Sportiva orădeană Ileana Beres s-a remarcat la ediţia din acest an a Campionatului Naţional de atletism pentru veterani, competiţie care s-a desfăşurat la Bucureşti.
Orădeanca a cucerit nu mai puţin decât trei titluri de campioană naţională la categoria 55 ani. Ileana Beres s-a impus, astfel, în cadrul probelor de 1.500 metri, 800 metri şi 400 metri.
La 1500 metri, orădeanca a câştigat cu timpul de 5:41,75 minute, la 800 metri, cu 2:54,9 minute, iar la 400 metri s-a impus cu 1:17,58 minute.
Toate aceste trei rezultate înregistrate de Beres constituie noi recorduri naţionale la categoria sa de vârstă. După cum a declarat, atleta orădeană intenţionează să ia parte în acest an şi la întrecerile Campionatului European de alergare pe pistă pentru veterani, care se va desfăşura în Danemarca, în luna august.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.