URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2016, 15:05

Orădean arestat pentru ultraj: Răzvan Chiş e acuzat că a luat la pumni un poliţist

Orădean arestat pentru ultraj: Răzvan Chiş e acuzat că a luat la pumni un poliţist foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Oradea a emis mandat de arestare preventivă numele orădeanului Răzvan Andrei Chiş, anchetat pentru ultraj, în urma unui incident petrecut sâmbătă şi soldat cu rănirea unui subofiţer de Poliție.

Potrivit referatului de arestare înaintat instanţei, altercaţia s-a produs în jurul orei 5.30 dimineaţa, în Piaţa Unirii. Poliţistul, agent principal în cadrul Dispozitivului de Siguranță Publică al Poliției Oradea, patrula împreună cu un jandarm în Piaţa Unirii când a observat mai mulţi tineri care se băteau lângă staţia de tramvai.

Cei doi au intervenit imediat şi i-au despărţit pe bătăuşi, solicitând totodată întăriri pentru a-i putea duce la sediul Poliţiei municipiului, ca să lămurească ce s-a întâmplat. Decizia l-ar fi enervat, însă, pe Răzvan Chiş, unul dintre scandalagii, care a devenit agresiv fizic şi verbal, cerând să fie lăsat să plece. 

„Pentru că agentul i-a solicitat să rămână până la sosirea altui echipaj de poliție, acesta a trecut la agresarea fizică a acestuia din urmă, lovindu-l cu pumnii în zona feței, lovituri care i-au cauzat leziuni corporale vindecabile într-un număr de 6-7 zile de îngrijiri medicale”, se precizează în referatul procurorilor.

Ulterior toți participanții la incident au fost duşi la sediul la sediul Poliției, inclusiv Chiş, pe numele căruia poliţistul agresat a depus şi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru ultraj.

În aceeaşi zi, orădeanul în vîrstă de 33 ani a fost prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, procurorii argumentând că „a comis o infracţiune prin violență sporită, pe timp de noapte, asupra unui agent al statului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ceea ce imprimă acesteia un grad de pericol ridicat”.

Totodată, măsura ar fi necesară şi „pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pentru descurajarea unor alte asemenea fapte care aduc atingere autorității de stat și respectului datorat funcționarilor Ministerului Administrației și Internelor”.

Solicitarea a fost admisă, Judecătoria dispunând arestarea orădeanului pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura nu este, însă, definitivă, fiind contestată deja de Chiş la Tribunalul Bihor, unde nu a primit, încă, termen pentru soluţionare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON