URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 03 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Martie 2020, 07:53

Oradea, noul Felix: Oradea ar putea să devină o staţiune balneară, cu clinici care să concureze Băile Felix şi 1 Mai

Oradea, noul Felix: Oradea ar putea să devină o staţiune balneară, cu clinici care să concureze Băile Felix şi 1 Mai UNICI PE PIAŢĂ. Deocamdată, în Oradea, apa termală este folosită în scopuri curative doar la Hotelul Elite (foto), unde o echipă medicală oferă tratamente specifice pentru diferite afecţiuni. În schimb, Băile vecine municipiului sunt doldora de pacienţi şi turişti, atraşi tocmai de efectele terapeutice ale apei geotermale. În viitor, aceştia ar putea să vină şi la Oradea... (suesa foto: Hotel Elite)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce anul trecut a început demersurile pentru a obţine statutul de staţiune turistică de interes naţional, Oradea vrea mai mult. Acum, municipiul încearcă să devină şi staţiune balneară, ceea ce va permite accesarea de fonduri europene pentru clinici care folosesc apa termală. Şi va face din Oradea o concurenţă pentru Băile Felix şi 1 Mai...

„Există potenţial”

Decizia de a demara procedurile pentru atestarea orașului ca staţiune balneară a fost luată la finalul lunii februarie, în Consiliul Local. Aleşii orădenilor şi-au dat acordul ca directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului în Oradea şi regiune, Mihai Jurca (foto), să facă demersurile necesare.

Potrivit OUG 109/2000, o staţiune balneară este „localitatea sau arealul care dispune de resurse de substanţe minerale, ştiinţific dovedite şi tradiţional recunoscute ca eficiente terapeutic, de instalaţii specifice pentru cură şi care are o organizare ce permite acordarea asistenţei medicale balneare în condiţii corespunzătoare”.

Fireşte, Oradea speră să devină staţiune balneară graţie zăcământului de apă geotermală existent în subsolul oraşului. „Momentan, în Oradea apa geotermală este folosită pentru încălzire, dar credem că există un potenţial mare de dezvoltare în aşa fel încât apa termală să fie folosită în scopuri curative”, explică Jurca.

Zăcământ la analiză

Despre apa termală se ştie că are multiple efecte terapeutice, dovadă că în vecinătatea Oradiei, în Băile Felix şi Băile 1 Mai, bolnavi din toată ţara şi nu numai îşi tratează felurite afecţiuni, în spitalele și bazele hotelurilor anume construite.

„Nu vom putea folosi apa termală din zăcământul Oradea până nu ştim proprietăţile ei şi bolile pe care le poate vindeca”, zice directorul APTOR. Tocmai de aceea, procedura de desemnare a staţiunii prevede că trebuie realizate studii care să scoată la iveală calitatea apei din zăcământ şi pe baza cărora specialiştii Institutului Naţional de Balneologie să facă recomandări de proceduri.

Studiul nu va stabili volumul zăcământului de apă geotermală de sub oraş ori capacitatea acestuia de „consum”, detalii pe care le va oferi Agenţia Naţională de Resurse Minerale, când va autoriza forajele de apă geotermală.

Dacă Oradea va primi statutul de staţiune balneară, Primăria ar putea construi cu bani europeni baze de tratament. „Există cerere pentru servicii de genul acesta în România şi în străinătate”, spune Jurca. Aşadar, există o piaţă de turişti pe care Oradea ar putea intra...

De 2 x staţiune

Procedura de obţinere a statutului de staţiune ar putea dura luni bune. De altfel, din luna mai a anului trecut, oraşul de pe Crişul Repede a demarat procedurile pentru obţinerea statutului de staţiune turistică de interes naţional.

Această viitoare staţiune acoperă aproape 25% din teritoriul Oradiei şi este compusă din zona centrală, unde turiştii pot admira clădirile monument, dar şi zone verzi ori obiective cu potenţial turistic. Basilica Romano-Catolică, Gara centrală, Dealul Ciuperca, strada Republicii, zona Universităţii, malurile Crişului din amonte de Podul Mareşal Prezan până în zona podului peste centură, în Rogerius, şi Ştrandul Ioşia vor fi toate pe teritoriul staţiunii.

Avantajele înfiinţării staţiunii în mijlocul oraşului sunt multiple. În primul rând, Primăria va putea accesa fonduri europene sau guvernamentale dedicate exclusiv staţiunilor turistice şi menite să crească atractivitatea turistică a oraşului. În plus, operatorii economici privaţi vor avea şansa accederii la fonduri europene rezervate exclusiv acestor zone.

„Pentru staţiunea turistică de interes naţional, avem toate avizele, mai puţin pe cel de la Ministerul Justiţiei. După ce îl vom obţine şi pe acesta, mai avem nevoie de o hotărâre de Guvern”, spune Mihai Jurca. Ţinând cont că situaţia politică este incertă, este greu de estimat când îşi va primi Oradea acest statut. Cert este însă că, în câţiva ani, oraşul de pe Crişul Repede va momi turişti nu doar cu arhitectura Art Nouveau şi cu Aquapark-ul, ci şi cu fala că e staţiune balneoclimaterică...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Sandu
Chiar stațiune nu îi că n-are locuri de cazare, în rest cred că nici ei nu se așteptau la așa succes.
Postat 19 Martie 2020, 07:53 de oradeaveche
CrisDumi
Bolojan a făcut în 4 ani stațiune din Aquapark. Anul trecut 2.5 milioane€ profit . Deci în 2 ani va fi pe profit ( anul acesta nu se pune că-i Corona ) . Oricum după locale , nu cred că o să mai aibă rost sa comentezi.
Postat 18 Martie 2020, 23:51 de Sandu2100
Din r**** nu faci bici !?!
Ca să pui "pe picioare" un asemenea proiect ... trebuie început de jos, de la resursa umană care va realiza așa ceva, nu invers de la o cerere către Guvernul "măscăricilor" !?! Durează minim 20 de ani să încropești conceptul de "stațiune" ... că dacă doar declari că ești așa ceva, în materie balneoclimaterică, te faci de râs prin nepregătire și, la prima evaluare, ești descalificat chiar dacă ai mâncat degeaba împrumuturile aferente la bugetul orașului pe ani și ani !?!
Postat 18 Martie 2020, 19:37 de CrisDumi
calitatea oamenilor care lucreaza in turismul oradean si bihorean este maxim non-profesionista
din pacate la nivel de judet calitatea oamenilor din horeca si a serviciilor este execrabila. nu tu politete, ospitalitate, profesionalism. de ce nu va preocupa si asta? voi vreti sa vindeti apa si cladirile, dar calitatea oamenilor la ce nivel de atentie este? unde sunt bunele maniere? toti se acopera de diplome fara continut! rusine!
Postat 18 Martie 2020, 10:44 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7307 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON