URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Martie 2024, 18:05

ONU cere încetarea imediată a focului în Gaza. Netanyahu, supărat pe Statele Unite

ONU cere încetarea imediată a focului în Gaza. Netanyahu, supărat pe Statele Unite sursa foto: X / Sam Husseini
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat luni o rezoluție prin care cere încetarea imediată a focului în războiul dintre Israel și Hamas și eliberarea necondiționată a tuturor ostaticilor. În ciuda presiunilor Israelului, Statele Unite ale Americii s-au abținut de la vot, așadar rezoluția a trecut, după cum notează Reuters.

Este prima cerere din partea Consiliului de Securitate al ONU de încetare imediată a focului în Gaza. 

SUA s-au abținut, iar restul de 14 membri ai Consiliului au votat în favoarea rezoluției, care a fost propusă de cei 10 membri aleși ai organismului, arată Hotnews.ro. 

„Poporul palestinian a suferit foarte mult. Această baie de sânge a continuat mult prea mult timp. Este obligația noastră să punem capăt acestei băi de sânge, înainte de a fi prea târziu”, a declarat ambasadorul Algeriei la ONU, Amar Bendjama.

Cu puțin timp înainte de începerea ședinței, radioul armatei israeliene a relatat că premierul israelian Benjamin Netanyahu va anula o delegație planificată la Washington dacă SUA nu se vor opune prin veto rezoluției.

Ulterior, Netanyahu a confirmat că, nemulțumit de poziția SUA, nu se va mai duce în delegație în Statele Unite. Premierul israelian a spus că decizia va îngreuna efortul de război și eforturile de eliberare a ostaticilor.

Decizia de azi marchează „o retragere clară față de poziția consecventă a SUA în Consiliul de Securitate de la începutul războiului” și una care „dă Hamasului speranță că presiunea internațională îi va permite să obțină o încetare a focului, fără a ne elibera ostaticii”, se arată într-un comunicat trimis de biroul premierului israelian și citat de Spotmedia.ro.

În primele luni ale acestui conflict, Washingtonul s-a opus unei astfel de rezoluții și și-a folosit dreptul de veto pentru a proteja Israelul.

Pe fondul presiunii globale pentru un armistițiu în războiul care a ucis peste 32.000 de palestinieni, potrivit cifrelor publicate de autoritățile palestiniene, SUA s-au abținut de la votul de luni, arată Hotnews.ro. 

Rezoluția cere, de asemenea, eliberarea imediată și necondiționată a tuturor ostaticilor. Israelul afirmă că Hamas a luat 253 de ostatici în timpul atacului terorist din 7 octombrie care a ucis peste 1.200 de oameni.

Ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că SUA s-au abținut de la vot deoarece nu au fost de acord cu tot ceea ce conținea rezoluția, iar textul nu includea o condamnare a Hamas. „O încetare a focului poate începe imediat cu eliberarea primului ostatic și, prin urmare, trebuie să facem presiuni asupra Hamas pentru a face exact acest lucru”, a spus ea.

Rezoluția Consiliului de Securitate „subliniază, de asemenea, necesitatea urgentă de a extinde fluxul de asistență umanitară și de a consolida protecția civililor din întreaga Fâșie Gaza și își reiterează cererea de ridicare a tuturor barierelor în calea furnizării de asistență umanitară la scară largă”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON