URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
06 Martie 2016, 14:48

Orădeanca Florena Ticu Şandro deschide finala selecţiei naţionale. Votaţi-o!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanca Florena Ticu Şandro are nevoie de susţinere, duminică seara, de la ora 20.30, când va intra prima pe scena finalei Eurovision România şi va interpreta melodia "Behind the shadows".

Pe scena sălii sporturilor din Baia Mare, Florena, mezina selecţiei naţionale, va concura cu alţi cinci artişti pentru a deveni reprezentanta României în finala europeană de la Stockholm.

Pentru prima oară, câştigătorul selecţiei naţionale a Eurovision, transmisă în direct de TVR, va fi desemnat doar de public, prin sistemul televoting. În urma unei trageri la sorţi, Florena va intra prima în concurs.

Drept urmare, fanii orădencei vor putea să o susţină trimiţând textul "01" prin SMS la numărul 1200 (tarif: 1 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la acelaşi număr de telefon - 1200 şi tastând 01, cu acelaşi tarif.

Liniile telefonice se vor deschide la semnalul "START VOT!" şi se vor închide după 60 de minute.

În finala Eurovision România vor mai concura Ovidiu Anton, Dream Walkers, Mihai Trăistariu, Vanotek feat. The Code & Georgian şi Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ.

Concursul cântecului european se va desfăşura, în 2016, la Stockholm, Suedia, în 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă. România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
OPINIE
Nu este pentru prima oara cand publicul decide cine va reprezenta Romania la Eurovision ! La fel a fost can lupta fusese practic castigata de VALAHIA ( Traistariu..) dar...brusc TVR a decis prelungirea timpului de vot " Rezultatul : la Oslo a mers TAXI ! PS : autorul articolului din Bihoreanul nu are nici o vina , asa s-a comunicat oficial ! Personal o xapreciez pe Florena dar metg pevTraistariu !
Postat 06 Martie 2016, 15:10 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON