URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Martie 2018, 09:33

Pasztor a amânat explicaţiile despre suspendarea curselor Ryanair, iar Mang l-a dat de gol: Plecarea la Dublin era programată dinainte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un an întreg s-a băgat în toate pozele făcute la Aeroport, arogându-şi meritele curselor externe operate de Ryanair, cum de altfel a procedat şi în privinţa celor interne ale Blue Air, iar acum, când compania irlandeză e pe cale să plece de la Oradea, nu poate furniza nicio explicaţie.

Solicitat în şedinţa de marţi să informeze aleşii, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, n-a putut decât să admită că din presă a aflat tot ce ştie despre suspendarea legăturilor cu Barcelona (Girona), Milano (Bergamo), Munchen (Memmingen), Dusseldorf (Weeze) şi Londra (Stansted).

"Până azi, nicio informaţie oficială nu a venit nici la Consiliul Judeţean, nici la Aeroport. Singurul act este un email al companiei, răspuns la presa din Oradea", a spus Pasztor după ce consilierul PNL Ionel Avrigeanu i-a cerut să spună dacă Ryanair va continua sau nu să asigure din toamnă cursele din Oradea.

"La fel am aflat şi eu această veste. Luni ajung la Dublin, marţi discut cu ei (n.r. – cu conducerea companiei), atâta vă pot spune momentan", a zis Pasztor, adăugând doar că "acoperirea" cu pasageri la Oradea este foarte bună. "Efectiv nu pot să vă ofer alte detalii".

Mai neplăcut pentru Pasztor este că, după ce săptămâna trecută a dat de înţeles că "schimbă atitudinea de gentleman" şi că a obţinut o întâlnire de urgenţă cu conducerea Ryanair la Dublin pe 27 martie, Mang l-a dat de gol, spunând că, în realitate, întâlnirea fusese programată încă din luna februarie.

"Întâlnirea de la Dublin era programată cu mult înainte şi avea drept scop dezvoltarea curselor şi a colaborării dintre Ryanair şi Aeroport", a spus Mang, nu se ştie dacă intenţionat sau ca o "scăpare", dar confirmând practic informaţia dezvăluită în exclusivitate de BIHOREANUL, care a explicat că scopul întâlnirii era chiar mutarea la Oradea a bazei Ryanair de la Timişoara.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON