URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 02 OCTOMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
29 Februarie 2016, 12:59

Oscar 2016: Vis împlinit pentru Leonardo DiCaprio, care a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. Spotlight – cel mai bun film al anului (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cea de-a 88-a ediţie a Galeri Premiilor Oscar, desfăşurată în noaptea de duminică spre luni, a adus o serie de surprize şi a împlinit unele predicţii pentru lumea filmului.

După ce ani la rând a fost nominalizat, dar nu a câştigat niciodată, actorul Leonado DiCaprio a primit primul Oscar din carieră, premiul pentru "Cel mai bun actor într-un rol principal", pentru rolul din "Te Revenant", iar filmul Spotlight, ce prezintă povestea unor jurnalişti care dezvăluie abuzurile sexuale de mai mulţi preoţi catolici, a fost considerat "Cel mai bun film al anului".

La categoria cel mai bun actor au mai fost nominalizaţi Bryan Cranston - "Trumbo", Matt Damon - "The Martian", Michael Fassbender - "Steve Jobs" şi Eddie Redmayne - "The Danish Girl".

"Spotlight", de Tom McCarthy, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film,  iar pe lângă premiul acordat lui DiCaprio, "The Revenant" a obţinut trei trofee, inclusiv pentru "cel mai bun regizor" (Alejandro Iñárritu).

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, Gala a fost marcată încă din deschiderea sa de numeroase glume făcute de Chris Rock pe tema "Oscarurilor atât de albe", aluzii la faptul că evenimentul a fost criticat în ultimele săptămâni din cauza lipsei de diversitate a listei de nominalizări la premiile Academiei americane de film, în ale cărei categorii principale nu s-au regăsit nici în acest an actori şi regizori de culoare.

Vezi mai jos lista completă a marilor câştigători la premiile Oscar 2016, redată de Mediafax:

Cel mai bun film: "Spotlight"

Cu Rachel McAdams, Billy Crudup, Michael Keaton, Liev Schreiber, Mark Ruffalo şi Stanley Tucci în distribuţie, "Spotlight" prezintă eforturile depuse de jurnaliştii de la publicaţia The Boston Globe, în 2002, într-o anchetă amplă, ce a declanşat un scandal uriaş, după dezvăluirea abuzurilor sexuale comise de mai mulţi preoţi catolici.

Filmul "a oferit o voce pentru supravieţuitorii acestei drame, iar premiul Oscar amplifică această voce", a declarat Michael Sugar, producătorul peliculei, precizând că speră ca această voce să fie auzită până la Vatican. "Papa Francisc, este timpul să-i protejăm pe copii şi să reinstaurăm credinţa", a mai spus acesta, pe scena galei Oscar 2016.

Cel mai bun actor într-un rol principal: Leonardo DiCaprio ( "The Revenant")

"Mulţumesc Academiei, tuturor celor care au fost alături de mine. Le mulţumesc celorlalţi nominalizaţi din aceşt an pentru performanţa lor incredibilă. Revenant a fost rezultatul unei munci teribile, unui efort extraordinar. Îţi mulţumesc Tom Hardy, pentru prietenia pe care mi-ai arătat-o, pentru talentul tău", a spus DiCaprio, în discursul de după primirea Oscarului.

"Acest film este despre relaţia dintre om şi lume", a adăugat Leonardo DiCaprio. Acesta a vorbit şi despre efortul deosebit pe care l-a presupus realizarea peliculei, militând totodată pentru protejarea mediului înconjurător. "Schimbarea climatului ne va afecta pe toţi", a mai spus Leonardo DiCaprio.

Cel mai bun regizor: Alejandro Gonzalez Inarritu ( "The Revenant")

Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Brie Larson ("Room") 

Cel mai bun actor în rol secundar:  Mark Rylance ("Bridge of Spies")

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Alicia Vikander ("The Danish Girl").

Cel mai bun film străin: Son of Saul (Ungaria), în care joacă şi actorul clujean Levente Molnar.

Între invitaţii speciali ai Galei s-a numărat vicepreşedintele SUA, Joe Biden, care a prefaţat un moment artistic susţinut de Lady Gaga. Cântăreaţa a interpretat melodia "Til It Happens To You", un cântec legat de campania Casei Albe "It's On Us", care militează pentru conştientizarea agresiunilor sexuale petrecute în campusurile din SUA.

Joe Biden a vorbit despre necesitatea schimbării mentalităţii, astfel încât "niciun alt bărbat şi nicio altă femeie să nu mai sufere astfel de abuzuri", mai scrie Mediafax.

Gala Premiilor Oscar a inclus mai multe momente artistice, între care şi unele susţinute de cântăreţul britanic Sam Smith, care a interpretat melodia "Writing’s On The Wall" din "Spectre", cel mai recent film din franciza "James Bond". De altfel, la gala din acest an, "Writing’s On The Wall" a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun cântec", mai arată sursa citată.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6864 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON