se descarce de vot".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
voi sunte-ti prastie
uite cine vorbeste, gunoaile din pdl care au dus tara in jos, merge-ti la sapa, nu e de voi politica, sunte-ti analfabeti cu totiiiii, nu vedeti unde ati cazut??????????????/marsssssssssssssss
Postat 29 Ianuarie 2013, 11:33 de petre
Dezastru
eu chiar nu inteleg de ce mai dati stiri cu zegosii astia - macar puneti-le un titlu mizerabil (sau v-a dat bani)
Postat 16 Ianuarie 2013, 18:15 de meleg
zat......
ESTI UN CARAGHIOS PENIBIL, COMPLEXAT, FRUSTRAT...MARSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSSS NESIMTITILOR.
Postat 16 Ianuarie 2013, 11:44 de soso
...
USLul a reintregit pensiile,acum le maresc.PDLul le-a taiat si au tocat 20miliarde.Cunosc propaganda,a fost "criza"...
Postat 15 Ianuarie 2013, 19:45 de cln tdr
Un tzaran
Porchesh...punct.
Postat 15 Ianuarie 2013, 18:21 de Votantu de nagyvarad
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON