Unul dintre monumentele ce fac parte din Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de lemn din Bihor, vechi de patru secole, a trecut printr-un amplu proces de reparare a acoperișului datorită unui parteneriat între primăria și comunitatea locală cu Agenția de Management al Destinației din subordinea Consiliului Județean și cu Institutul Național al Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii.
Lăcașul a fost dotat și cu un cod QR prin accesarea căruia turiștii îi pot afla povestea, spusă inclusiv în engleză și franceză.
Trei meșteri, în patru luni
Construită în secolul XVII, biserica de lemn din Valea Crișului, comuna Bratca, purtând hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, are un acoperiș nou, schimbarea acestuia fiind realizată din iulie și până în octombrie de către trei meșteri din Maramureș, care au despicat manual, din lemn de brad, peste 30.000 de bucăți de șindrilă pentru a o înlocui pe cea veche, deteriorată. Acestea, potrivit unei informări a AMD Bihor, „au fost „bătute” în patru straturi astfel încât pictura, obiectele de cult și elementele arhitecturale din interior să fie protejate de ploaie și zăpadă”
De asemenea, în structura acoperișului au fost înlocuiți căpriorii șubrezi, folosindu-se o tehnică tradițională, de ”chertare”, iar pentru consolidare, pentru a oferi rezistență suplimentară, între căpriori s-au montat contrafișe îmbinate tradițional ”în clești”. Structura de rezistență a acoperișului a mai beneficiat și de intervenții la baza acoperișului, montându-se de jur împrejurul acestuia un ”șorț” din lemn, iar elementele din lemn de pe turla și gardul de la pridvorul bisericii de lemn, afectate și ele de trecerea vremii, au fost și ele înlocuite.
De la mic la mare
Conform AMD Bihor, care a elaborat în urmă cu doi ani proiectul „Lucrări de intervenții de urgență pentru protejarea și valorificarea cultural turistică a monumentului istoric”, finanțarea și supravegherea de specialitate a lucrărilor, în valoare de 150.268 lei, a fost asigurată de Ministerul Culturii prin Institutul Național al Patrimoniului în cadrul programului de finanțare din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, Primăria și Consiliul Local Bratca contribuind cu 17.000 pentru achiziționarea materialelor.
Proiectul a urmărit protejarea monumentului istoric, a picturii și elementelor de arhitectură din interior și exterior afectate de apa de ploaie și zăpada topită, fiind realizat în cadrul unui parteneriat public-local încheiat între Parohia Ortodoxă Valea Crișului, comunitatea și autoritățile locale, împreună cu Agenția de Management al Destinației Bihor.
Ghid audio, din telefon
Pentru ca turiștii care vizitează biserica de lemn din Valea Crișului să-i cunoască povestea, în 2020 AMD și Parohia din Valea Crișului au montat un panou informativ și au creat creat un audio ghid care poate fi ascultat de pe telefonul mobil, ce poate fi accesat prin scanarea unui cod QR, acesta având versiuni nu doar în limba română, ci și în engleză și franceză.
Panoul conține informații despre monumentul istoric, o hartă ilustrată a județului Bihor pe care este evidențiat traseul rutier spre cele 10 biserici de lemn din ruta cultural turistică locală, datele de contact ale preoților parohi, astfel încât turiștii să-și poată programa vizita, precum și codurile QR.
Ghidul audio prezintă povestea edificării bisericii, ce reprezintă pictura, ce tehnici au folosit zugravii, dar și povești așternute în paginile manuscriselor preoților parohi de-a lungul timpului.
Monumentul este pus în evidență și pe timp de noapte, în curtea bisericii fiind montate patru proiectoare alimentate prin panouri solare.
Biserica de lemn din Valea Crișului face parte din Ruta Cultural Turistică a Bisericilor de lemn din Bihor alături de alte 11 lăcașuri de cult ortodoxe, din Botean, Boianu Mare, Tilecuș, Vîrciorog, Gheghie, Beznea, Luncșoara, Fânațe, Izbuc, Margine și Stâncești.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.