URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă dai cu ochii roată în Piața Unirii, e imposibil să nu observi nenorocirea aia de clădire, colț cu strada Avram Iancu, ce strică imaginea întregului centru. Biata clădire din Piața Unirii nr. 7 a fost lăsată în părăseală pe motiv că pe acolo urmau să treacă buldozerele Primăriei din dorința de a face din strada Avram Iancu un drum cu patru benzi până în Parcul Bălcescu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ministrul Finanțelor, orădeanul Marcel Boloș, se află, cu tot Guvernul din care face parte, într-o fundătură. Pe de o parte pregătește o nouă „reformă fiscală”, adică majorări de taxe și impozite despre care economiștii avertizează că vor zdruncina toate firmele, mari și mici, străine și autohtone, pe de alta spune că dacă nu reformăm cu adevărat sistemele de pensii și de salarizare vom pierde miliarde de euro din PNRR.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam și săptămânile trecute, la începutul lunii iulie, odată cu modificarea legislației penale, s-a schimbat și procedura penală pentru transpunerea deciziilor Curții Constituționale, fiind publicată Legea nr. 201/2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În România de acum un secol existau doar 17 zile caniculare pe an şi acestea numai în luna iulie. În ultimii ani numărul acestora a crescut la 40 şi apar din luna mai, extinzându-se până în octombrie. Ventilatoarele sunt mai puţin eficiente, aşa că aerul condiţionat este cel mai indicat în această perioadă, atât pentru confortul persoanelor sănătoase, cât şi pentru unii bolnavi suferinzi de afecţiuni ce se pot agrava la temperaturi ridicate (cum sunt, de exemplu, cardiacii).
23 Aprilie 2020, 12:37

Orban: Vrem să oferim măşti gratuite pentru persoanele vulnerabile (VIDEO)

Orban: Vrem să oferim măşti gratuite pentru persoanele vulnerabile (VIDEO) foto: Facebook / Guvernul României
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi dimineaţă, în urma unei vizite făcute la Institutul Cantacuzino, unde se fac 500 de teste pe zi pentru depistarea bolnavilor de coronavirus, că Guvernul va căuta soluţii pentru ca persoanele vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, să poată beneficia de măşti în mod gratuit.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care, înainte cu o zi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că după data de 15 mai, toţi românii vor fi obligaţi să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul public în comun.

"Purtarea măştii în spaţii închise este foarte utilă pentru că împiedică transmiterea de particule şi reduce posibilitatea de infectare. (...) Preocuparea noastră de la începutul epidemiei a fost să susţinem producătorii români, care să introducă în fabricaţie astfel de măşti - e vorba de măştile chirurgicale. Avem deja instalate utilaje noi care au o capacitate semnificativă de producţie, facem inventarierea tuturor companiilor care au primit acordul. Ştiţi că am luat decizia ca la Ministerul Apărării să se facă certificarea, autorizarea producătorilor pentru astfel de echipamente, pentru că altfel lucrurile mergeau foarte greu. Vom încerca să asigurăm capacitatea deplină. Pentru persoane, să spun, vulnerabile, care sunt sub incidenţa legii privind venitul minim garantat, vom încerca să găsim o formulă prin care să distribuim aceste măşti, nu contracost", a declarat premierul, potrivit Agerpres.

El a confirmat de asemenea estimările ministrului Economiei, Virgil Popescu, privind producerea zilnică a aproximativ un milion de măşti în România în luna mai și a spus că speră să crească această capacitate, dat fiind că obligativitatea de a purta măști „va naște un consum zilnic mai mare decât cantitățile pe care le avem în momentul de față”. Unifarm deţine în prezent peste 4 milioane de măşti chirurgicale şi acestora li se adaugă stocuri de măşti ffp2 şi ffp3, a mai arătat Orban, precizând că, după penuria care a existat în prima fază a crizei, "la ora actuală stăm mult mai bine".

În ce priveşte relaxarea restricţiilor, premierul a mai declarat că, deocamdată, după 15 mai este sigur că vor fi ridicate restricţiile de circulaţie impuse persoanelor, nu şi grupurilor, şi a spus că, în ceea ce priveşte reluarea activităţilor economice unde au fost impuse restricţii, guvernanţii efectuează analize pe fiecare domeniu.

Vaccin antigripal

Declaraţiile au fost făcute după o vizită făcută la Laboratorul de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", unde se fac testări pentru COVID-19, Orban anunţând că acesta poate efectua zilnic 500 de teste, capacitate care poate fi dublată.

De asemenea, premierul a adăugat că a vizitat şi laboratorul de biosecuritate unde se află în pregătire producţia unui vaccin antigripal.

"Am vizitat laboratorul de biosecuritate, care este funcţional deja. Sigur, mai sunt nişte aparate, nişte echipamente care sunt în curs de montare şi el poate deveni pe deplin operaţional. Există mai multe proiecte la 'Cantacuzino', reluarea producţiei vaccinului antigripal. Practic, mai există un singur echipament lipsă, recoltatorul de lichid alantoid, care se extrage din ouăle embrionare. Odată cu achiziţionarea acestui echipament, se poate trece la pregătirea liniei de fabricaţie, pentru a putea produce din nou vaccin antigripal", a spus Orban, conform Agerpres.

Prim-ministrul a mai precizat că scoaterea pe piaţă a unui nou vaccin antigripal va fi posibilă anul viitor, având în vedere procedurile de testare şi avizare prin care trebuie să treacă.

Modulator de anticorpi

Șeful Guvernului a vorbit şi despre un alt produs aflat în curs de pregătire, care va fi lansat pe piaţă - "un imunomodulator care reglează nivelul de anticorpi din organism", notează sursa citată. "De asemenea, este un proiect mare, care urmează să fie finanţat din fonduri europene, prin care se va urmări ca obiectiv capacitatea de producere a vaccinului tetravalent care se va face într-o altă locaţie, nu în această locaţie a Institutului 'Cantacuzino' ", a mai spus Orban.

Întrebat care este, la acest moment, capacitatea de testare la nivel naţional pentru COVID-19, premierul a spus că este de aproximativ 8.000 de teste astăzi, în 61 de centre. „Obiectivul nostru este să creştem în continuare această capacitate de testare, astfel încât să putem testa oricât este necesar, conform protocolului, conform procedurii care este reglementată de Institutul Naţional de Sănătate Publică". 

Fără șomaj tehnic la bugetari

Tot cu acest prilej, la întrebările ziariştilor privind şomajul tehnic la bugetari, Orban a spus că "subiectul nu mai este de actualitate", pentru că "ne apropiem oricum de finalul stării de urgenţă", iar o mare parte din bugetari, cum ar fi cei din sănătate, se află "în prima linie" în lupta contra COVID-19.

În altă ordine de idei, Ludovic Orban a declarat că Guvernul va asigura resursele financiare pentru plata pensiilor şi a salariilor, precum şi pentru susţinerea investiţiilor, subliniind că toate analizele specialiştilor indică o revenire în 'V' a economiei după depăşirea vârfului pandemiei de COVID-19.

"Toate analizele specialiştilor indică, practic, o evoluţie în 'V' a economiei. După o scădere care este destul de bruscă şi de mare, după depăşirea vârfului epidemiei, există o prognoză de creştere destul de rapidă, de recreştere economică. Dacă vă uitaţi în prognoze, indiferent cine face aceste prognoze, indică o scădere economică pe anul ăsta în România şi o creştere economică pe anul viitor care variază între 4,1 şi 6,1 pe 2021", a mai spus Orban potrivit Agerpres.

Vezi mai jos declarațiile premierului!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Un bou...speram sa devina o trista amintire
un guvern socialist si populist condus de sica mandolina care nu a lucrat in viata lui in economia reala.
Postat 23 Aprilie 2020, 20:38 de Traian
În fața haosului liberal ...
... vulnerabilitatea e de 100% pentru tot neamul !?!
Postat 23 Aprilie 2020, 17:16 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6481 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON