URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
10 Februarie 2016, 16:46

O tonă de plante medicinale, mistuită de flăcări în Bunteşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O hală de producţie de plante medicinale, aparţinând unei firme din Bunteşti, a luat foc, miercuri dimineaţă, cel mai probabil din cauza scânteilor căzute din uscătorul de plante medicinale.

Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor la ora 6.40 dimineaţa, iar acolo s-au deplasat trei echipaje de stingere şi un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Staţiei de Pompieri Ştei.

Când militarii au ajuns, flăcările se manifestau violent la o hală de producţie şi o construcţie anexă din lemn, pe o suprafaţă totală de circa 350 metri pătraţi, şi la acoperişul acestora, pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi. Totodată, riscul de propagare a incendiului la hala de depozitare era ridicat.

Pompierii au stins focul după patru ore, iar paramedicii au acordat primul ajutor calificat unui bărbat care se afla în clădire la izbucnirea incendiului şi s-a intoxicat cu fum. Bărbatul a fost ulterior transportat la spital.

"Ca urmare a producerii evenimentului au ars: acoperişul halei de producţie şi o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi din tavanul acesteia, construcţia anexă din lemn, trei scule electrice şi o tonă plante medicinale", a precizat lt. Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Pompierii militari au reuşit să salveze hala de depozitare cu o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi, două tone plante medicinale, două cântare şi doi metri cubi dulapuri din lemn.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON