Sportiva orădeană Giulia Safina Popa s-a clasat pe locul al doilea la Selecţia Naţională de tenis la categoria 11 ani feminin, competiţie care s-a desfăşurat în această săptămână la Bucureşti.
Legitimată la CSM Oradea, Giulia Popa a disputat şase meciuri la turneul care a avut programată finala vineri. Astfel, după ce a trecut de turul din calificări, jucătoarea orădeană s-a impus în trei meciuri pe tabloul principal, apoi şi în semifinale. În ultimul act, însă, a fost învinsă de Maia Burcescu, cu scorul de 1-6, 1-6.
De menţionat că, până în finală, Giulia Popa nu a pierdut niciun set. În calificări ea a învins-o pe Karina Maria Capuzu, cu 6-1, 6-0. Apoi, pe tabloul principal a trecut de: Bianca Maria Pleşcan cu 6-3, 6-0, Ioana Ştefania Boian, pe care a învins-o cu 6-0, 6-3 şi de Sara Victoria Bălan, sportivă pe care a întrecut-o cu 6-2, 6-0.
În semifinale, orădeanca a avut-o ca adversară pe Ana Ioana Varsa, sportivă pe care a eliminat-o, după victoria cu scorul de 6-3, 6-2.
La această competiţie au participat primii 13 sportivi în ierarhia naţională la categoria 11 ani, primii doi sportivi din clasamentul categoriei 10 ani, respectiv un sportiv ales de antrenorul federal.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.