URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
23 Februarie 2016, 17:29

Orădenii au dominat ediţia a II-a a Campionatului Naţional de Sporturi Marţiale Coreene, care s-a desfăşurat la Sala LPS Bihorul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivii orădeni s-au remarcat din plin la întrecerile celei de-a II-a ediţii a Campionatului Naţional de Sporturi Marţiale Coreene, care s-a desfăşurat în perioada 20-21 februarie, la sala de sport a  Liceul cu Program Sportiv Bihorul, în organizarea Federaţiei Române de Sporturi Marţiale Coreene şi Clubul Sportiv King Do-Lions Oradea (preşedinte Andreea Ganea).

Sportivii clubului organizator au obţinut nu mai puţin decât 51 de clasări pe podium, dintre care 19 au fost pe primul loc, iar cei de la Royal Kwon au cucerit 16 clasări pe podium, dintre care 9 pe cea mai înaltă treaptă.  

La startul competiţiei s-au aliniat 17 cluburi, cu 304 sportivi în total, care au concurat atât la probele de ITF (latura neolimpică) cât şi la proba de luptă-WTF. Competiţia a fost destinată tuturor categoriilor de vârstă.

Iată rezultatele obţinute de sportivii clubului gazdă, CS King Do – Lions Oradea (19 locuri  I, 11 locuri II şi  21 locuri III, în total 51 de clasări pe podium):

Locul I: Razvan Cotuţ-tull 4-3Gup şi luptă -10/-35kg; Berindan Ianis-luptă -8ani/-110cm; Edina Muresan-luptă -14/-50kg; David Muresan-tull 1DAN, luptă jun.-57kg şi tehnici speciale juniori; Macarie Alexandru-luptă jun.-45kg; David Sferle-luptă jun.+75kg; Denisa Cotuţ-luptă jun.-58kg şi tehnici speciale; Andreea Ganea-tehn.speciale şi spargeri forţă; Bogdan Gug-tull seniori 1-3DAN, luptă sen.-85kg şi spargeri forţă; Szabo Sergiu-luptă sen.-71kg şi tehnici speciale; Anton Anca-luptă sen.-63kg;

 Locul II: Edina Muresan-tull 6-5Gup; Gale Liviu-luptă -8ani/-110cm; Mihuţa Karina-luptă -10/-35kg; Razvan Cotuţ-tehn.speciale copii; Popa Alessia-luptă -42kg; Antoniu Irimuş-tull jun.1DAN şi luptă jun.-63kg;  Larisa Stoia-tull jun.8-5 Gup; Anca Anton-tull sen.8-1Gup; Sava Marilena-luptă sen.-63kg; Szabo Sergiu-spargeri forţă seniori;  

 Locul III: Mihuţa Karina-tull 8-7Gup; Popa Alessia-tull 6-5Gup şi tehn.speciale copii;  Kurut Mark-luptă -8ani/-120cm; Harn Eric-luptă -8ani/-130cm; Raul Morar şi Patrick Irimuş-luptă -10ani/-40kg; Raul Stroescu-luptă -10/-45kg; Edina Muresan-tehn.speciale copii; Eler Andreea-luptă -14/-+58kg; Macarie Alexandru-tull 8-5Gup; David Sferle-tull jun.1DAN şi tehnici speciale juniori; Andrei Suciu-luptă jun.-57kg şi tull 8-7Gup; Danciu David-luptă jun.-63kg; Denisa Cotuţ-tull 8-5Gup; Deiac Carla-tull 8-5Gup şi luptă jun.-52kg; Ducu Briana-luptă jun.-58kg; Szabo Sergiu-tull seniori 1-3DAN

Clubul orădean King Do-Lions a obţinut, astfel, locul I în clasamentul general pe cluburi, cu 119 puncte, urmat de Vulturii Dej cu 71 puncte, iar pe locul III s-a situat clubul Royal Kwon Oradea (preşedinte Tripa Ferenc), cu 53 puncte.

Rezultatele CS Royal Kwon Oradea (9 locuri I, 5 locuri II şi 2 locuri III, în total 16 clasări pe podium):

Locul I: Guthi Reka-tull copii 8-7Gup, Tripa Kira-tull copii 4-3Gup şi luptă -8ani/-130cm, Andre Richard-luptă -14ani/-50kg şi tehnici speciale copii, Alfoldy David-tull jun.8-7Gup şi spargeri forţă, Tripa Renata-tull sen.feminin 8-1Gup, Guthi Zoltan-tull seniori 8-1Gup,

Locul II: Andre Richard-tull copii 4-3Gup, Kapalai Sara-tull copii 8-7Gup, Guthi Frida-tull copii 4-3Gup, Kalmar Mark-luptă -8ani/-120cm, Alfoldy David-luptă jun.-75kg

Locul III: Bereczki Zsofia-tull copii 6-5Gup, Kapalai Gergo-luptă -14ani/-50kg,  

De precizată că, în urma rezultatelor au fost desemnaţi şi cei mai buni sportivi ai competiţiei, astfel: Bogdan Antonia (Vulturii Dej) a fost aleasă ce mai bună la copii feminin, Andre Richard (Royal Kwon) - cel mai bun copil la masculin, Denisa Cotuţ (King Do-Lions) - cea mai bună junioară, David Mureşan (King Do-Lions) - cel mai bun junior, Andreea Ganea (King Do-Lions) - cea mai bună senioară şi Bogdan Gug (King Do-Lions) - cel mai bun senior masculin al competiţiei. 

În prima zi de competiţie a avut loc şi Adunarea Generală a Federaţiei Române de Sporturi Marţiale Coreene, unde unul din principalele puncte de pe ordinea de zi a fost afilierea a trei noi cluburi sportive şi anume: C.S. ITF Timişoara (preşedinte Victor Leahu 2DAN), C.S. Koryo Blaj (preşedinte Ioan Tiurean 4DAN) şi nu în ultimul rând C.S. Jaguar Răştoliţa (preşedinte Alecsandra Matei 3DAN). De asemenea, conform oficialilor federali, în viitorul apropiat şi-au exprimat dorinţa de afiliere şi alte cluburi.

Totodată, în aceeaşi zi, în cadrul deschiderii oficiale, şapte arbitrii, printre care şi orădenii Romeo Tulkos şi Ferenc Tripa, pentru întreaga activitate din arbitrajul naţional şi internaţional au fost ridicaţi la rang de arbitru excepţional, conform hotărârii Biroului Federal.

"Sunt foarte mulţumit de rezultatele orădenilor şi de faptul că din cele trei cupe din clasamentul general două au rămas la Oradea, respectiv din cele şase titluri de cel mai bun sportiv al competiţiei cinci au fost cucerite de sportivii orădeni, ceea ce spune multe. Ceea ce mă bucură şi mai mult este faptul cum ne-am dezvoltat ca şi federaţie, ajungând să organizăm acest campionat cu 304 sportivi. Nu-mi aduc aminte în ultimii 15 ani să fi fost la vreun campionat sau Cupa României un aşa număr mare de concurenţi", a declarat Tulkos Romeo, vicepreşedintele Federaţiei Române de Sporturi Marţiale Coreene.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON