URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
15 Martie 2020, 16:27

Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO)

Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (credit foto: Oana Haragoş)
Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (credit foto: Oana Haragoş)
Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (foto: Facebook, grupul Oradea)
Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (foto: Facebook, grupul Oradea)
Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (foto: Facebook, grupul Oradea)
Oradea, în retragere: Străzile sunt aproape goale, prin malluri bate vântul, oamenii merg doar la supermarketuri şi farmacii (FOTO) (foto: Facebook, grupul Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii dovedesc, în bună măsură, că sunt cetăţeni responsabili. Duminică, după apelurile autorităţilor care le-au cerut românilor să stea, pe cât posibil, în case, orădenii s-au conformat: străzile din centru sunt aproape goale, în ciuda vremii însorite, iar în malluri bate vântul.

Oamenii continuă să iasă la cumpărături, însă supermarketurile au impus reguli stricte prin care se evită intrarea multor persoane deodată în incinta magazinelor.

Oraşul (aproape) gol

Imagini surprinse duminică în centrul Oradiei, în Piaţa Unirii şi pe strada Republicii-pietonală, arată că orădenii au înţeles că e important să stea în case.

Şi alte zone ale oraşului sunt aproape pustii. Chiar şi în Lotus Center - un mall arhiplin de regulă duminica - culoarele sunt libere, de parcă centrul comercial ar fi închis, iar parcările pe jumătate goale.

Un alt aspect care merită menţionat este că mijloacele de transport în comun erau aproape goale, duminică, după ora prânzului. 

Bisericile au fost deschise duminică, însă s-au luat măsuri de prevenţie şi în cazul acestora. Spre exemplu, la Biserica Sfântul Andrei slujba a fost ţinută afară, pe scările locaşului de cult, astfel încât credincioşii au asistat la ea în aer liber, păstrând distanţa unul faţă de celălalt.

La cumpărături, cu reguli

În schimb, orădenii au ieşit din case pentru a merge la cumpărături, mai ales în magazinele mari, ca Lidl, Kaufland şi Carrefour, care au implementat, însă, măsuri pentru a preveni răspândirea COVID-19. 

Spre exemplu, atât la Lidl cât şi la Kaufland numărul persoanelor care pot avea acces în acelaşi timp în magazin este limitat, aşadar o parte dintre clienţi au aşteptat, în afara magazinelor, să le vină rândul. 

La Carrefour în ERA Park au fost afişate regulile de protejare împotriva virusului. De asemenea, s-a implementat şi o metodă de protecţie pentru casieri: geamuri de protecţie din plexiglas.

Limită de produse

Duminică, în prima parte a zilei, din difuzoarele magazinului se anunţa că nu se vând mai mult de 5 baxuri de ulei, făină, mălai sau orez unui singur client, semn că s-au cumpărat produse în cantităţi mari.

Se caută, mai ales, produse neperisabile, dar şi produse din carne şi produse congelate.

Orădenii caută şi produse dezinfectante, însă acestea nu se mai găsesc în supermarketuri deja de câteva zile.

Pe de altă parte, a crescut foarte mult numărul comenzilor pentru firmele care asigură livrări de produse alimentare, şi nu numai, la domiciliu. 

Şi farmaciile au fost căutate, duminică, de orădeni. Şi aici, însă, s-au impus reguli. Pe lângă informarea privind distanţa socială de minim un metru, spre exemplu, Sensiblu a afişat o informare că nu au acces în incinta farmaciei mai mult de 6 persoane în acelaşi timp. 

În schimb, în ciuda recomandărilor să evite locurile aglomerate, mulţi orădeni s-au dus totuşi la Piaţa 100 - unde duminică mai era deschisă piaţa cu autoturisme, produse şi produse second-hand.

IMAGINI INEDITE CU ORADEA FĂRĂ ORĂDENI:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Sandu
A mai avut perioade bune, independent de orânduire, apartenență, când lumea avea plăcerea de-a trăi. Între 2-3 credite, la orice de la telefon la casă, puțini își permit să iasă. Restul a făcut-o socializarea falsă, mai bine în casă pe mesaje decât în piață, parc la vorbe.
Postat 16 Martie 2020, 06:36 de oradeaveche
oradeaveche
Orașul ăsta așa a fost din 1948
Postat 15 Martie 2020, 22:58 de Sandu2100
...
Orașu ăsta n-o să-și revină niciodată, independent de virus, e pustiit de esență, boemitate.
Postat 15 Martie 2020, 20:34 de oradeaveche
Orădenii sunt inteligenți !?!
Fac ce trebuie în astfel de cazuri ... autoizolare două săptămâni, iar după aceea tragem linia și cuantificăm rezultatul !?!
Postat 15 Martie 2020, 17:16 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON