Luni, 15 octombrie, a apărut un nou număr din BIHOREANUL tipărit, având prima pagină dedicată aniversării Oradiei, fără ca ediţia să fie una „omagială”. Dintre principalele subiecte: lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin intersecţia „Emanuel”; Cine, de ce şi cât a pierdut după eşuarea referendumului pentru familie; proprietarii caselor rămase între blocurile din strada Slatinei se opun exproprierii; în premieră, statul despăgubeşte o bihoreancă judecată prea mult timp; un medic, doi poliţişti şi doi studenţi au ajuns să “jdiere” pe muzică rock...
Să tragem linie!
Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin intersecţia bulevardului Decebal cu calea Aradului şi strada Primăriei.
Deschis după începerea şcolii, şantierul din zona Emanuel va provoca ambuteiaje pentru a căror diminuare circulaţia va fi deviată pe străzi înguste precum Iuliu Maniu, I.L. Caragiale, Tuberozelor şi Şt. O. Iosif. BIHOREANUL vă prezintă ce urmează şi ce e de făcut.
Vot de blam
Eşecul referendumului pentru redefinirea căsătoriei în Constituţie a demonstrat că românii „tradiţionali” au cu totul alte preocupări decât ce fac minorităţile sexuale.
BIHOREANUL a inventariat motivele invalidării constatate în ciuda puternicei susţineri date atât de biserici, cât şi de şefi ai aproape tuturor partidelor, dar şi cine, ce şi cât a pierdut dintre politicienii care au îndemnat la vot
Statul, la plată!
Magistraţii Curţii de Apel Oradea au „amendat” statul cu 5.000 euro din pricina unei cauze penale tergiversate chiar de colegii lor din parchetele şi instanţele locale.
Reclamanta este o bihoreancă, patroana unei firme de import, ajunsă în faliment după ce a fost anchetată şi judecată vreme de peste 9 ani, având toată averea pusă sub sechestru pentru fapte care, în final, s-au dovedit inexistente.
Sentinţa este importantă pentru că produce un precedent ce poate fi invocat şi de alţi cetăţeni nemulţumiţi.
„Nu plecăm!”
Conceput de arhitectul Horaţiu Cojan, şcolit în străinătate, proiectul de regenerare urbană din Rogerius, ce propune amenajarea unei zone verzi cu locuri de parcare, se loveşte de temerea unor orădeni că din despăgubiri nu vor putea cumpăra proprietăţi similare, dar şi de indiferenţa locatarilor din blocurile vecine.
Proprietarii caselor rămase între blocurile din strada Slatinei se opun exproprierii, în vreme ce specialiştii spun că, fără modernizare, asemenea zone urbane riscă să se ghetoizeze în timp.
Prinși între ziduri
Ediția recent încheiată a Toamnei Orădene a demonstrat că Cetatea este prea înghesuită pentru un eveniment de asemenea amploare.
Cu toate că e încă în „carantina” dictată de şefii Primăriei, Piaţa Unirii va mai găzdui evenimente, chiar și de amploare, cum este Târgul de Crăciun, propus să se desfășoare anul acesta pe porțiunea mai rezistentă, spre strada Avram Iancu, precum și pe strada Vasile Alecsandri. O analiză a BIHOREANULUI pe tema... cum să ne facem ca să ne distrăm ca lumea?
Ei jdiară rock!
Una dintre trupele de muzică din Oradea, Fraţii Jdieri, este formată din doi poliţişti, un medic, un student medicinist şi un viitor asistent medical.
Autodidacţi şi autori ai pieselor pe care le cântă, cei cinci „fraţi Jdieri” şi-au lansat deja un album, îl pregătesc pe al doilea şi promit că nu se vor lăsa de rock în ciuda faptului că sunt invitaţi extrem de rar să presteze la sărbătorile publice locale. BIHOREANUL vă face cunoştinţă cu ei.
Sălacea-i „fruncea”!
O dată la două săptămâni, în zile de vineri, în comuna bihoreană Sălacea traficul rutier se blochează pe fiecare uliţă. Noroc că nu prea sunt şoferi care să riposteze!
În timp ce colectarea selectivă a deşeurilor se dovedeşte complicată chiar şi pentru orădeni, iar în majoritatea satelor bihorene gunoaiele ajung mai degrabă în păduri şi râuri decât în pubele, la Sălacea localnicii reuşesc o performanţă de invidiat: reciclează 60% din gunoaiele produse. Un record judeţean, explicabil prin disciplină. BIHOREANUL vă arată cum au ajuns sălăcenii singurii din Bihor care-şi aruncă deşeurile în 5 recipiente diferite.
Unirea prin cultură
BIHOREANUL continuă seria „România 100”, dedicată Centenarului, cu un articol despre emanciparea prin cultură a românilor ardeleni.
Începutul perioadei interbelice a marcat în Bihor creșterea puternică a activității unor asociații și fundații culturale, în special românești. Imediat după Marea Unire, în județ au început să apară noi organizații culturale românești, iar cele existente și-au extins activitatea într-un ritm şi la un nivel fără precedent. Cui datorăm asta, aflaţi din articol. Dovada că şi-au jucat rolul şi şi-au împlinit menirea suntem chiar noi, trăind azi, aici...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.