URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
11 Martie 2020, 19:53

Organizația Mondială a Sănătății: coronavirusul a generat o pandemie (VIDEO)

Organizația Mondială a Sănătății: coronavirusul a generat o pandemie (VIDEO) (Sursa foto: cnet.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că epidemia de COVID-19, care a contaminat aproape 120.000 de persoane în 114 de țări din întreaga lume, este o pandemie.

Potrivit OMS, o pandemie este răspândirea la nivel mondial a unei noi boli şi apare atunci când un virus se "rostogoleşte" rapid, iar majoritatea oamenilor nu au imunitate la el. Virusurile care au provocat pandemii din trecut provin de obicei de la virusuri gripale animale, scrie agenţia Mediafax.ro. Numărul țărilor afectate a crescut de trei ori în ultimele două săptămâni, iar cel al îmbolnăvirilor de 13 ori în afara Chinei. 

"Cuvântul pandemie nu este unul care să fie folosit uşor ori în mod neglijent. Este un cuvânt care, dacă este folosit greşit, poate cauza temeri fără motiv sau acceptarea neîntemeiată a faptului că lupta s-a sfârşit, că urmează inevitabil suferinţă şi moarte. Descrierea situaţiei ca fiind pandemie nu modifică evaluarea OMS asupra riscurilor generate de coronavirus. Nu se modifică modul în care OMS acţionează, nu ar trebui să se modifice acţiunile adoptate de ţări", a spus directorul OMS, în cadrul conferinţei care a avut loc la Geneva. 

Şeful OMS a mai precizat că este îngrijorat faţă de "nivelurile alarmante de inacţiune" ale comunităţii internaţionale în faţa "nivelurilor de propagare" a epidemiei cu noul coronavirus. "În zilele şi săptămânile ce vin, ne aşteptăm să vedem crescând numărul de cazuri, numărul de decese şi numărul de ţări afectate", a avertizat Ghebreyesus.

Până la momentul transmiteriii acestei ştiri au fost confirmate 39 de cazuri de coronavirus în România, ultimul fiind un bărbat de 52 de ani din Constanța. Cel de-al 38-lea caz este o femeie care a intrat în contact cu pacientul de 60 de ani, un fost poliţist, care a minţit autorităţile române spunând că nu a venit dintr-o zonă infectată de virus, recunoscând ulterior că a ajuns în ţară în 26 februarie după o călătorie în Israel. Acesta a îmbolnăvit-o şi pe nora sa însărcinată şi pe nepotului său de numai 3 ani.  

Conform celui mai recent bilanţ, numărul infecţiilor cu COVID-19 a ajuns la 118.000 la nivel mondial, iar peste 4.200 de oameni au murit. 

Ultima pandemie a fost în 2009 pentru gripa H1N1 care a ucis sute de mii de oameni la nivel global. "Acesta a fost detectat mai întâi în Statele Unite şi s-a răspândit rapid şi pe celelalte continente", a spus Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, mai notează Mediafax. Pandemii au mai fost şi în 1981 (HIV), 1918 (Gripa spaniolă), 1870 (Variola) şi în 1347 (Ciuma bubonică). 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Tarziu
Trebuia sa declare pandemie, cu masurile corespunzatoare, in urma cu doua saptamani, cand au vazut viteza cu care acest virus se raspandeste in China, Coreea de Sud (probabil si in Coreea de Nord, insa, pe aia nu te poti baza ca dau informatii adevarate), Japonia si Iran. Era clar ca e doar o chestiune de timp pana cand acest nenorocit de virus va ajunge in toata lumea.
Postat 11 Martie 2020, 20:51 de 1011010
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON