URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Decembrie 2012, 12:46

Orădenii de Ziua Naţională: numeroşi, curioşi, cuviincioşi, însufleţiţi (FOTO / VIDEO)

Ceremoniile militare şi religioase organizate de Prefectură, Consiliul Judeţean, Primăria şi Garnizoana Oradea au strâns de 1 Decembrie circa 2.000 de orădeni, potrivit estimărilor Jandarmeriei, mulţimea ocupând şi zonele înconjurătoare ale Pieţei Unirii, lângă Biserica cu Lună şi pe Podul Ferdinand.

Vremea a ţinut cu românii, astfel că şi după încheierea festivităţilor religioase şi militare oamenii au mai rămas să asculte cântece populare şi colinde.

Onor la oficiali, osanale lui Sofronie

Ceremonia a fost deschisă odată cu sosirea oficialităţilor civile, în frunte cu prefectul Claudiu Pop şi subprefectul Cristian Bitea, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Ioan Mang şi Alexandru Kiss, şi a primarului Ilie Bolojan purtând, cum se cuvine, eşarfa tricoloră.

După ce aceştia au primit "Onorul la General" din partea Fanfarei Şcolii de pregătire a agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu şi au salutat Garda de Onoare, luând apoi loc în apropierea statuii primului unificator român, Mihai Viteazu, capelanul Garnizoanei Oradea, preotul Mircea Ioniţă, asistat de încă doi preoţi, fraţi gemeni, au oficiat o slujbă de Te Deum.

Spre iritarea unora, serviciul religios s-a lungit peste durata programată, care era de 10 minute, iar la capătul jumătăţii de ceas cât a ţinut preoţii ortodocşi au stăruit să-i aducă episcopului Sofronie osanale şi să se roage pentru acesta în mod special, chiar dacă era de faţă şi omologul său greco-catolic, Prea Sfinţitul Virgil Bercea.

Mesaj de unitate şi apel la mândrie

La încheierea serviciului religios, prefectul Claudiu Pop a rostit mesajul adresat românilor de către premierul Victor Ponta, unul foarte bine alcătuit, cum au remarcat persoanele care au ascultat cu atenţie.

"Ziua României este în fiecare zi, pe 1 Decembrie sărbătorim însă momentul maxim al statalităţii noastre. Este cea mai potrivită zi pentru a ne aminti cu mândrie de trecut, pentru a analiza cu atenţie prezentul şi pentru a privi cu încredere spre viitor", a transmis prefectul, mesajul premierului făcând trimitere, deopotrivă, şi la datoria conducătorilor, care "nu trebuie să fie de a-i umili pe români, ci de a-i respecta, şi nu de a-i abandona, ci de a-i proteja".

Un discurs scurt şi însufleţitor a avut şi profesorul Viorel Faur, care a remarcat că orădenii sunt prezenţi în număr mult mai mare decât altădată la sărbătoarea ţării, şi care i-a îndemnat să nu se sfiască să-şi arate mândria de a fi români în viaţa de zi cu zi. "Patriotismul trebuie să redevină un lucru firesc, să nu mai vorbim mereu de rău despre noi, să nu ne mai autoflagelăm şi când este, şi mai ales când nu este cazul", a spus istoricul.

De asemenea, Faur a amintit că Bihorul a avut cea mai numeroasă delegaţie la proclamarea Unirii la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 1918, în mulţimea de atunci fiind 132 de "deputaţi" bihoreni dintr-un total de 1.228 de participanţi sosiţi din toate colţurile ţării.

Defilare cu aplauze

La încheierea discursului profesorului Faur, corul Traian Moşoiu a interpretat trei cântece patriotice mai vechi şi mai noi, la sfârşitul fiecăruia primind aplauze vii din partea asistenţei.

Un alt moment care a durat mai mult a fost cel al depunerii coroanelor de flori la statuia lui Mihai Viteazu, dar şi în această privinţă lucrurile s-au desfăşurat mai civilizat decât în anii trecuţi, dat fiind că soclul monumentului a fost delimitat cu panglici tricolore, pentru ca participanţii să nu ocupe locul destinat florilor. Fireşte, au adus coroane şi jerbe reprezentanţii administraţiei publice, ai structurilor militare ale Ministerului Apărării şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai instituţiilor guvernamentale, de învăţământ şi cultură, ai partidelor, organizaţiilor şi asociaţiilor civice, dar şi simpaticul "Sandu de la Pericei", mai puţin cunoscut sub numele "din buletin", Alexandru Tătar.

Cea mai mare apreciere au arătat-o orădenii, la fel ca totdeauna, defilării militarilor din Brigada de Transmisiuni, Jandarmerie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia de Frontieră şi Poliţia Locală, care au primit aplauze pe toată durata paradei.

La "ciolan" cu răbdare

În timp ce în jurul statuii au rămas sute de orădeni pentru a asculta muzică populară interpretată de Ansamblul folcloric profesionist Crişana al Teatrului Regina Maria, alte câteva sute s-au îndreptat spre Piaţa Independenţei, unde pe platoul din vecinătatea statuii lui Mihai Eminescu municipalitatea şi bucătarii Garnizoanei au pregătit deja tradiţionala fasole la cazan, cu ciolan afumat.

Distribuirea celor 2.000 de porţii de mâncare preparată în bucătăriile de campanie s-a făcut - alt amănunt remarcabil - în ordine, orădenii stând la coadă răbdători şi civilizaţi, fără a se îmbulzi, ceea ce a făcut mult mai uşoară sarcina jandarmilor şi poliţiştilor locali.

Foarte mulţi orădeni au continuat sărbătorirea Zilei Naţionale făcând plimbări în centrul oraşului, cumpărând cocarde şi steaguri tricolore, oprindu-se pentru a se fotografia în familie şi în grupuri de prieteni în faţa statuilor lui Mihai Viteazu şi Reginei Maria, intrând în cofetării sau, pur şi simplu, schimbând impresii despre festivitatea tocmai încheiată ori despre problemele fiecăruia, de zi cu zi, nu fără a se saluta, parcă mai convingător decât oricând, cu "La mulţi ani, România!", "La mulţi ani, române!".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
iritabililor...
Biserica Ortodoxa a fost alaturi de romani inca dintru inceputuri. Degeaba va irita prezenta Ierarhului locului ,pentru ca El reprezinta majoritatea. Doar nu voiati sa oficieze... Virinelllll ! Cine l mai baga n seama ???
Postat 03 Decembrie 2012, 17:56 de ellie
CE TUPEU
Doamnele din politica judeteana s-au prezentat la depunere de coroane doar pentru a ETALA GARDEROBELE . La o asemenea festivitate nu trebuiau sa iasa in evidenta datorita imbracamintei ci sa fie remarcate datorita cinstei si omoarei, sau mai bine zis demnitatii de a fi roman. Pe cat de simpli erau bihorenii pe atat de ,, infipti si intepati erau ei, politicienii impusi noua bihorenilor. PDL si PPDD cred ca prin asemenea exponente vor atrage lumea la vot. E R O A R E.
Postat 03 Decembrie 2012, 10:07 de ROMANUL SIMPLU
Traiasca Romania Mare!
CENZURAT
Postat 02 Decembrie 2012, 20:56 de muweee bozzgorilor
ungurii migratori
ungurii sunt migratori veniti din Asia.
Postat 02 Decembrie 2012, 19:24 de via mongolia
buda si pesta porcina
buda si pesta porcina peste iredentismul hunguresc !!!!!!!!
Postat 02 Decembrie 2012, 19:21 de nail
Traiasca Romania Mare!
CENZURAT
Postat 02 Decembrie 2012, 15:57 de muweee bozzgorilor
@Paul
Pe tine nu te chiama Paul, tu esti un maghiar caruia ii e rusine sa semneze cu numele lui sau cu un nume maghiar. Problema cu tine e alta, voi maghiarii aveti toate drepturile la care romanii din Ardeal nici nu visau inainte de 1918. Terminati cu minciunile si recunoasteti ca voi nu drepturi vreti, ci autonomie teritoriala si apoi unirea cu Ungaria. Dar nu uitati doua lucruri esentiale: 1)ati veniti aici din Asia, nechemati si 2) ungurii plus secuii plus tiganii care s-au declarat maghiari la recensamant nu sunt decat 19 % din populatia Ardealului. Cine vrea sa ramana aici este bine primit, cine nu, este liber sa plece unde vrea.
Postat 02 Decembrie 2012, 12:51 de Dan
primul punct de 94 de ani nu se respecta
În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, "Adunarea Naţională proclamă următoarele: 1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie, prin indivizii din sânul său, şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în Corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc. " Adica in primul punct s-a promis natiuniilor din Transilvania dreptul la AUTOGUVERNARE, insa nici pana azi nimeni nu vrea s-a auda de el... Oare ce fel de sarbatoare acela a carui proclamatii nici pana azi nu se respecta? www.dediserver.eu/hosting/ethnodoc/data/RO19181201_1.pdf
Postat 02 Decembrie 2012, 10:31 de Paul
Pt.migratorul incult
Mai idiotule, horthy a murit de mult, nu are cum \\"sa traiasca\\". Mai citeste cate putin macar din istoria ta de doi lei si scurta, ca altfel o mari cum ai trait, PROST si mai ales **** ratat.
Postat 02 Decembrie 2012, 09:02 de Dan
Horthy
CENZURAT
Postat 02 Decembrie 2012, 07:31 de Eljen Horthy
Horthy
Sa traiasca Horthy! Afara cu contropitori veniti din Moldova, Oltenia ERDELY MAGYAR!!!!!
Postat 02 Decembrie 2012, 07:29 de Eljen Horthy
si totusi exista iubire...
1. din nou remarc prezenta lui Alexandru Kiss la evenimente(nu uitati, a fost si la mitingul dinaintea Referendum-ului!) 2. Atentie Claudiu Pop: daca pe textul pe care il citim este scris " 1 Decembrie" nu citim "unu Decembrie" ci "Intai Decembrie" 3. In acest an parca a fost mult mai frumos! Inclusiv in ceea ce priveste arborarea Drapelului National(sigur este meritul Antenei 3 aici!)
Postat 02 Decembrie 2012, 00:58 de TDS
muwe
CENZURAT
Postat 01 Decembrie 2012, 20:27 de @ patriot
Gunoierul Carp!RUSINE
Celebrul Carp,mare director de judetean si fost viceprimar de oras,poate fi numit un gunoier! Inainte de debut festivitatilor,omul a iesit din primarie si a aruncat pe jos in fata primariei tigara aprinsa din mana,grabindu-se sa dea mana cu un VIP local!RUSINE CARP,RUSINE!
Postat 01 Decembrie 2012, 18:57 de oradean
jos USL
Prostesc poporul cu ciolanul....profita de disperarea romanului cu un ciolan....apoi abia asteapta sa fure tot...jos USL!!!
Postat 01 Decembrie 2012, 17:33 de oradean
La multi ani, Romania!
Romani, uitati-va inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere si in sus cu recunostinta! Sanatate si numai bine!
Postat 01 Decembrie 2012, 17:22 de SAFE
Rusine
Rusine orădenilor, nici 5% din locuitorii orasului nu au arborat DRAPELUL NATIONAL ,pe strada mea este arborat un singur drapel ,respectiv la locuinta mea !
Postat 01 Decembrie 2012, 14:40 de Patriot
JOS TRAIAN BASESCU, VOTATI SCHIMBAREA!
JOS TRAIAN BASESCU, VOTATI SCHIMBAREA!VOTATI pentru respect! cine duce dorul dupa ciolanul PDL sa si cumpere o punga si sa o puna pe fata, RESPECT PENTRU COPII NOSTRI cerem!
Postat 01 Decembrie 2012, 14:33 de JOS TRAIAN BASESCU,
wq
USL ne da ciolanul inainte de alegeri...dupa o sa roadem ...."osul" pacat de tara asta. LA MULTI ANI! ROMANIA.
Postat 01 Decembrie 2012, 14:19 de AAA
Traiasca Romania !?!
Sa se desfiinteze aceasta clasa politica si va fi bine pentru ca Romania sa traiasca cum ne dorim !?!
Postat 01 Decembrie 2012, 14:06 de Carp III
Mumia vie
As intelege sa fi fost prezent, cu o cantare, Gica Petrescu asa cum il mai tinem minte unii. Dar cand il aud si-l vad pe Viorel Faur, un fel de mumie a istoriei locale, ma apuca amocul de imi vine sa latru.
Postat 01 Decembrie 2012, 14:03 de Carp III
jos PDL
Dupa ce au nenorocit majoritatea populatiei, gunoiu de ghilea si cu acolitii lui au tupeu sa -si mai arate faetele de infractori. Iar PRUNCUL SANEPIDULUI, pe numele de bitea VASILE cristian, fost pdl-ist cu acte , are o mutra de handicapat si in momentul depunerii coroanei, mai bine statea ascuns in spatele lui ghilea , fostul lui coleg !!!
Postat 01 Decembrie 2012, 13:42 de Cristian B.
La multi ani!!!
La multi ani ROMANIA , la multi ani romani!!!!!!!!
Postat 01 Decembrie 2012, 13:02 de cosmin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON