URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne-am lămurit cu toţii, în mai puţin de 6 luni, cam cât valorează lecţiile online. Cu ocazia asta, vă reamintesc că există şi învăţământ la distanţă, care a produs specialişti ce-au inundat piaţa muncii cu abilităţile lor profesionale!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Rezultatele alegerilor locale în Bihor și Oradea depășesc orice așteptări. Și cele mai pesimiste, ale învinșilor, și cele optimiste, ale învingătorilor. PNL va avea majoritatea absolută, de două treimi, în Consiliul Local Oradea, și una confortabilă în Consiliul Județean, scor la care nu îndrăzneau decât să viseze liderii PNL-ului, după experiența nefericită trăită acum 4 ani la Județ.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi oameni şi-au îngropat partidele, duminica asta, cu ocazia alegerilor locale, în Bihor. Unul e vechi-vechi, Ioan Mang, sultan la PSD Bihor, celălalt, Silviu Dehelean, se pretinde nou-nouţ... S-ar cuveni, dacă ar avea bun simţ, să plece din fruntea PSD Bihor şi a USR Bihor, pe româneşte spus să-şi prezinte demisiile şi să lase locul altor colegi, mai ştii?, mai vrednici.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
În curând, numărul oamenilor care vorbesc va bate numărul celor care ascultă, iar într-un final târziu al umanității, numărul celor care nu vor avea nimic de spus va fi tot mai aproape de zero. Trăim vremuri în care aproape nimeni nu mai ascultă ce are de spus altcineva, cel mult tace până când celălalt se oprește din vorbit, pentru ca apoi să-și dea drumul la gură.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre obligativitatea purtării măştii de protecţie de către copii în şcoli?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ, intrat în vigoare în anul 2019, reglementează în detaliu alegerea și funcționarea autorităților publice județene, consiliul județean și președintele consiliului județean. Astfel, pentru fiecare județ se stabilește un număr de consilieri județeni în funcție de populația județului respectiv. Conform codului, consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
22 Octombrie 2018, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: Pastorul de la Biserica „Nădejdea Vie”, reclamat că umblă cu bani şi cu... înregistrări

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 22 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, împreună cu suplimentul Oradea noastră. Dintre principalele subiecte ale ediţiei: un pastor pensticostal din Oradea e acuzat de furt şi de şantajarea credincioşilor cu înregistrări făcute inclusiv la spovedanie; şocant: un elev al Liceului Bariţiu din Oradea şi-a forţat un coleg să abuzeze sexual un altul în curtea şcolii; judecat pentru corupţie, magnatul Beni Rus dă asigurări că va face autostrada; părintele DVD-ului, americanul George Haber, laudă dezvoltarea Oradiei, care se dovedeşte oraşul cu cele mai multe săli de fitness pe cap de locuitor, ş.a.m.d.

Război între fraţi

Îşi zic unii altora fraţi, dar se poartă între ei mai rău ca duşmanii. La Biserica Penticostală Nădejdea Vie din Oradea, o parte din enoriaşi s-au întors împotriva pastorului, universitarul Alfred Cicort Lucaciu, acuzându-l că le-a furat banii, dar şi că i-a înregistrat în timpul unor discuţii intime pentru ca apoi să aibă cu ce le închide gura.

Scandalul a ajuns la urechile mai-marilor Cultului Penticostal, dar şi pe masa procurorilor orădeni, unde pastorul a fost reclamat. În replică, acesta susţine că, de fapt, unii credincioşi sunt puşi pe scandal ca să-l discrediteze, motiv pentru care el însuşi a vrut să-i dea pe mâna Poliţiei, sunând la 112... chiar în timpul unei slujbe.

Viol în curtea şcolii

Un elev al Liceului tehnologic special nr.1 din Oradea şi-a obligat un coleg cu handicap să-i facă sex oral altuia, tot bolnav, doar ca să-şi bată joc de amândoi.

Oribila scenă s-a consumat în plină zi în curtea şcolii, după ce una dintre victime a fost bătută de agresor şi obligată să îşi satisfacă sexual colegul, motiv pentru care individul a fost arestat preventiv şi pus sub acuzare. BIHOREANUL vă prezintă o povetse pe care toată lumea ar vrea-o ascunsă.

Autostrada Selina

De 14 ani au început lucrările, de 9 ani au fost abandonate, în 6 ani statul a schimbat doi constructori, în ultimii 2 ani a făcut două licitaţii şi, în sfârşit, luna aceasta a găsit alţii, între care şi pe cel mai mare constructor din Bihor - grupul Selina.

Interesul pentru Autostrada Transilvania e maxim. Autorităţile din Ungaria vor finaliza curând autostrada între vestul şi estul Europei, pe când cele din România sunt disperate că nu au nicio realizare în pragul unor noi alegeri, ceea ce revoltă şoferii şi locuitorii zonei. Pe de altă parte, magnatul orădean Beniamin Rus vede în tot acest impas şansa de a ieşi din declinul în care firmele sale au intrat după ce DNA l-a trimis în judecată, iar Tribunalul l-a şi condamnat, într-o primă fază, la 6 ani de închisoare, pentru mituirea fostului şef al Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, condamnat şi el la 8 ani.

Ne-au curentat!

Noul an vine cu veşti proaste. Începând cu luna ianuarie, românii se pot aştepta la facturi cu peste 30% mai mari la energia electrică. Informaţia, păstrată încă sub tăcere de furnizorii de electricitate, este întărită de faptul că toţi consumatorii necasnici cu contracte în prag de expirare primesc notificări să se prezinte pentru semnarea altora noi, în care preţul de bază al energiei, principalul component al tarifului, este dublu faţă de cel actual.

În timp ce reprezentanţii Electrica refuză să comenteze situaţia, agenţii economici fac deja calcule şi anunţă, la rândul lor, scumpiri. BIHOREANUL vă aduce, în premieră, veştile proaste!

Mândru de Oradea

Singurul milionar orădean din Silicon Valley, George Haber, mărturiseşte că admiră progresul din Oradea, afirmând că oraşul arată ca o destinaţie turistică internaţională.

Ajuns la vârsta de 64 de ani, George a plecat de tânăr din România comunistă, emigrând în Israel şi apoi în America, unde a devenit un important om de afaceri în domeniul IT, cu o contribuţie importantă la inventarea faimosului DVD. BIHOREANUL a făcut o plimbare la pas cu Gyuri „Dumnezeu”, prin oraşul natal.

Oradea în forţă

Încă un lucru la care suntem funtaşi! Oradea deschide topul oraşelor româneşti cu cele mai multe săli de fitness pe cap de locuitor, cu peste 36 de studiouri moderne în toate cartierele.

Numărul mare al facilităţilor şi abonaţilor are la bază o tradiţie de jumătate de secol, începută în 1968 de profesorul Iosif Lucuş şi continuată de campionul la culturism Ion Marin, care în anii 2000 a construit un lanţ de săli, pentru ca în prezent concurenţa acerbă să impună proprietarilor investiţii de peste o jumătate de milion de euro doar în aparatură. BIHOREANUL vă spune povestea sălilor de sport orădene.

Servicii la comun

Spitalul Judeţean din Oradea îşi va uni trei servicii importante cu cele ale Municipalului, care face angajări masive.

După ce şi-au unificat achiziţiile de medicamente şi materile sanitare, cele două mari spitale din Oradea au decis să aibă bucătărie, staţie de sterilizare şi laborator de imunohistochimie unice, iar economiile să le orienteze pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale.

Cannes la Oradea

Iniţiat de Cristian Mungiu - cunoscutul regizor român premiat cu Palme d’Or pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” -, festivalul „Les filmes de Cannes”, ajuns la a noua ediţie, va ajunge în premieră la Oradea, la începutul lunii noiembrie.

În cadrul evenimentului, în sala mare a Teatrului Regina Maria vor fi proiectate mai multe filme premiate la cea mai recentă ediţie a prestigiosului festival desfăşurat anual pe Riviera Franceză.

Curăţenie în stand-by

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România şi-a asumat o serie de obligaţii, printre care şi aceea că fiecare judeţ va avea un sistem de management integrat al deşeurilor (SMID). Din cauza întârzierilor, însă, Bihorul ar putea avea un asemenea sistem abia după 2020.

De 9 ani, Consiliul Judeţean Bihor încearcă să implementeze SMID, dar fără ca cetăţenii să simtă vreo schimbare. Investiţiile zac nefolosite, ba chiar trebuie reparate, în timp ce licitaţiile pentru desemnarea operatorilor de salubritate sunt departe de-a fi demarate.

Oraş... cu priză

Primăria îi încurajează pe orădeni să strângă bani pentru o maşină electrică! Municipalitatea vrea să stimuleze folosirea maşinilor electrice, pentru reducerea poluării şi creşterea calităţii vieţii în Oradea, prin înfiinţarea unei reţele cu cel puţin 33 de staţii de încărcare a acestora cu energie electrică până la 1 ianuarie 2020.

Cu fonduri de la Ministerul Mediului, Primăria va construi 13 astfel de staţii, iar alte 20 ar urma să fie amenajate de companiile subordonate Consiliului Local, de hoteluri şi de hypermarketuri. Vezi cum va funcţiona sistemul.

Alergător pentru Oradea

De şapte ani, la începutul fiecărei toamne, orădenii sunt invitaţi să alerge la un maraton care se desfăşoară pe străzile oraşului şi, dealtfel, îi şi poartă numele: Oradea City Running Day. Provocarea a lansat-o Asociaţia Xterra Sport, anume înfiinţată pentru a stimula locuitorii oraşului să renunţe la sedentarism.

Pe lângă acest semimaraton, organizaţia mai organizează şi alte competiţii sportive, dedicate deopotrivă amatorilor şi profesioniştilor, pentru că preşedintele Xterra Sport, orădeanul József Deme, este un fost sportiv care n-a uitat secretul unei vieţi sănătoase.

Plăteşte cum vrei

Bine de ştiut: clienţii RER Vest au la dispoziţie şase opţiuni pentru achitarea facturilor de salubritate. Pe lângă plăţile „clasice”, la ghişeu ori prin virament bancar, clienţii RER Vest mai au la dispoziţie încă alte patru modalităţi pentru achitarea facturilor: online, prin contul anume creat pe site-ul operatorului, prin aplicaţia Pago sau la terminalele Pay Point şi Un-Doi, disponibile în magazine şi în centre comerciale.

Toate acestea, şi multe altele, inclusiv ştiri, articole de opinie şi premiile lui Bihorel, le găsiţi în noul număr al BIHOREANULUI.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Din 12 titluri ...
... jumătate arată de fapt ca Bihorul are mulți retardați care îi gestionează resursele !?! Ca de obicei, Oradea e pe primul loc ... numeric și calitativ !?!
Postat 22 Octombrie 2018, 18:26 de CrisDumi
Moderator
Când o dați știrea că avem autostrada????
Postat 22 Octombrie 2018, 01:51 de Sandu1206
Mucles, da?
Hai la culcare, că mâine vă treziți la 6 să-i plătiți lui Ioan Rosie, colonelul mason din Primaria Oradea, 15.000 de lei pe lună!
Postat 22 Octombrie 2018, 00:08 de Assn
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1617 RON
  • 1 EUR = 4.8698 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON