O nouă avarie la unul dintre cazanele CET-ului lasă fără apă caldă tot oraşul, mai puţin 12 puncte termice, începând de marţi dimineaţă şi până joi.
"Din cauza unei neetanşeităţi apărute la unul din cazanele în funcţiune aparţinând Electrocentrale Oradea SA, suntem obligaţi ca, începând de mâine 12 ianuarie 2016, ora 08:00, să întrerupem furnizarea apei calde de consum în tot sistemul de termoficare (mai puţin la punctele termice 512, 513, 514, 839, 840, 844, 845, 863, 878, 883, 911 şi 913), iar la încălzire să reducem temperatura de livrare a agentului termic de la 44°C la 38°C", anunţă un comunicat transmis, cu puţin înainte de miezul nopţii, de societatea Termoficare.
Potrivit documentului, reluarea furnizării apei calde de consum şi ridicarea temperaturii agentului termic pentru încălzire se va face începând de joi, 14 ianuarie, la ora 16.
"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că echipele noastre de specialişti vor face tot posibilul pentru a reduce timpul necesar remedierii avariei apărute", au mai transmis reprezentanţii societăţii de termoficare.
Pentru informaţii suplimentare, orădenii pot suna la dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800, număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.