URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
11 Decembrie 2018, 12:44

Orădeanul Ion Simuţ, laureat la Gala Premiilor Muzeului Naţional al Literaturii Române

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Criticul şi istoricul literar Ion Simuţ, profesor al Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea, a fost laureat de către Muzeul Naţional al Literaturii Române cu Premiul Şerban Cioculescu pentru volumul "Literaturile române postbelice". Cartea tipărită de Editura Şcoala Ardeleană din Cluj Napoca a obţinut, de altfel, al treilea premiu important, după cel al Uniunii Scriitorilor din România şi cel al filialei clujene a asociaţiei literaţilor români.

Potrivit unei prezentări a autorului, volumul "are la origine ideea celor patru literaturi (oportunistă, evazionistă, subversivă şi disidentă), enunţată pentru prima dată în 1993 într-un articol din "România literară" şi dezvoltată în volumul "Incursiuni în literatura actuală", din 1994".

Argumentaţia şi documentarea sunt, însă, noi, actualizate la stadiul de acum al interpretărilor critice şi al informaţiilor de istorie literară despre perioada dictaturii postbelice, despre etapele ei şi despre instituţiile ei definitorii - partid unic, Securitate şi cenzură.

Cartea este un eseu despre condiţia literaturii sub dictatură, "un studiu despre fenomenologia relaţiei dintre scriitorul român şi puterea politică în perioada postbelică", despre drama scriitorului român într-un regim represiv, "o poveste scrisă pentru cei care vor să înţeleagă reacţiile literaturii în confruntarea cu instituţiile de constrângere şi control".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON