URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 06 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Februarie 2019, 14:31

O nouă partidă de foc pentru "leii roşii", duminică, la Cluj-Napoca

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După înfrângerea clară de acasă, în faţa liderului, baschetbaliştii echipei campioane CSM CSU Oradea s-au pregătit în această săptămână pentru un nou duel de foc. Este vorba despre meciul cu fosta campioană Universitatea BT Cluj, programat duminică, de la ora 18, în Sala Polivalentă din Cluj.

Jocul, care va fi transmis în direct de Digi Sport, va conta pentru etapa a IV-a a Grupei Roşii din Liga Naţională şi va opune două formaţii situate între primele patru clasate, U BT Cluj aflată pe locul II, cu 12 victorii, iar CSM CSU Oradea situată pe poziţia a IV-a, cu 10 victorii.

Va fi cea de-a patra confruntare directă în acest sezon competiţional dintre cele două rivale. Primele trei au fost câştigate de formaţia clujeană, care s-a impus în SuperCupa României, pe 29 septembrie, la Arena Antonio Alexe, cu scorul de 83-76. Apoi, în cel de-al doilea joc, desfăşurat tot la Oradea, în etapa a 6-a a Grupei valorice A din Liga Naţională, pe 11 noiembrie, clujenii s-au impus cu 72-69. Cel mai recent duel s-a desfăşurat însă la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în penultima etapă din faza inaugurală a actualei ediţii de campionat, pe 6 ianuarie, când U BT a câştigat cu 93-78.

Pentru orădeni ar fi un bun prilej de revanşă de această dată, dar rămâne de văzut cum au trecut peste înfrângerea din runda anterioară şi ce soluţii va găsi antrenorul Cristian Achim, date fiind problemele de lot cu care s-a confruntat în ultima perioadă.

Până în prezent, U-BT Cluj-Napoca şi CSM CSU Oradea s-au confruntat de 53 ori în meciuri oficiale. Echipa de pe Someş s-a impus de 37 de ori până, în timp ce CSM-ul a câştigat de doar 16 ori. Ultima victorie a bihorenilor datează din 2 martie 2018, când "roş-albaştrii" s-au impus cu scorul de 90-83.


Etapa a 4-a din Grupa Roşie a Ligii Naţionale de baschet masculin:

Sâmbătă, 9 februarie, ora 18:00:

BC CSU Sibiu – SCM U Craiova (FRB TV)

Duminică, 10 februarie, ora 18:00:

U-Banca Transilvania Cluj - CSM CSU Oradea (Digi Sport)

Luni, 11 februarie, ora 19:00:

BCM U FC Argeş Piteşti - CS SCM Timişoara (Digi Sport)

Clasament:

1. BC CSU Sibiu 13/4 30

2. U-Banca Transilvania Cluj 12/5 29

3. SCM U Craiova 11/6 28 

4. CSM CSU Oradea 10/7 27

5. CS SCM Timişoara 8/9 25

6. BCM U FC Argeş Piteşti 7/10 24

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON