URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
19 Februarie 2024, 10:42

„Oppenheimer”, marele câştigător la Premiile BAFTA (VIDEO)

„Oppenheimer”, marele câştigător la Premiile BAFTA (VIDEO) foto: Universal Pic/Melinda Sue Gordon
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Filmul „Oppenheimer”, regizat de Christopher Nolan, a câştigat trofeul pentru cel mai bun film, în cadrul celei de-a 77-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), desfăşurate duminică seara la Londra.

Filmul de dramă istorică „Oppenheimer” este un lungmetraj biografic ce prezintă povestea creatorului bombei atomice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, J. Robert Oppenheimer, un fizician de geniu, care ajunge să fie torturat de consecinţele invenţiei sale, amintește Digi24.ro.

La categoria cel mai bun film au fost nominalizate lungmetrajele „Anatomy of a Fall”, „The Holdovers”, „Killers of the Flower Moon”, „Oppenheimer”, „Poor Things”.

Cillian Murphy, actorul care-l interpretează pe „părintele bombei atomice”, a fost desemnat cel mai bun actor în rol principal.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Bradley Cooper („Maestro”), Colman Domingo („Rustin”), Paul Giamatti („The Holdovers”), Barry Keoghan („Saltburn”), Cillian Murphy („Oppenheimer”), Teo Yoo („Past Lives”). 

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit Emmei Stone, actrița americană care a interpretat rolul Bellei Baxter în filmul „Poor Things”.

La această categorie au concurat actriţele Fantasia Barrino („The Color Purple”), Sandra Hüller („Anatomy of a Fall”), Carey Mulligan („Maestro”), Vivian Oparah („Rye Lane”), Margot Robbie („Barbie”), Emma Stone („Poor Things”).

Filmul „Poor Things”, o comedie cu accente de film noir, spune povestea personajului Bella Baxter, o tânără din Londra victoriană, care este readusă la viaţă de un om de ştiinţă după sinuciderea ei şi care începe apoi o veritabilă odisee a autodescoperirii, arată sursa citată. 

Trofeul pentru regie a fost câștigat de Christopher Nolan pentru „Oppenheimer”. Cineastul a mai semnat în trecut filme ca „Memento”, „Inception”, „The Prestige”, „Interstellar” sau „Dunkirk”.

Robert Downey Jr. a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar graţie interpretării sale din lungmetrajul „Oppenheimer”, iar Da'Vine Joy Randolph a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol secundar graţie interpretării sale din lungmetrajul „The Holdovers”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON